Omul potrivit la locul nepotrivit sau omul nepotrivit la locul potrivit

Klaus Iohannis joacã un balet dansant pe o sârmã încinsã. Nu face nicio declaraţie extremistã, îşi alege atent cuvintele. Poate cã dureazã prea mult pânã când emite o sentinţã şi se lasã uneori cu o platitudine. De multe ori aşteptãrile privitorului nu sunt satisfãcute. Dar omul promite un alt model, de tipul „tace şi face”. Depinde acum de ce tace şi ce face. Cum e obiceiul în orice campanie, au apãrut şi despre Klaus Iohannis diferite poveşti cu abuzuri, mai mari sau mai mici. Ele se vor fi epuizat pânã pe 2 noiembrie, când e data alegerilor.
Iohannis a lãsat sã se înţeleagã faptul cã mai are nevoie de timp pentru a recupera distanţa tip marjã de eroare care îl desparte de Victor Ponta şi a cerut amânarea datei alegerilor. Poate cã ştia cã îi va fi respinsã ideea. Poate doar a vrut sã pozeze în victimã. Poate.
Nu s-a mai vãzut de mult o aşa apropiere procentualã între doi candidaţi de pe vremea „Mihalea, dragostea mea!”. Mircea Geoanã era câştigãtor şi chiar câştigase pânã sã fie numãrate voturile din afara ţãrii. Poate fi un scenariu bun şi pentru Iohannis. Lucrurile sunt inversate totuşi. Ponta e acum la putere şi Iohannis în opoziţie, încercând sã cucereascã ciolanul de la Cotroceni. Promite o Românie ca o Germanie. Problema este cã aduce germanii sã munceascã şi sã gândeascã în locul nostru? Modificã structura populaţiei? E greu de crezut cã va apãrea o minune peste noapte sau un miracol. Uşor cu promisul pe scãri. Alegãtorul român pare totuşi predispus sã voteze candidaţi care spun cã înfãptuiesc miracole, cã vor duce acolo unde nimeni nu i-a purtat: spre un tãrâm de vis, prosper, unde nu existã şomaj, unde toatã lumea are salariu şi îşi permite servicii medicale, educaţionale, o casã, o maşinã şi un cont în bancã, chiar şi un concediu an de an peste hotare. E statutul pe care românii îl viseazã de milenii. Politicienii promit ce îi doare mai tare pe români: drumuri drepte ca în palmã, o ţarã dreaptã şi mai ales o justiţie dreaptã. Adicã dacã românul simte cã nu este furat la instanţã şi chiar nu este furat poate sã moarã şi cu burta goalã, mãcar ştie cã i s-a fãcut dreptate şi nu mai este minţit.
Sunt multe promisiuni pe care le fac deopotrivã Ponta şi Iohannis. Nu a apãrut nimeni care sã nu promitã nimic şi sã spunã: „întâi sã mã vãd preşedinte şi apoi sã vãd ce se poate face sau ce pot sã fac sau dacã se mai poate face ceva”. Cu un discurs onest, de acest tip, nu ar fi şanse de câştig, iar candidaţii ştiu acest lucru. E în continuare nevoie de oameni care sã mai şi mintã. Românii au nevoie sã fie minţiţi încã şi cu siguranţã cã un candidat care nu ar promite sau minţii nu ar avea şanse de reuşitã. E un fel de învârtire în jurul cozii, dar românii parcã nici nu au vrut sã rişte prea mult de-a lungul istoriei şi au preferat lucrurile cãlduţe destul de mult timp. Adicã, de tipul „merge şi aşa”, dar nu ai cu cine. Din când în când au fãcut câte o revoluţie sau câte o mişcare stradalã, dar nici aia parcã nu a fost credibilã.
Cine dintre Ponta sau Iohannis are calea deschisã spre Cotroceni? Parcã nici nu conteazã rãspunsul la aceastã întrebare, având în vedere cã nimeni nu are certitudinea cã minciunile (promisiunile electorale) spuse în programele candidaţilor, indiferent de nume, vor prinde viaţã sau se vor concretiza la un moment dat. Vor trage mai mult pentru popor sau mai mult pentru clica, grupul, familia, nepoţii, partidul lor? Este greu de prezis viitorul. Din patru în patru ani sau din cinci în cinci ani se merge pe încredere. Nu e nici mãcar ca la piaţã, când ai marfa sub ochi, dar şi la piaţã te poate deruta ambalajul sau o campanie agresivã de marketing. Iei produsul acasã şi treptat începi sã îi descoperi hibele şi tragi concluziile dacã a meritat sau nu banii. Viitorul ocupant al fotoliului de la Cotroceni va avea nevoie de cel puţin patru ani sã confirme aşteptãrile. La cum aratã România acum, economic, îi va fi foarte greu sã arate în patru ani ce poate. Aşadar, nu vor apãrea lucruri spectaculoase dinspre Cotroceni şi prea repede, indiferent cine va fi pe fotoliul de şef. Ţara mai este condusã şi de servicii şi de alte grupuri de interese interne sau externe. Intenţiile bune sunt prezente la toţi candidaţii. Conteazã sã ajungã la Cotroceni omul potrivit la locul potrivit. Pânã acum senzaţia a fost cã a ajuns omul potrivit la locul nepotrivit sau omul nepotrivit la locul potrivit. Sã nu se repete scenariul acesta din nou în noiembrie.