*Dacã agitaţia, febrilitatea lui Victor Ponta (care poate fi întâlnit peste tot, fãrã sã mire prea mult ce cautã acolo) sunt de înţeles, date fiind şi elementele de ambianţã preelectoralã, în schimb superficialitatea cu care el trateazã coerenţa numeroaselor sale declaraţii publice, altfel spus punerea lor cap la cap, şi din ce în ce mai numeroasele concesii fãcute UDMR ridicã nu puţine semne de întrebare privind seriozitatea, maturitatea lui politicã. Dacã unele defazaje ce-i „scurtcircuiteazã” , când şi când, discursul politic pot fi trecute cu vederea şi puse pe seama „nãvalnicei tinereţi”, cu toleranţa, deschiderea exagerate faţã de pretenţiile şi mofturile udemeriste, sub scuza parteneriatului la guvernare, lucrurile se schimbã. Fiindcã, iatã, deşi este mai mult decât evident cã gaşca lui Kelemen Hunor exerseazã din ce în ce mai des manevre de repliere şi de întoarcere a armelor (desigur, pentru orice eventualitate!), Victor Ponta face tot posibilul sã-şi arate… disponibilitatea, astfel cã senzaţia generalã este cã tânãrul nostru premier mai cã nu se roagã de udemerişti sã rãmânã la guvernare. Altfel, cum sã interpretãm acceptarea fãrã rezerve a nominalizãrii duduii Rozalia (ce nume teribil de fatã… bunã!!!) Biro în funcţia de ministru al Culturii române? Sau numirea unui prefect udemerist în judeţul Harghita? Atât de puţin sigur de şansele sale la prezidenţiale sã fie Victor Ponta, încât sã ajungã sã punã preţ pânã şi pe voturile unor parteneri atât de puţin siguri?
* Apropo de nominalizarea noului ministru al Culturii! Nimeni şi nimic nu-l obliga pe Ponta sã aleagã pentru aceastã funcţie, strâns legatã de problemele identitãţii noastre naţionale, o persoanã sfertodoctã, provenind, dupã ceea ce reiese din propriile declaraţii, dintr-o familie de patrupezi şi pentru care limba românã este, tot conform propriilor declaraţii, o limbã strãinã.
* Dar, probabil, aici a funcţionat un alt raţionament. Repet, probabil. De fapt, dacã stãm sã ne gândim, sunt douã probabilitãţi. Una la mânã – udemeriştii au solicitat un minister fãrã prea mari probleme, ca sã aibã timp sã se ocupe, vorba aia, de-ale lor. Douã la mânã – pentru guvernanţii români postdecembrişti, Cultura nu a constituit niciodatã o prioritate, decât, cel mult, în mãsura în care ea se putea transforma în sursã (secundarã) de peşcheşuri. Cunoscãtorii ştiu ce anume vreau sã zic. Cum ar veni, gând la gând cu bucurie, douã dintr-o loviturã, mecanisme îmbucate perfect, fãrã fisuri!
* Reformatorul din pixeli albaştri al sistemului educaţional românesc (ştiţi despre cine vorbesc, despre acel ţafandache din care mult invocatul Apus n-a putut sã scoatã mai nimic fiindcã, desigur, nimic nu era de scos) s-a trezit cã acuzã Biserica Ortodoxã de acţiuni şi atitudini, auziţi şi dumneavoastrã, „sovietoide”, prin urmare de sprijinire pe faţã a lui Ponta în campania prezidenţialã! Şi asta doar pentru cã Ponta a ţinut, complet aiurea, dupã pãrerea noastrã, în cuvântarea rostitã la Craiova, sã facã o serie de accentuate trimiteri „eseistice” la credinţa sa ortodoxã nestrãmutatã, cu înţelesul probabil cã asta îl diferenţiazã de alţi pretendenţi la fotoliul prezidenţial. Dar, sigur, de aici şi pânã la a acuza întregul cler ortodox românesc, cu deosebire pe cel din Moldova şi Oltenia, de îndoctrinare „sovietoidã” e o distanţã cosmicã, pe care respectivul ţafandache, ilustrând cât se poate de oportun teoria potrivit cãreia pãrul viguros pãrãseşte capul sec, a parcurs-o mai repede decât a fãcut-o pumnul lui Bãsescu pânã la mufarina acelui copil rãtãcit într-un miting electoral la Ploieşti, în urmã cu nişte ani. Atunci, teoria pixelului albatru a putut prosti multã lume deja prostitã de incredibilul tupeu bãsist. În cazul de faţã, ea este chiar complet inoperantã. Fiindcã şi prostirea programatã a populaţiei are şi ea limitele ei fireşti de eficienţã. Dincolo de care…
* … Dupã cum nişte limite fireşti ale decenţei ar trebui pãstrate şi de primarul Severinului (Incomparabilul, Indestructibilul, Irefutabilul!!!), care, de ceva vreme, a reînceput producţia de scenete cu amenajarea de pãrculeţe, alei pietruite şi ţâşnitori, scenete pe care posturile locale de televiziune le difuzeazã cu o râvnã demnã de o cauzã mai bunã. Aşa, parcã în ciuda ratingului! Noua mizã a acestui efort mediatico-edilitar ar fi stârpirea şerpilor şi şopârlelor care ar colcãi, cicã, prin bãlãriile crescute în dezordine în jurul blocurilor din mijloc şi de la margine de Severin. Ei, da, aşa ne mai venim de-acasã! În cazul ãsta, grupaţi, fraţi cãuzaşi, scenetele într-un serial – „Gherghe, spaima şerpilor”, sã zicem. Sau, dacã vã picã mai bine, „Gherghe, cu şopârla pietrei cubice în lumea şerpilor”… Succes (aproape) garantat!
Gherghe, spaima şerpilor
– Posted on 6 August 2014Posted in: Arhiva


