Creştini fãcuţi grãmadã în sicriul defunctei A.D.A.

* “Sfintele” moaşte ale de mult defunctei, prin sulfuroasã asfixiere, Alianţe pentru Dreptate şi Adevãr au fost desprãfuite, spãlate, parfumate, unse cu „mirul” unei îndoielnice istorii glorioase a dreptei româneşti şi aduse la luminã, cãtre sfârşitul sãptãmânii trecute, în contextul isterico-tembeloid şi vag tenebros al congresului de fuziune PNL – PDL. Tãmbãlãu de galã, aglomeraţie mare, creştini fãcuţi grãmadã în noua (nu-i aşa?) construcţie politicã (Alianţa Creştin Liberalã sau cam aşa ceva, într-o fazã incipientã!), în fine, lume aleasã, entuziastã şi, mai ales, pusã pe fapte mari. Poporului rãmânându-i doar sã se prãbuşeascã în extaz mistic şi sã se adape neîntârziat la izvorul greu de secat al speranţei. Fiindcã, potrivit unei ziceri cretinoide, speranţa, cicã, ar muri ultima. Despre cei care au murit cu mult înainte de a mai îndrãzni sã spere la ceva, nu mai vorbeşte nimeni…
* Nu este lipsit de interes sã observãm cã primele declaraţii de dupã marele congres fuzionar, pe lângã tonul triumfalist, au avut în ele ceva din aerul de vendetã al celor care au amuşinat în zadar pe la colţurile meselor unde prânzeau diverşi efemeri deţinãtori ai puterii. De pildã, o junincã liberalã, originarã de prin celebrul Tecuci, una Gorghiu şi nu mai ştiu cum, care, pânã mai ieri, înjura vârtos de pe la Antene pe Bãsescu, a scandat cã „şansa PSD de a mai câştiga alegerile prezidenţiale în faţa dreptei unite a scãzut dramatic”. Evident, dupã congresul de sâmbãtã. Aşa, pur şi simplu şi dintr-o datã, fata moşului? A fost nevoie sã luaţi voi niţel aer în piept ca sã le tremure lui alde Ponta izmenele pe ei? Acum, nu cã-i credem noi pe ãştia în stare de cine ştie ce mari isprãvi, dar, privind cu cine defileazã marea dreaptã unitã – ciocãlandri trecuţi prin ciurul şi dârmonul tuturor guvernãrilor, demagogi refuzaţi de idee şi de charismã, teleptuali în posturã de jalnici teoretizanţi ai bãsismului ca doctrinã politicã salvatoare, curvet de toate culorile, vârstele şi calibrele şi atâtea alte nobile ciurucuri – ne trece orice urmã de îndoialã privind scopul real al acestei încropeli politicoide. Bãieţii ãştia au trecut peste orice ambiţii şi orgolii, în speranţa cã vor gãsi un candidat mai de Doamne-ajutã care sã-l batã pe Ponta la prezidenţiale şi sã le (re)deschidã lor, astfel, calea cãtre marele şi, se pare, inepuizabilul ciolan. Singura lor şansã (foarte palidã, totuşi!) e cã nici acest Ponta nu este suficient de tare de ţâţânã. Plus cã asupra lui planeazã încã bãnuiala de blat cu Traian Bãsescu.
* Apropo de Bãsescu! Dupã unii, acest congres de fundamentare a dreptei unite (oh, Doamne!) ar avea ca mizã asigurarea din punct de vedere tehnic a rãsadniţei (mã rog, a patului germinativ) din care sã ţâşneascã spre înalturi, dupã încheierea mandatului de preşedinte, cariera de premier a marinerului. Noi zicem cã aici este o mare dozã de adevãr. Chiar dacã numele lui Bãsescu nu a prea fost rostit în zilele congresului. Sau poate tocmai de aceea. Fiindcã e la mintea cocoşului (pardon de expresie!) cã nimeni nu e interesat, deocamdatã, sã lege conceptul de dreaptã unitã de numele lui Traian Bãsescu. Cu excepţia coanei Leana (Nutzi, de!), care, din motive ştiute de toatã lumea, nu concepe ca numele lui Traian Bãsescu sã fie exclus din orice proiect politic ce vizeazã unificarea dreptei. De fapt, dumneaei (coana Leana, Nutzi, de!) a criticat în termeni duri preconizata fuziune, ridicând nişte osanale curioase partidului (PDL) din care tocmai a plecat. Dar nu vã faceţi griji, atât coana Leana (Nutzi, de!), cât şi PMP-ul ei, cât şi susţinãtorul lor moral, politic, probabil financiar, Traian Bãsescu, se vor alãtura fuzionaţilor ãstora. Evident, la momentul considerat oportun. Înjurãturile şi frecuşurile dintre ei, acelea care mai sunt, se vor dovedi curând nişte penibile fumigene. Cu care se sperã inducerea în eroare a alegãtorilor.
* Este, însã, de vãzut dacã românii, înşelaţi de atâtea ori în aşteptãrile lor de asemenea construcţii politice cu ţintã exclusiv electoralã, vor mai cãdea o datã în capcanã. Cu atât mai mult cu cât acum sunt, iatã, obligaţi sã inhaleze aromele dubioase ale supei în care ingredientele esenţiale, Dreptatea şi Adevãrul, sunt reamestecate şi reîncãlzite, dupã zece ani, cu un linguroi ştirb, într-un ceaun sever fisurat de trecerea vremii. Personal, aş îndrãzni un pariu. Dacã la toamnã, candidatul „dreptei unite” va pierde fotoliul de la Cotroceni, indiferent în faţa cui, toţi aceşti activişti ai neantului ciuruit din start vor fugi, care-ncotro, ca potârnichile. Lãsând la jumãtate, dacã nu chiar la sfert, procesul de fuziune, conceput, nu-i aşa, nemţeşte, în trei etape.
* Cu ceva mai bine de o lunã în urmã, o fatã de aproximativ 20 de ani, cu grave dizabilitãţi, aflatã în custodia Centrului pentru îngrijirea copilului, a murit înecatã cu o bucatã de pâine. Biata fiinţã nu putea sã mestece, hrana fiindu-i administratã sub formã pasatã, de piure. Tragicul eveniment a fost adus la cunoştinţa opiniei publice abia zilele trecute. Deocamdatã, noi, ca şi opinia publicã, dorim sã aflãm de ce abia acum. Dupã aceea vom dori sã aflãm şi detaliile. Deci, DE CE ACUM?