Cum se înghite broasca unificãrii pe stomacul gol?

Dincolo de tot ceea ce se petrece în politica naţionalã în ultima vreme, viaţa politicã mehedinţeanã rãmâne pe mai departe una provincialã, desfãşuratã în pas de melc, molâie, fãrã mari sclipiri, mai degrabã doar un ecou vag al celor ce se petrec departe, la Bucureşti. Opoziţia, aşa cum e şi atât cât e ea acum, în aceste momente, aşteaptã alegerile din toamnã cu nerãbdarea celui ce viseazã revanşa. Dreapta, prin PNL şi PDL, a fãcut paşi importanţi spre consolidarea unui front serios anti-PSD, deşi nu le-a fost uşor nici liberalilor, nici democrat-liberalilor, sã înghitã broasca unificãrii pe stomacul gol. Dacã e sã cauţi noduri în papurã proiectului PNL-PDL le poţi gãsi, indiscutabil, dar mai degrabã ar trebui privitã jumãtatea plinã a paharului, efectele benefice ale acestui proiect politic. Prin liberalii conduşi de Virgil Daniel Popescu şi Daniel Cârjan, democrat-liberalii lui Marius Bãlu îşi dau o nouã şansã, şi una semnificativã, pe care singuri, abandonaţi şi şicanaţi ba de Elena Udrea, ba de tãtucul PDL Traian Bãsescu, sã recunoaştem, nu prea ar mai fi avut-o. Doar cu Vasile Blaga şi câţiva vechi combatanţi PDL nu ar fi ajuns prea departe.
Sigur, sentimental e disconfortant sã renunţi la un întreg trecut de luptã politicã şi sã te topeşti în PNL, dar, una peste alta, a fost o soluţie destul de înţeleaptã. Liberalii se pot considera şi ei fortunaţi dupã unificare. Îşi îngroaşã rândurile şi cautã sã se reinventeze sub aripa lui Klaus Johannis. Din pãcate pentru ei mulţi liberali au ales sã-l urmeze pe Cãlin Popescu Tãriceanu, în PLR, iar printre ei se numãrã şi doi deputaţi mehedinţeni: Viorel Palaşcã şi Mihai Stãnişoarã. Şansele PLR depind de cum se va clasa Cãlin Popescu Tãriceanu în cursa pentru Cotroceni. Alte şanse nu prea se întrevãd. Ca partid, ca structurare teritorialã, PLR e acum sub nivelul PMP-ului lui Eugen Golea, care mãcar a avut timp sã schiţeze ceva sub acest aspect, pe când PLR nu a avut şi nu prea mai are timp pânã în noiembrie sã devinã realmente un partid cu ramificaţii în teritoriu, rãmânând ceea ce este şi acum: un partid de lideri, mari sau mici, de declaraţii şi intenţii, consolidat în jurul unei figuri credibile precum Cãlin Popescu Tãriceanu.
Dupã cum vedem, dreapta e încã departe de un ton unitar, orgoliile şi frustrãrile ţin încã lucrurile în loc. În vremea aceasta PSD aşteaptã şi el o limpezire a apelor dupã tot scandalul legat de arestarea şi inculparea lui Adrian Duicu. PSD e nevoit sã priveascã în faţã impasul creat de scandalul Adrian Duicu şi sã facã faţã alegerilor din noiembrie, şi asaltului unei opoziţii care va încerca sã profite la maxim de respectivul scandal. Marea temere social-democratã e legatã de turul doi al alegerilor prezidenţiale, moment dramatic, când se va decide soarta preşedintelui. Momentul Adrian Nãstase, dar şi cel al cãrui protagonist a fost Mircea Geoanã, sunt încã proaspete în memoria social-democraţilor. Nimeni nu poate fi sigur de nimic, iar reacţia electoratului în turul doi e greu de prevãzut. Aici va fi momentul cheie al alegerilor.