Şcoala de varã, ediţia a V-a „La pas prin Mehedinţi”, s-a deschis în data de 28 iulie 2014 în cadrul Muzeului de Artã. La acest eveniment s-au înscris 22 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, dar şi din alte localitãţi cum ar fi Bucureşti, Reşiţa şi chiar din Franţa. Atelierul de olãrit a deschis şirul celor 9 ateliere şi o excursie care fac obiectul acestei şcoli de varã.
În cadrul acestui atelier Gheorghe Gîrbovan, meşter olar din satul Noapteşa, comuna Şişeşti, le-a împãrtãşit copiilor din tainele olãritului şi i-a învãţat sã îşi creeze fiecare propriul vas ceramic, cu ajutorul roţii olarului.
Al doilea atelier desfãşurat marţi, 29 iulie 2014, în cadrul Şcolii de varã s-a intitulat „Povestea pietrei”. Sub îndrumarea doamnei Florina Diaconu, muzeograf în cadrul Secţiei de Ştiinţele Naturii, copiii au învãţat despre animale marine şi terestre: amoniţii de la Sviniţa şi dinozaurii din Ţara Haţegului, au desenat, colorat şi au realizat în lut amprente de moluşte şi plante.
„La pas prin Mehedinţi”
– Posted on 1 August 2014Posted in: Arhiva