Din modernizarea sanitarã a Severinului interbelic

Dupã cum bine este cunoscut faptul în deceniul 3 al sec. al XX – lea, în perioada imediatã de dupã rãzboi, a fost demarat, de cãtre autoritãţile locale, un amplu proces de inovare a oraşului în mai toate domeniile edilitar gospodãreşti: pavarea strãzilor, canalizãri, îmbunãtãţirea sistemului de alimentare cu apã, dar şi îmbunãtãţirea sistemului sanitar. La acest ultim capitol una dintre problemele pe care, din pãcate, le putem califica drept permenente a fost tuberculoza. Flagelul tuberculozei a fost prezent în mediul social-sanitar încã din perioada în care reşedinţa Mehedinţului se afla la Ceneţi, lãsând amprente serioase în creşterea mortalitãţii şi mai cu seamã a mortalitãţii infantile, astfel cã a fost nevoie de o implicare fãrã echivoc a celor cu putere decizionalã în astfel de situaţii. Prin rapoartele anuale prezentate în şedinţele Consiliului Comunal de medicul oraşului, se lua act de cifrele tot mai crescute ale celor contaminaţi cu tuberculozã, situaţii în care mãsurile de combatere nu mai puteau suporta amânare. Prin urmare, în cadrul şedinţei Consiliului Comunal al oraşului Turnu Severin, desfãşuratã la 11 octombrie 1928, la orele 5 dupã amiazã, medicul oraşului dr. Lecca, care ocupa şi funcţia de consilier, în prezenţa unui numãr de alţi 26 de consilieri locali a prezentat o dare de seamã privind urmãrile în rândul populaţiei a tuberculozei şi mãsurile ce se impun pentru combaterea acesteia.
Aşadar, pânã la data desfãşurãrii şedinţei în oraşul Turnu Severin, în anul 1928, se nãscuserã 432 de persoane şi au decedat 338, înregistrându-se un spor natural de 94 de persoane.
Totuşi, între cele trei principale cauze ale mortalitãţii, tuberculoza devanseazã substanţial cu 45 de morţi, debilitatea congenitalã cu 29 de suflete cãzute victime şi gastro – enterita care a rãpus 11 persoane. Analizatã pe grupe de vârstã, rata de mortalitate cea mai ridicatã se înregistreazã la persoanele între 1 şi 15 ani, unde dintr-un total de 338 de persoane decedate 103 se înscriu în aceastã categorie, ceea ce reprezintã aproximativ 1/3. Conştientizându-se de cãtre factorii rãspunzãtori cã flagelul tuberculozei nu poate suporta amânare, la nivelul anului 1928 se stabileau drept mãsuri: înfiinţarea unui loc de izolare care sã funcţioneze în condiţii modrne, actualul ospiciu desfãşurându-şi activitatea în condiţii detestabile; înfiinţarea unui dispensar antituberculos tip – lucru, prin amenajarea a douã camere pe lângã Serviciul sanitar al oraşului şi dotarea acestora cu mobilierul şi instrumentarul necesar; înfiinţarea unui birou de triaj, în condiţiile prevãzute de lege, care împreunã cu sprijinul Consiliului Comunal orãşenesc va conduce lupta împotriva tuberculozei; înzestrarea Serviciului Sanitar cu aparatele necesare de dezinfecţie şi asigurarea transportului pacienţilor; dotarea Serviciului Sanitar cu o trãsurã care sã exercite un control permanent pentru combaterea evoluţiei bolilor contagioase, monitorizarea stãrii de igienã a oraşului şi nu în ultimul rând monitorizarea lucrãrilor sanitare derulate în oraş; finanţarea continuãrii lucrãrilor de edilitate şi asanare, aceste douã mãsuri fiind şi ele considerate un mijloc important de combatere a tuberculozei; în fine ca ultimã mãsurã se impunea izolarea cazurilor acute de tuberculozã pentru a evita contaminrea membrilor familiei, iar în caz de deces al unui tuberculos sã nu se mai permitã familiei a pãstra sau a oferi de pomanã ori a vinde la negustori hainele celui decedat ci sã fi arse, iar familia despãgubitã. În luãrile de cuvânt, consilierii locali Magnus Bãilleanu, Marius Vorvoreanu şi dr. Pãnescu admit cã ceea ce a prezentat medicul Leca este o realitate tristã a Severinului interbelic care, aşa cum spuneam şi mai sus, a constituit o permaneţã în nomenclatura bolilor contagioase din Cerneţi şi Turnu Severin şi care, de asemenea, a fost în atenţia autoritãţilor locale, însã niciodatã nu s-au luat mãsuri atât de radicale. De asemenea, discuţiile evidenţiazã necesitatea deplasãrii medicilor de pe lângã Serviciul Sanitar al oraşului în locuinţele mahalale ale urbei, considerate adevãrate focare de tuberculozã, gazdele şcolare din oraş, hoteluri, hanuri, brutãrii, cârciumii, halele de carne şi peşte etc. Discuţiile între consilierii locali se pierd în problematica monitorizãrii modului de cheltuire a fondurilor alocate în acest sens, însoţirea medicului oraşului de cãtre factorii de decizie ai administraţiei locale în inspecţiile efectuate în oraş şi la fel de intresantã este intervenţia consilierului local dr. Pãnescu care subliniazã cã în Anglia a fost adoptatã o lege obligatorie pentru realizarea de vaccinãri împotriva tuberculozei cu medicamentul Calmette.
Concluzionând, cele discutate în cadrul şedinţei nu au rãmas fãrã ecou, astfel cã bugetul întocmit pentru 1929, asistenţa socialã aprimit 2 000 000 lei, sumã absolut considerabilã, iar ca mãsuri pe termen lung, dar şi caracterizate de o anumitã consecvenţã remarcãm pavarea curţilor, deparazitãri, igienizãri, vãruirea latrinelor, repararea localului de bãi, reînfiinţarea cantinelor şcolare, unde elevii serveau ceai dimineaţa. Fãrã îndoialã, pe termen lung aceste mãsuri au avut dret repercursiuni în scãderea mortalitãţii cauzatã de tuberculozã de la 100 de cazuri anual la doar 45-60 de decese.