Mã nepoate, o fi vacanţã, da pentru unii ţâne fro patru ani, adicã tot atâta cât cherd vremea pin Parlament. Pã în afarã de fro chermezã, fro adunare câmpeneascã, fro paranghelie, ceva, nici cã-i vezi pe mai marii aleşi ai Mehedinţiului, fie cã e vorba de nea Traicu, de nea Daea, de nea Stãnişoarã, preocupat mai mult de dresaj, iarã de alţii nici nu mai aducem aminte, cã le facem statui pi la terase, mai bine. De nea Nicolicea, de la Buzãu, nu pomeni Sucã, cã apare pi la televizor şi-şi dã sângur cu stângu în dreptu. Cicã Andrei Pleşu nu s-ar prea pricepe la culturã. Mã nea Eugene, ştii cã Sucã te apreciazã pentru abilitãţile matale politice şi chiar dacã nu-l iubeşte pe nea Pleşu ţi-o spune aşa, prieteneşte, cã totuşi bãrbosul ãla e un om de culturã. Ai auzit matale cum e cu „pigmeul acultural”?! Pã n-ai auzit, cã nu aveai de unde, cã la televizor nu e prea multa culturã. Da mai toţi avem de învãţat şi câte-o viaţã întreagã.
Mã frate-miu, da dupã ce s-au cheltuit multe zeci de mii de euro pentru achiziţionarea Casei monument „Matache” din Drobeta Turnu Severin, dar şi pentru reabilitarea şi transformarea ei în sediu al SC HIDROSERV SA, uite cã, din raţiuni comunicate decât în circuit închis, societatea a fost mutatã în vechea locaţie, la PF 1. Pânã la urma urmei este problema lor dar Sucã, curios din fire, întreabã şi el: cine plãteşte pentru acest hocus pocus cu o clãdire monument? Cine va fi beneficiarul acestui joc politic murdar? Va gãzdui un sediu media? Cã vorba lu naşu Pantelicã:
- Bre, nea Mãrine, la voi sã poartã centrele astea media, bag samã aveţi prea multe vedete pe metru pãtrat, de nu mai faceţi faţã fãrã atâtea centre media?!
Da mã, nepoate, incredibil, dar la noi se poate! Un conducãtor de instituţie etalon a învãţãmântului mehedinţean îi îndeamnã pe campioni sã se antreneze pe uscat. N-ar fi o problemã dacã n-ar fi vorba de campionii europeni şi mondiali de canotaj, adicã elevii Clubului Şcolar Sportiv de kaiac-canoe şi canotaj din cadrul Liceului Teoretic „Traian Lalescu” Orşova, care sunt îndemnaţi de conducerea şcolii sã vâsleascã pe uscat şi la rece, pentru cã ambarcaţiunile au intrat la apã. Şi aici şi-a bãgat coada politicul local, care râvneşte dupã baza materialã a respectivului club. Cã sã mai înâmplã şi pi la Severin, detera ştrandu cât ai zâce peşte, cã nea Gherghe e darnic cu unii. Cã şi unii sunt darnici, mama lui de parandãrãt.
Mã fraţilor, da de când nu mai vorbiram de nea Ch, de ãl mai poliţist mehedinţan din Capitalã?! Sucã se bucurã când îl vãzu pe mai vechiul lui prieten, nea Ciocan, bãgat iar în seamã de paparazzi mondeni. Parcã intrase într-un con de umbrã nea Christian, cu Ch, şi la anii dumnealui îi prinde bine o baie de imagine cu fetişcane. Numai sã aibã grijã, cã tot di la o baie de asta i s-a tras şi scoaterea la mal. Da las cã are el grijã, cã acuma ie bãiat mare, de Capitalã.
Ca sã nu ratãm ceva din politica noastrã de Dunãre, pe timp de varã cam intratã la apã, dacã nu l-ar lauda atâta nea Palaşcã pe nea Tãriceanu, dacã nu au reuşit sã facã mare brânzã în administraţie publicã localã, chiar dacã sunt şi au fost la putere în toate guvernãrile, liderii mehedinţeni ai UDMR au început sã promoveze mersul pe bicicletã. Searã de searã pedaleazã pe unde apucã, fiindcã puterea localã, aceeaşi de ani buni, nu a fãcut promisele piste pentru biciclete, chiar dacã au fost alocaţi şi bani europeni. Cam pedaleazã însã în gol, cã pe nea Gherghe îl doare la bascã de pistele lor de biciclete. Ale lor şi ale severinenilor, cã doar pânã la sfârşit de mandat, mai are timp sã tot promitã şi ‘mnealui. Aia ie cu alesu, el promite, fraierii voteazã, el prosperã şi patru ani o duce bine, cã doar ştie cum sã o ducã.
De nea Buşoi zâse Sucã cã nu uitã, da sã mai stea o turã, ca sã încaseze chiria şi pe luna asta di la clinica medicalã de i-a închiriat palatu din Severin. Nu de alta, da la aşa conflict de interese, mai rar sã vezi un mandat pãstrat.
Pãnã data viitoare, sã fiţi iubiţi şi optimişti!
Sucã, pierzãtorii de vreme mehedinţeni din Parlament, banii aruncaţi pe sediu Hidroserv-ului, fetişcanele lu Ch şi durerea-n pedalã a lu nea Gherghe
– Posted on 23 July 2014Posted in: Arhiva


