Varzã do Brasil

* BRASIL 2014. FIFA WORLD CUP. Varzã de Brazilia – iatã, probabil, meniul cel mai gustat şi apreciat, în aceste zile, la Cupa Mondialã. În consonanţã cu calitatea fotbalului practicat de Naţionala ţãrii gazdã. O Naţionalã fãcutã, literalmente, varzã fideluţã de „maşinãriile de tocat” venite din Germania şi Olanda. Nişte maşini bine unse, dar atât, nişte maşini. Nu ştiu pe cine bucurã înfrângerile la scoruri incredibile suferite de Brazilia în faţa Germaniei şi a Olandei, probabil sunt destui, însã ele au fãcut ţãndãri mitul brazilian al eternei reîntoarceri prin fotbal. Pânã acum, brazilienii nu aveau timp sã-şi trãiascã regretele, nostalgiile dupã cutare sau cutare strãlucitã generaţie de fotbalişti, pentru cã apãrea, ca din spuma mãrii, o alta care o fãcea „uitatã” pe precedenta. Pânã mai ieri, Brazilia însemna Ronaldo, Romario, Rivaldo, Ronaldinho, Roberto Carlos, Robinho – aşi ai gazonului, unii încã în activitate, care iubeau mingea cu patimã şi puteau face cu ea orice voiau – azi, Brazilia e o echipã de anonimi, care nu ştiu cum sã scape mai repede de respectivul obiect, bubuindu-l în slãvile cerului, mai ceva ca pe tãpşanele din Liga a IV-a autohtonã. Asta e! Sic transit gloria mundi…
* La ora când scriu, finala Germania- Argentina nu începuse. Nu am sã mai aştept deznodãmântul ei. Pe de o parte, mã simt cuprins de sumbre presimţiri, pe de alta, parcã îmi este indiferent. Ca în vechiul şlagãr – „blondã (Germania) sau brunã (Argentina), îmi e totuna!”. Urmarea – „deopotrivã le iubesc etc…” – nu prea mai e valabilã. Dar, la câte dezamãgiri ne-a adus acest Mondial, nici nu mai conteazã…
* Chinurile facerii Dreptei unite par sã nu se mai termine. Nu erau de ajuns disputele pe denumirea noului partid ce ar trebui sã rezulte din fuziunea PNL-PDL, nici îngrijorãrile unora privind migraţia a tot mai mulţi liberali cãtre „Iniţiativa” lui Tãriceanu, au mai apãrut şi disputele individuale între exponenţii mai vechi sau mai noi ai bãsismului. Aţi vãzut? – e chiar o competiţie în curs de desfãşurare pe tema „cine se dovedeşte cel mai convingãtor bãsist”. Nu lipsesc accentele şi delimitãrile teoretizante, dovezile retroactive de devotament – toate astea, printre reprize intense de pãruieli bilaterale, te umflã naiba şi râsul! Sã-l vezi pe marele intelectual MÎR Ungureanu lãudându-se cât de bãsist este dumnealui, în timp ce aplicã temeinic şi sistematic seturi de lovituri la picioarele suite pe picioroange ale coanei Leana (Nutzi, de!) – motive pentru Administraţia Prezidenţialã de a-l taxa drept „fripturist”, ba chiar „udrist” – poate fi, mã întreb, ceva mai minunat şi mai revelator?
* Vorbeam de „Iniţiativa” lui Tãriceanu. La sfârşitul sãptãmânii trecute, a avut loc un fel de lansare a acestei noi formaţiuni politice şi în Mehedinţi. Printre participanţi, alãturi de nume reprezentative ale mişcãrii liberale mehedinţene (Ion Sârbulescu, Viorel Palaşcã, dr. Damaschin Barbul, prof. Naziana Moşanu ş.a.), am observat, din reportajele televiziunilor locale, prezenţa a numeroase (şi binecunoscute) persoane, mai totdeauna aceleaşi, aflate într-o încrâncenatã şi parcã fãrã de sfârşit cãutare a identitãţii lor politice. Ca sã nu zicem altfel. Dorinţa organizatorilor evenimentului de a atrage cãtre „Iniţiativa” tãriceanã cât mai mulţi adepţi este, omeneşte şi politiceşte, de înţeles. Dacã ei ar mai pune şi nişte filtre în plus, poate cã n-ar strica. Un C.V. acolo, o „carte de muncã” pe ogorul politichiei… Mai ales cã acestea sunt momentele când tot felul de impostori şi de oportunişti, profitând de amabilitatea şi de lipsa de atenţie a grupurilor de iniţiativã, pãtrund în noile formaţiuni, în cãutare de legitimitate zgomotoasã. Nu peste mult timp, ei se vor lãuda cu statutul de membri fondatori. Cu toate consecinţele ce decurg din asta. Pãi nu?!
* Am auzit, dar nu pot bãga mâna în foc pentru veridicitatea ştirii, cã, profitând de prima ediţie a Festivalului berii organizatã la Severin, primarul Gherghe C. s-a mai plimbat o datã cu trãsura pânã la pãdure. Sã-l vadã, desigur, iubiţii lui severineni, cãci, de când cu mişcãrile sale ondulatorii de prin zona Dreptei, li se fãcuse dor. Nu am, prin urmare, cum sã ştiu dacã, pe traseu, Irefutabilul a fost însoţit de trupe de dansatoare, vestale, majorete sau de niscaiva tarafuri de lãutari. Am însã o întrebare pentru dumnealui: cum rãmâne cu interdicţia de a organiza la reabilitata Pãdure Crihala, pe bani europeni, manifestãri aducãtoare de profit? Pânã de curând, parcã, ni se susura în urechi aceastã „melodie”, n’est-ce pas?
* Au trecut doi ani de la marea ruşine naţionalã, prin care votul a peste şapte milioane şi jumãtate de români a fost aruncat la coş (ca sã nu mã exprim altfel!), iar, drept consecinţã, cetãţeanul Bãsescu Traian, cea mai infernalã calamitate abãtutã peste ţara noastrã în istoria ei modernã, a putut rãmâne în jilţul de la Cotroceni. Evident, şi ca urmare a unui şir mizerabil de complicitãţi, de care nu sunt strãini Victor Ponta şi Crin Antonescu, riguroşi executanţi ai ordinelor superiorilor politici ai lui Bãsescu de la Bruxelles, Strassbourg etc. Dar, despre acest sensibil aspect, altãdatã…