Dreapta politicã mehedinţeanã – între propriile frãmântãri şi o perspectivã încurajatoare

Menţinerea în arest a fostului lider social-democrat mehedinţean, Adrian Duicu, a produs în mod evident mutaţii pe scena politica localã. Chiar dacã PSD Mehedinţi a câştigat ultimul scrutin electoral, aceastã performanţã nu a fost posibilã datoritã unei strategii eficiente, ci pur şi simplu faptului cã acest partid deţine toate pârghiile puterii în judeţ. Chiar şi aşa, este cât se poate de evident cã, în lipsa liderului sãu autoritar, Adrian Duicu, PSD Mehedinţi nu mai are forţa politicã pe care o avea în momentul în care acesta deţinea controlul asupra întregului partid. În noua conjuncturã, dreapta politicã mehedinţeanã are mari şanse sã revinã în forţã. Însã şi dreapta politicã localã se gãseşte între propriile frãmântãri şi o perspectivã politicã încurajatoare.
PNL Mehedinţi, principalul partid de dreapta
PNL Mehedinţi este principalul partid de dreapta din judeţ. Acestã realitate politicã a fost demonstratã de scrutinul electoral, examen la care PNL Mehedinţi s-a clasat pe locul 2 la nivelul judeţului. PNL Mehedinţi a fost partidul local care, pe parcursul întregului an 2013, a trecut prin cea mai profundã transformare. Liberalii mehedinţeni au, începând cu luna noiembrie a anului trecut, şi o nouã conducere judeţeanã, statutar aleasã. Cum era de aşteptat, Virgil Daniel Popescu, preşedintele interimar al formaţiunii la acea datã, a fost ales în funcţia de preşedinte al PNL Mehedinţi.
Alegerea lui Virgil Daniel Popescu în fruntea PNL Mehedinţi a coincis cu încetarea unei prea lungi perioade de interimat, timp în care partidul a suferit mult atât din punct de vedere organizatoric, dar şi la nivelul imaginii publice. Virgil Daniel Popescu are experienţa necesarã şi capacitatea politicã de a demara procesul intern pentru reafirmarea liberalismului mehedinţean. Strategia politicã pe care o va adopta şi implicarea sa personalã, ca şi vicepreşedinte naţional, sunt esenţiale în tentativa de readucere a PNL Mehedinţi în prim-planul vieţii politice locale, în dorinţa de a-i da o nouã orientare care sã facã din acest partid o adevãratã forţã politicã.
Noul preşedinte al PNL Mehedinţi, Virgil Daniel Popescu, are o misiune foarte dificilã în fruntea partidului pe care îl conduce. El va trebui sã întãreascã organizaţiile locale, slãbite evident ca urmare a instabilitãţii de la nivelul conducerii filialei, dar şi datoritã faptului cã mulţi primari liberali au decis sã se alãture PSD Mehedinţi. Mai mult, actuala condiţie politicã a PNL Mehedinţi este favorabilã unei posibile afirmãri politice. Una peste alta, PNL Mehedinţi trebuie sã arate cã are capacitatea politicã necesarã de a gãsi acea strategie în mãsurã sã contribuie la impunerea partidului în judeţ.
PDL Mehedinţi într-un moment de cãdere politicã
PDL Mehedinţi a fost, fãrã îndoialã, un partid care a jucat un rol esenţial în administraţia publicã localã, fiind, o lungã perioadã de timp, şi principala forţã politicã a judeţului.
Ascensiunea acestei formaţiuni politice a fost una spectaculoasã, însã la fel de spectaculoasã a fost şi decãderea sa. Momentul de prãbuşire politicã al PDL Mehedinţi s-a produs dupã alegerile locale din anul 2012, scrutin în urma cãruia partidul a devenit extrem de vulnerabil. Situaţia politicã, în special în teritoriu, a PDL Mehedinţi a devenit una extrem de dificilã. Pãrãsit de membri şi aleşi importanţi, PDL Mehedinţi a fost pus în imposibilitatea de a mai fi o formaţiune puternicã, forţa sa politicã diminuându-se constant. Chiar dacã preşedintele partidului, senatorul Marius Bãlu, şi-a asumat bine rolul de lider al unui partid de opoziţie, resursele politice limitate de care dispune propria sa formaţiune nu-i permit o reafirmare la nivelul judeţului.
Însã, dincolo de acest aspect, existã o realitate cât se poate de evidentã: în acest moment, PDL Mehedinţi nu se poate baza pe aportul unui important numãr de primari, consilieri judeţeni şi locali. Pentru cã, deşi sunt, în continuare, membri de partid, aceştia au ales sã rãmânã în funcţii pentru a nu-şi pierde mandatele, în realitate ei declarându-şi ataşamentul pentru alte formaţiuni politice. Toate acestea aratã cât se poate de limpede cã PDL Mehedinţi şi-a diminuat considerabil potenţialul politic, însã, în ciuda scorului sub aştepãri înregistrat la scrutinul europarlamentar, partidul sperã în continuare într-o redresare politicã. Dacã PDL va fuziona cu PNL, în judeţul Mehedinţi pare, cel puţin teoretic, un demers destul de greoi, pentru cã şi Virgil Daniel Popescu, şi Marius Bãlu sunt politicieni tineri care îşi doresc sã conducã viitoarea construcţie localã rezultatã în urma acestei fuziuni.
PMP Mehedinţi şi potenţialul sãu de creştere politicã
PMP Mehedinţi a adoptat, în scurta perioadã de când fiinţeazã în judeţ, o strategie politicã corectã, care i-a permis sã desfãşoare o activitate susţinutã. De asemenea, acest partid a avut şi o strategie electoralã eficientã, reuşind, la scrutinul europralementar, sã obţinã un scor electoral peste aşteptãri, cel puţin în municipiul Drobeta Turnu Severin. Meritul pentru acest rezultat aparţine, indiscutabil, preşedintelui Eugen Golea, un politcian tânãr care şi-a asumat bine rolul de lider de partid. Eugen Golea a reuşit într-un timp foarte scurt sã constituie o organizaţie suficient de puternicã. Prin rezultatul obţinul la scrutinul europarlamentar, PMP Mehedinţi devine un jucãtor important în politica localã, un partid care trebuie luat în serios. Mai mult, scorul obţinut în municipiul Drobeta Turnu Severin face ca PMP Mehedinţi sã devinã un partid atractiv. Din acest punct de vedere nu este exclus ca un important segment al cetãţenilor municipiului sã vadã în acest partid o alternativã politicã serioasã şi credibilã.
PMP Mehedinţi are, aşadar, un potenţial de creştere politicã, iar conducerea sa trebuie sã gestioneze cu responsabilitate acest capital politic pentru ca aceastã formaţiune sã devinã cu adevãrat o forţã politicã. Poziţia pe care a câştigat-o PMP Mehedinţi în urma votului de la alegerile europarlamentare obligã conducerea sa la o mare responsabilitate politicã, pentru cã de activitatea pe care o desfãşoarã în urmãtoarea perioadã depinde lansarea sa în forţã pe scena politicã localã. Eugen Golea este un lider politic cu simţul responsabilitãţii şi realitãţii pentru a şti ce trebuie fãcut astfel încât PMP Mehedinţi sã creascã în perioada urmãtoare atât în ceea ce priveşte numãrul de membri, dar mai cu seamã la nivelul încrederii. Pentru PMP Mehedinţi existã o mare oportunitate politicã, deoarece în urma acestui rezultat i s-a deschis un culoar politic favorabil de afirmare. Este o mare şansã pentru un partid tânãr, format preponderent din oameni tineri, care nu au mai fãcut politicã. PMP Mehedinţi are, prin urmare, toate premisele sã devinã un partid puternic şi credibil în viitor.

Tags: