Paralelã între situaţia PNL şi exploatarea politicã la care au fost supuse instituţiile de stat

Urmãrind discuţiile şi luptele din PNL, în ceea ce priveşte atât accederea lui Iohanis la funcţia de preşedinte al partidului cât şi fuziunea cu PDL, nu pot sã nu fac o paralelã cu ceea ce s-a întâmplat în unitãţile de stat şi deconcentrate în care partidele, oricare, au numit „manageri” pe criterii politice.
Haideţi sã analizãm puţin. Mulţi dintre liderii PNL cu vechime în partid nu vãd cu ochi buni înscãunarea lui Iohanis pe funcţia de preşedinte al PNL. Pânã la urmã, cine este Iohanis? Nu este un membru vechi al partidului, nu cunoaşte structurile acestuia, nu cunoaşte oamenii şi centrele de putere din partid, nu are o legãturã personalã cu aceştia, legãturã care se formeazã în ani de zile de bãtãlii politice. Mai mult, ca preşedinte, el, care politic vorbind nu a dovedit nimic pentru PNL, le va trasa sarcini, va dispune mãsuri, le va stabili praguri electorale… Deci, cine este acest Iohanis? Nu putea sã fie membru, vicepreşedinte, secretar sau orice altceva şi în acelaşi timp candidatul PNL la prezidenţiale? De ce trebuie sã candideze neapãrat de pe poziţia de preşedinte al partidului?
Pentru a înţelege paralela, sã luãm exemplul R.A.A.N.-ului cã şi aşa este cu pãmântul la gurã. Cum s-or fi simţit angajaţii ãia care munceau de zeci de ani când s-au trezit peste noapte cu primul director paraşutat politic acolo? Ingineri care, dupã ani de zile de muncã în producţie meritau şansa de a ajunge directori, s-au trezit mãturaţi de un economist, un topograf şi iar un economist toţi din afara sistemului şi strãini de tot ce însemna producţie.
Îmi amintesc cã în vremea aceea se vorbea despre un Sîrbulescu, care a doua zi dupã ce a fost numit director întreba cine este Nuclearelectrica? Rãspuns pe care îl ştia şi portarul unitãţii, iar pentru salariaţii R.A.A.N. nu mai este nevoie sã detaliez. Îmi mai amintesc cã se vorbea de un Sãceanu care declara cã el este om politic, stã cât stã acolo şi pleacã parlamentar. Sau îmi amintesc despre un Olaru care, se spune, nu rãspundea niciodatã la salutul angajaţilor, iar în timpul şedinţelor vorbea ca la un meci de fotbal pe stadion.
Comparaţi acei ingineri obligaţi sã asculte inepţiile unora veniţi din afara sistemului, cu preşedinţii de organizaţii judeţene ai PNL. Aceeaşi întrebare pe care şi-o puneau oamenii atunci şi-o pun acum o bunã parte din liderii PNL. Este inimaginabil, ce Dumnezeu sã caute ãsta aici cã habar nu are de nimic! Liberali de o viaţã precum Ludovic Orban, Radu Stroe, Eugen Nicolãescu, Puiu Haşotti, Varujan Vosganian şi alţii, sunt daţi acum la o parte de la o funcţie care, firesc, putea fi urmãtorul pas în cariera lor.
Şi ca sã dezvoltãm un pic paralela, noul director, Iohanis, în cazul nostru, mai vine şi cu o gardã nouã. Tocmai el, acest necunoscut printre liberali, trebuie sã punã la punct o fuziune cu un partid împotrivã cãruia PNL luptã de ani de zile. Adicã, dupã ce cã nu ştie nimic despre cutumele şi tradiţia partidului, noul şef va mai trebui sã punã pe funcţii şi alţi “parveniţi”, cã doar liderii PDL-ului nu vor veni doar ca simpli membri de partid şi lipitori de afişe.
Nu pot, deci, sã nu savurez cu mare plãcere frãmântãrile şi frustrãrile liberalilor. Nu pot sã nu mã bucur de rupturile ce se vor petrece în sânul partidului pentru cã ştiu cât au suferit alţii care nici mãcar nu meritau asta. În sfârşit, unul din partide primeşte ceea ce a dat atâţia ani salariaţilor din întreprinderile de stat şi deconcentrate. Dacã nu se trezesc la timp, probabil cã va ajunge şi PNL-ul în situaţia de faliment în care au adus întreaga Românie. Şi sincer, îmi doresc ca acest lucru sã se întâmple în fiecare partid. Poate cã lecţiile învãţate pe propria piele nu vor mai fi repetate pe viitor.