Spirit rectiliniu în stil pipi du boef

* BRASIL – 2014. FIFA WORLD CUP. Început sub auspicii nu tocmai favorabile (crizã economicã, probleme şi frustrãri sociale etc.), turneul final al Campionatului Mondial din acest an, gãzduit de Brazilia, pare sã aibã, spre deosebire de multe altele desfãşurate de-a lungul anilor – şi asta dupã doar câteva zile de la start – o cotã de spectaculozitate mult mai ridicatã. Când spun asta, mã gândesc, în primul rând, la absenţa totalã a remizelor „strategice”, ce se înregistrau, de regulã, la debutul competiţiei. Pânã duminicã seara, când scriu aceste rânduri, nu se înregistrase niciun egal, semn cã toatã lumea este interesatã sã rezolve cât mai repede problema calificãrii în etapa superioarã a turneului, cea a eliminãrilor directe, dacã se poate cu un coeficient de stress cât mai scãzut.
* Echipele care formeazã „quinta royala” dintotdeauna a favoritelor mele la titlul mondial (Brazilia, Italia, Spania, Argentina, Portugalia) fie nu au intrat pânã acum (duminicã seara – n.n.) în competiţie (Portugalia şi Argentina), fie au dezamãgit, total (Spania, 1-5 cu Olanda!!!) sau parţial (Brazilia, realizatoarea unui 3-1 neconvingãtor cu Croaţia – trãiascã domn’ arbitru!). Destul de aproape de aşteptãri a fost Squadra Azzurra (2-1 cu Anglia, cu trei jucãtori în zi de graţie – Pirlo, Marchisio şi Balotelli).
* Apropo de arbitrajele de la acest Mondial fotbalistic! Mai toatã lumea (antrenori, jucãtori, comentatori) le-a incriminat. Aş zice, pe drept cuvânt. De pildã, dezastrul Spaniei din partida cu Olanda a pornit de la golul al treilea înscris de olandezi în condiţii neregulamentare (fault la Casillas), dar validat de mult prea lãudatul arbitru italian Nicola Rizzoli. Sigur, asta nu scuzã jocul lipsit de nerv şi inspiraţie, pe alocuri penibil, al elevilor lui Del Bosque. Dar, pentru greşeli de arbitraj de acest tip, în cenuşia noastrã Ligã I, lua Bãrãganul foc, dupã care erau sesizate TAS, UEFA, FIFA, ONU, NATO, G8 sau mai ştiu eu ce alte foruri. Morala? Mai iertaţi-i, fraţilor şi cumnaţilor, pe fluiericii noştri, cã, uite, sunt alţii la fel de pãcãtoşi, dacã nu mai pãcãtoşi ca ei…
* Fostul premier Cãlin Popescu Tãriceanu este perceput de tot mai multã lume drept apãrãtorul cel mai avizat al istoriei şi tradiţiilor Partidului Naţional Liberal. Asta, în timp ce gestul sãu de a demisiona din PNL, dupã ieşirea acestui partid din USL ordonatã de Crin Antonescu, fusese taxat ca unul de oportunism şi de obedienţã faţã de PSD. Noi ce sã zicem? Dupã mişcãrile bezmetice recente din acest partid, insistenţa lui Tãriceanu de a merge pe ideea pãstrãrii nealterate a specificului liberalismului românesc, a tradiţiilor acestuia, ni se pare legitimã. Faptul cã el este urmat de tot mai mulţi membri de vazã ai PNL (între care şi deputaţii mehedinţeni Viorel Palaşcã şi Mihai Stãnişoarã) pare sã confirme percepţia noastrã. Apropiatul congres al acestui partid, prin posibilele sale efecte (de pildã, eliminarea toxinelor bãsiste, mult prea pronunţate în ultima perioadã) ar putea deveni unul dintre evenimentele politice majore ale acestei veri (şi ale întregului an electoral).
* De curând lansat în cursa pentru Cotroceni, omul coanei Nuţi, Cristian Diaconescu, a început deja sã facã dovada formidabilei sale gândiri strategice, producând nişte declaraţii care sunt rectilinii precum le pipi du boeuf. Vasãzicã, o datã spune, cu subiect şi predicat, cã dumnealui este „candidatul lui Traian Bãsescu”, iar la câteva zile dupã… istorica declaraţie afirmã cã va milita pentru eliminarea oricãrui tip de imunitate, astfel ca toţi demnitarii statului român, inclusiv preşedintele României, sã poatã fi anchetaţi de organele de cercetare penalã. Acum, mãi nenea Cristi, noi ştiam cã eşti omul lui Traian Bãsescu (opţiune pe care suntem nevoiţi sã ţi-o respectãm), dar nu ne amintim sã te fi auzit vorbind în aceşti termeni, pânã în momentul de faţã, despre imunitatea preşedintelui României. Sau asta e valabil pentru oricare alt preşedinte al României decât Traian Bãsescu? Întrebãm şi noi, altminteri nu vedem cum maestrul Bãsescu te-ar fi desemnat candidatul domniei-sale la Preşedinţia României, constatând cã ai asemenea avânturi… reformiste în cap…
* Eterna şi marea speranţã a politicii româneşti, de Klaus Iohannis vorbim, zice cã şi-a luat cele şase case cu banii de pe meditaţii. Bãiatul ãsta ori ne sfideazã, ori ne crede idioţi. Nici dacã prin cabinetul sãu didactic ar fi trecut toate loazele Sibiului din ultimul sfert de veac nu ar fi reuşit sã acumuleze atâta avere încât sã-şi cumpere nu şase, ci mãcar douã case. Gogoşi din astea pot înghiţi doar naivii, credulii, care nu acceptã, în ruptul capului, cã Klausicã ãsta nu a fost implicat într-un anumit fel de trafic, în urmã cu neşte… ani. Altminteri, orice profesor este conştient cã, oricâte meditaţii ar putea face de-a lungul unei vieţi, destinul sãu este sã moarã sãrac, dacã nu de-a dreptul împovãrat de datorii.
* Au reînceput, cu un elan sporit şi cu o proaspãtã dorinţã de… reafirmare, scenetele televizate puse la cale, pe la poalele blocurilor din cartierele mãrginaşe, de directorul Direcţiei Pãrculeţe din Primãria severineanã, aşa cum este considerat – în semn de simpatie, desigur – incomensu-rabilul edil al oraşului. Bravo! Moartea ratingului sau ce? În vremea asta, fosta Vale a lui Dinu, reabilitatã şi inauguratã cu mult fast (şi cu cheltuieli pe mãsurã) în urmã cu câţiva ani, a reintrat în paraginã. Unde-s vremurile când Incomparabilul pedala graţios hidrobicicleta, alãturi de d-na deputat Chircu, pe luciul de apã de rãcoarea cãruia urmau sã se bucure iubiţii severineni?