Fiecare nebun, cu MONA lui
„Ce vreţi, domnule Cernea, ca fiecare nebun sã îşi facã partid?”
A fost replica preşedintelui Comisiei pentru Administraţie publicã şi Administrarea Teritoriului din Senat, la iniţiativa deputatului Remus Cernea de a înfiinţa un nou partid, denumit Mişcarea pentru Oameni, Naturã şi Animale (M.O.N.A.). Dacã tot a pierdut trenul spre Parlamentul European, Bruxelles-ul fiind astfel salvat de invazia unui mãscãrici aflat tot timpul în miezul unor scandaluri prin care susţinea nebunia Gay Pride, cãsãtoria între homosexuali şi scoaterea religiei afarã din şcoli, deputatul are, printre pãcatele sale, fantezii cu MONA. Poate de aceea şi-a anunţat intenţia de a candida ca independent la alegerile prezidenţiale din toamnã.
Cu privire la partidul pe care îl va înfiinţa, deputatul a declarat cã va fi un partid întru totul liber, care presupune, citez, „o preocupare specialã pentru libertãţi şi drepturi individuale [...] Remus Cernea face paradã cu libertatea sa dusã dincolo de extreme, curat antiromâneascã şi cu pãgînismul sãu, manifestat în declaraţii publice oribile precum: „România va fi cu adevãrat liberã şi democraticã atunci când va avea preşedinte o femeie rromã, lesbianã şi atee, pentru cã atunci oamenii înseamnã cã vor alege un preşedinte trecând peste prejudecãţile lor”. Declaraţia spune totul despre şi n-ar mai trebui tolerat în fruntea poporului român. De cînd schema politicii româneşti este populatã cu tot felul de specii ale naturii, de cînd s-au înmulţit medicamentele şi ne-au inundat farmaciile, prea mulţi politicienii au luat-o pe arãturã, fiind o ruşine pentru popor. Dinspre ei vin doar veşti rele.
Dacã banca francezã P.N.B. ar fi avut la cîrmã un Mugur Isãrescu…
Singura veste bunã este cã Simona Halep a fãcut istorie la Roland Garros. Respect pentru Simona! Pe frontul de Vest, însã, nimic bun de cînd arcul ţãrilor din jurul Rusiei au cãpãtat interes pentru greii planetei, sub tãlpile cãrora s-a cutremurat Europa sãptãmîna trecutã, cînd Yalta s-a mutat pe Sena. Poate doar imaginea lui Hollande, zdravãn şifonatã de caldele, încã, aventuri a avut de cîştigat. Din motive diplomatice, cina servitã de douã ori, separat cu Obama, separat cu Putin, n-a potolit niciunuia foamea de Putere, dar nici Hollande n-a fãcut indigestie în chestiunile care ţin de Siria, Ucraina şi de dosarul bãncii P.N.B. din Franţa, amendatã de Trezoreria S.U.A. cu suma record de 7 miliarde de euro, pentru încãlcarea embargoului impus Sudanului şi Iranului. Un atac asupra euro? Se prea poate, dacã şi alte instituţii europene de credit vor fi sancţionate în urma anchetelor efectuate de autoritãţi ale S.U.A. Dacã banca francezã P.N.B. ar fi avut la cîrmã un Mugur Isãrescu, n-ar fi fost pusã la colţ de cãtre americani. Venerabilul şi onorabilul domn de pe tronul B.N.R., chiar dacã ar trebui sã iasã legal la pensie conform legislaţiei muncii, anul acesta la 1 august, premierul Ponta, nu şi nu! Îi mai îndeasã încã un mandat în traista fermecatã, cu trei luni înainte de expirarea celui în curs. Şi tot aşa, mandat dupã mandat, doar Dumnezeu îi mai scoate la pensie pe „trilateralii-slujbaşi ai N.W.O., îndrãgostiţii de speculã şi putere.
Încã cinci ani de speculaţii pe cursul valutelor în favoarea escrocilor mondialişti
De ce credeţi cã premierul i-a oferit guvernatorului încã cinci ani la conducerea B.N.R.? Pentru a scãpa de un contracandidat la prezidenţiale. Apoi, guvernatorul a manifestat tot timpul supuşenie faţã de poruncile celor din culise, mai precis, ale cluburilor N.W.O. din care face parte. Preşedintele Nicolae Ceauşescu a condus România doar 24 de ani, şi a construit ce n-au fost capabili toţi preşedinţii postdecembrişti la un loc! Aşadar, încã un mandat de cinci ani pentru Mugur Isãrescu îl va duce direct, nu la pensie, ci în Cartea Recordurilor, la poziţia „cel mai longeviv guvernator al unei bãnci centrale”. Interesant, nu!? Cum B.N.R. a tãiat legãturile cu Ţara în favoarea celor externe, reinvestirea sa înseamnã încã cinci ani de speculaţii pe cursul valutelor în favoarea escrocilor mondialişti, încã cinci ani de huzur pentru cãmãtarii celor 41 de bãnci venetice şi flãmînde, care, în goana dupã profituri ilicite şi facile, au invadat România şi au fraudat milioane de români.
Domnule prim ministru, daţi banii înapoi consumatorilor ENEL!
De un sfert de veac oamenii politici, o parte din ei sãltaţi acum cu dubele de acasã (deşi mã tem cã spectaculoasele arestãri fac parte din scenariile menite sã nu trezeascã naţiunea din somn) s-au ocupat cu speculaţii fabuloase, care le-au adus averi uriaşe şi fotolii confortabile, în vreme ce mii de români sãraciţi, bolnavi şi rãpuşi de binefacerile capitalismului, sînt tot timpul controlaţi la buzunare, ca nu cumva sã le rãmînã vreun leu în plus pînã la retribuţia urmãtoare. Instituţiile statului submineazã existenţa poporului. Au devenit surse de înavuţire pentru cei care le conduc. Multe dintre ele şi-au dovedit ineficienţa şi participaţiunea la acte de hoţie şi ar trebui desfiinţate. La fel şi bãncile! ENEL a suprataxat cetãţeanul, încasînd fraudulos, prin facturã, de douã ori taxa pentru energia verde, iar A.N.R. a protejat furtul. Domnule prim ministru, se impun mãsuri urgente! Daţi banii înapoi consumatorilor! Statul nu se mai aflã în slujba cetãţeanului, ci a oligarhilor unui pseudo-sistem care duce spre unicul scop: pauperizarea poporului prin salarii mizere şi taxe înrobitoare şi îmbogãţirea fãrã limite a celor bogaţi. Sistemele de valori economice, sociale, politice şi morale, trebuie reclãdite pe vechi fundamente trainice, şi verificate în timp.
Şi da, putem înfãptui în mod paşnic aceastã revoluţie, schimbînd sistemul politic despotic cu un sistem în care programele sociale promise în campanii sã fie realizate pînã la ultimul punct. În caz de neîndeplinire, autoritãţile investite prin vot sã fie obligate sã plãteascã cu averea dobînditã prin fraudã şi, dupã caz, cu libertatea.
Cineva, acolo, „Sus”, nu-i mai iubeşte
Trecînd graniţa noastrã, vedem cum Marine Le Pen îi dã peste degete Doamnei Merkel în „Der Spiegel”: „politica Germaniei este pozitivã pentru dumneavoastrã, dar dãunãtoare pentru celelalte ţãri. Dacã nu vedeţi suferinţele popoarelor europene din cauza austeritãţii [...] politica de astãzi a Germaniei va conduce la explozia Uniunii Europene.” Sã nu-l uitãm pe marele vînãtor de elefanţi, care, mai ieri, a abdicat în favoarea fiului sãu. Cel care şi-a ucis fratele mai mic, prin împuşcare, într-o camerã încuiatã, la Estoril, unde nu se aflau decît ei doi, motivînd apoi cã pistolul s-a declanşat accidental, culmea de douã ori, nu o datã, povestea fiind repede muşamalizatã, a fugit de la tron. Prea multe scandaluri pe la curţile regale! Cineva, acolo, „Sus”, nu-i mai iubeşte. Cert este cã, regii au avut mai mereu mîinile murdare de sînge. Casele regale caduce şi costisitoare sînt perpetuãri poleite cu titluri de hîrtie şi coroane din aurul coloniilor unui trecut crud, necurat şi acaparator în istoria omenirii. Într-o lume a dronelor, trãsurile şi pãlãriile monarhice cu iz de naftalinã, se vor depãrta de bunã voie spre zare. Apropos de abdicare: oare cînd vor abdica batalioanele de politicieni români, care şi-au croit mandate pe viaţã şi viseazã sã pãrãseascã scena doar cu picioarele înainte?
Maria Diana Popescu, Agero www.agero-stuttgart.de
Fantezii cu MONA, hoţii de la E.N.E.L. şi A.N.R. şi vînãtorul de elefanţi
– Posted on 11 June 2014Posted in: Arhiva


