OASPEŢI AI SEVERINULUI: ABATELE ZAVORAL

Nu puţine au fost momentele în care urbea severineanã a fost gazda unor distinşi oaspeţi, personalitãţi marcante, oameni de culturã care au lãsat amprente pozitive în evoluţia sa.
Un astfel de moment s-a consumat în zilele de 20-21 mai 1928, când la invitaţia reprezentanţilor Universitãţii Libere din Turnu Severin, a sosit în oraşul nostru Abatele Methodiu Zavoral, nãscut în 1862 la New York, absolvent de studii teologice la Universitatea din Praga, uns monah al mânãstirii din Strahov (foto) în 1884, unul dintre cei mai importanţi capi al bisericii catolice din Cehoslovacia şi, dupã cum se va dovedi, un foarte bun prieten al poporului român.
Aşa cum spuneam, Abatele Zavoral a onorat o invitaţie din 1925, întãritã an de an, lansatã de Universitatea Liberã din Turnu Severin de a susţine o conferinţã în cadrul lucrãrilor de varã.
Important de amintit este şi faptul cã domnia sa a efectuat un adevãrat periplu în ţara noastrã, însã, de la bun început, dupã trecerea vãmii Curtici a solicitat oficialitãţilor guvernamentale ca în agenda sa, în mod imperios sã fie inclus oraşul Turnu Severin. Aceastã dorinţã s-a materializat în dimineaţa de 20 mai la ora 6,40 cînd distinsul oaspete a sosit în gara Turnu Severin, întâmpinat fiind de douã arcuri de trimf din verdeaţã cu „placart de « Bine aţi venit »”, dar şi de oficialitãţile locale – viceprimarul Magnus Bãileanu, ce a rostit cuvântul de bun sosit, dar şi de un numeros public, elevi ai şcolilor secundare, sãteni din localitãţile apropiate Severinului, toate acţiunile protocolare derulându-se sub acompaniamentul muzicii Regimentului 95 Infanterie, care intona imnul cehoslovac.
Programul vizitei a presupus o deplasare cu automobilele la biserica catolicã, unde, în ciuda oboselii, Abatele a oficiat un serviciu religios alãturi de preotul catolic Caluza, iar în cadrul discursului, distinsul oaspete menţionând cã „România este o ţarã ospitalierã, care primeşte cu dragoste fãrã margini pe orice strãin … lucru de care s-a convins în şirul de oraşe vizitate…are deplina credinţã cã de la Severin va pleca cu cel mai frumos buchet de flori … venirea sa în Severin este dovada dragostei ce o poartã pentru acest oraş şi pentru locuitorii sãi”.
În cadrul obiectivelor stabilite a fi vizitate s-au numãrat mormântul lui I.G. Bibicescu, la ora 11,30, unde protoiereul Ştefan Pârligras a oficiat un parastas de pomenire, iar Teodor Costescu a ţinut un discurs despre cel pomenit şi despre dr. C.I. Istrati.
Dupã servirea prânzului în jurul orei 13 în sala Palatului Cultural, Abatele Zavoral şi-a înscris în program sã viziteze, între orele 5,30-6,30, Liceul „Traian”, internatul liceului, muzeul „Dr. C.I. Istrati”, devenit din 1953 Muzeul Regiunii Porţile de Fier, castrul roman şi piciorul podului.
La sfârşitul zilei, Abatele Zavoral a mers la sala de festivitãţi a Palatului Cultural, unde a fost întâmpinat de un public neîncãpãtor, care-i mulţumeşte pentru vizitã printr-un imens „ura”, pentru ca membrii corurilor şcolare conduse de profesorul I.Şt. Paulian sã-şi arate bucuria pentru aceastã vizitã cântând „BINE AŢI VENIT”.
Festivitãţile de la sala Palatului Cultural au fost completate de discursurile protoiereului Ştefan Pârligras, care saluta pe distinsul cleric pentru traducerea în limba românã a trei dintre cele mai importante predici despre Caritatea creştineascã, al profesorului D. Papadopol ce amintea despre traducerile lucrãrilor lui Bojena Niemţova, pentru ca preotul Tãtucu din Orşova, senator de Caraş, sã-l invite a doua zi sã viziteze Orşova, unde „bãnãţenii care s-u împãrtãşit cu rugãciunile sale din mânãstiri îl aşteaptã cu nerãbdare”.
Intrat în protocolul unor astfel de vizite, autoritãţile locale au oferit drept cadouri: „un press papier din lemn de stejar fãcut din piciorul podului lui Traian, oferit de inspectorul N.F.R. Şuţu, pe care s-au montat trei monede din timpul lui Traian, douã din argint şi una mare de aramã la mijloc; o cãmaşã lucratã cu motive româneşti şi un album cu fotografiile tuturor instituţiilor culturale şi administrative”, distinsul oaspete fiind profund impresionat, mulţumeşte participanţilor şi încheie cu „Trãiascã România întregitã” şi „Trãiascã scumpul rege Mihai I”.
A doua zi Abatele Zavoral va rãspunde iniţiativei preotului Tãtucu şi va efectua o vizitã, pe Dunãre, cu vaporul „Basarab”, oprindu-se la Orşova, în Cazane şi Ada-Kaleh. Seara se va înapoia la Turnu Severin, autoritãţile locale organizându-i un banchet la Şcoala de Menaj din Vârciorova, unde au participat 160 de persoane, între care au susţinut cuvântãri despre relaţiile româno-cehoslovace generalul Mihãescu, subprefectul Gh. Trocan, Al. Bãrcãcilã, directorul Liceului „Traian” etc. Banchetul a luat sfârşit la ora 11, ultimul cuvânt aparţinând Abatelui Zavoral care a adus mulţumiri pentru grandioasa primire fãcutã.