Politicienii sunt şi ei oameni. Nu sfinţi. Problema e cã nici nu aşteaptã cineva sã fie sfinţi, deşi nu ar fi deloc rãu sã încerce mãcar sã meargã pe un drum temeinic al respectului faţã de valorile morale, etice, şi faţã de semenii care-i aleg sã-le reprezinte interesele. Unii merg parcã în sens invers. Singurele interese pe care par a le urmãri sunt doar unele direct personale sau de clan politic. Politica la noi a devenit doar un mijloc de parvenire, o şmecherie necesarã dacã vrei sã ajungi la “mãlaiul’’ banului public şi sã-l împarţi dupã bunul tãu plac. Din pãcate. De asta suntem astãzi unde suntem!
Politicul, şi nu altceva, e vinovat pentru profunda îmbolnãvire a organismului social autohton, şi nu vreun alt virus. Politicul a declanşat “politicianismul’’, nepotismul, politizarea excesivã şi nocivã a instituţiilor statului, contractele oneroase pe banii statului, cheltuirea fãrã cap a banilor ţãrii, taxarea şi suprataxarea mediului de afaceri. Abia când vom avea o clasã politicã sãnãtoasã moral, abia atunci vom avea şanse sã ne revenim. Atâta timp cât se petrece doar o succesiune bolnãvicioasã la putere între clanuri, între mari familii politice, nu facem decât sã-i schimbãm pe unii cu alţii.
Toatã jongleria aceasta penibilã de-a tãiatul şi mãritul salariilor nu aratã decât gradul de infantilitate şi de primitivism a politicienilor de azi. Nimeni nu ştie exact care au fost avantajele tãierilor salariale. Nimeni nu ştie din ce se vor majora, reajusta, acum, aceleaşi salarii. Totul e un joc de-a baba-oarba între guvernanţi şi popor. E deajuns sã vinã Traian Bãsescu la televizor şi sã exprime ceva, orice, şi imediat guvernaşul e gata sã se execute, ploconindu-se rapid şi fãrã echivoc în faţa marii porţi de la Cotroceni. Costurile, riscurile şi implicaţiile pentru cetãţeni abia dupã aceea sunt luate în calcul.
Nu e nimic rãu cã pe 1 iunie se vor mãri salariile. Dimpotrivã. Foarte mulţi se vor bucura. Problema e cã alţii, la fel de mulţi, dacã nu chiar mai mulţi, nu prea au la ce salarii sã aştepte majorãri. Pentru cã, pur şi simplu, nu au salarii. Marea problemã a României de azi e tocmai cã nu reuşim, la noi acasã, sã avem un climat economic normal, care sã ne permitã un trai decent, dacã nu bun. Mãcar decent.
Sã luãm cazul Severinului. Citeam zilele trecute cã suntem, ca judeţ, pe locul doi pe ţarã la şomaj, cu 9,7%, dacã nu mã înşel. Locul doi nu e unul meritoriu, dimpotrivã. E un loc trist. Asta înseamnã câteva mii bune de şomeri înregistraţi. Alte câteva mii bune sunt foşti şomeri, foşti angajaţi ieşiţi din evidenţe. La o populaţie şi aşa diminuatã, foarte mulţi efectiv nu au niciun mijloc de trai. Te întrebi din ce Dumnezeului trãiesc atâţia oameni, semeni de ai noştri.
Situaţia e mai mult decât gravã. E dramaticã. În Severin mediul economic e la pãmânt. Şomajul e masiv. Şi nimic nu se aratã la orizont, în sensul redresãrii. E bine cã a cumpãrat cineva bietul Celrom. Sã sperãm cã mãcar unii se vor întoarce la acest combinat. Dar ce ne facem cu celelalte unitãţi industriale? Ce pot rãspunde politicienii de azi la aceste întrebãri, la aceastã realitate durã?
Mi-e teamã cã rãspunsurile lor sunt doar nişte bâlbâieli lipsite de noimã.
