Fãrã echipã în ligile naţionale, Mehedinţiul mai respirã în fotbalul autohton doar prin câţiva jucãtori ce activeazã în primele trei eşaloane. Astfel, în Liga I, mijlocaşul Andrei Enescu a jucat 88 de minute în partida SC Vaslui – Astra Giurgiu, 1-4, iar echipa sa a încheiat campionatul pe locul al VI-lea, dar, din cauza problemelor financiare, nu a primit licenţã pentru sezonul urmãtor.
În Seria I a Ligii a II-a, mijlocaşul Mãdãlin Mihãescu a fost integralist în meciul Farul Constana – Gloria Buzãu, 0-2, iar echipa sa a rãmas pe primul loc în play-out. În schimb, fundaşul Dan Ignat a fost doar rezervã în partida Unirea Tãrlungeni – CF Brãila, 0-1, victorie care scapã, momentan, echipa sa de zona retrogradãrii. Mijlocaşul Cãtãlin Doman n-a fost nici mãcar rezervã în meciul FC Clinceni – Rapid Bucureşti, 1-2, scor care îi menţine pe giuleşteni pe locul secund în play-off. În Seria a II-a, atacantul Bobi Verdeş, accidentat, n-a putut juca în partida Metalul Reşiţa – ASA Tîrgu Mureş, 0-0, remizã care pãstreazã echipa sa pe primul loc. Având ambii pãrinţi originari din Mehedinţi, dar nãscut în Moldova Nouã, mijlocaşul Mihãiţã Pleşan a jucat doar în ultimele 5 minute ale partidei FC Olt Slatina – CSU Craiova, 0-1, rezultat care menţine echipa sa pe poziţia secundã, ultima care asigurã promovarea în Liga I. Cãpitan la ultima clasatã, fundaşul Andrei Dicu a fost integralist în partida Minerul Motru – CS Mioveni, 1-1.
În Liga a III-a, fundaşul stânga Radu Cureteu a jucat 70 de minute în Dunãrea Cãlãraşi – FC Voluntari, 0-2, rezultat prin care echipa sa şi-a consolidat poziţia de lider în Seria a II-a. În Seria a IV-a, mijlocaşul Cristian Poianã (foto) a fost integralist în partida Vulturii Lugoj – FC Caransebeş, 1-2, rezultat care a apropiat echipa sa la un punct de liderul CS Becicherecul Mic.
În afara graniţelor ţãrii, în Asia mai exact, activeazã alţi doi fotbalişti mehedinţeni. În Emiratele Arabe Unite, fundaşul Mirel Rãdoi a câştigat Cupa Preşedintelui, echipa sa Al Ain invingând cu 1-0 Al Ahly Dubai. În prima ligã din Liban, Georgian Tobã, accidentat, nu a jucat în partida Al Ahed Beirut – Al Safa Beirut, 2-4, iar echipa antrenatã de Vali Tiţa, aflatã pe locul secund, încã mai sperã la titlu.
Cea mai fac mehedinţenii?
– Posted on 21 May 2014Posted in: Arhiva


