1. DGCFS trage linie şi acuzã!
La vremea lui, aşa-numitul Dosar Flota a fost supus mai multor verificãri şi expertize. Una dintre astfel de verificãri a fost fãcutã la nivelul Companiei de Navigaţie Maritimã PETROMIN SA Constanţa de cãtre Direcţia Generalã a Controlului Financiar de Stat – DGCFS. În urma acestei verificãri s-au formulat o serie de acuzaţii având la bazã mai multe ilegalitãţi constatate. Printre acestea:
- toate companiile înfiinţate în strãinãtate având ca obiect al tranzacţiilor navele Petromin, au fost fãcute FÃRÃ APROBAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI. (s.n) Aşadar, abuz în serviciu contra intereselor naţionale, faptã de naturã penalã, indiscutabil! (n.n.)
- documentele de înfiinţare şi funcţionare a acestor companii precum şi aprobarea de arborarea navelor a pavilionului liberian au fost aprobate doar de Traian BÃSESCU, pe atunci ministru al transporturilor, încãlcându-se astfel dispoziţiile Decretului nr. 443/1972, rãmas în vigoare pânã la apariţia O.G. 42 din 29 august 1997, când a fost abrogat în mod expres de guvernarea CDR;
- prejudiciul total produs prin toatã încrengãtura afacerii Petromin, în perioada 1991-1999, a fost evaluat la 150 milioane dolari SUA.
2. Triunghiul Constanţa – Oslo -Liberia
Despre soarta vapoarelor nu s-a ştiut nimic multã vreme; ele dispãruserã, parcã, pur şi simplu în adâncul oceanelor şi mãrilor, sau se evaporaserã în vãzduhul de deasupra nemãrginirilor marine…. Desigur, aşa ceva a fost greu de înghiţit de orice om cu mintea întreagã, dincolo de orice metaforã fie ea şi cinicã, însã nimeni nu a putut mişca niciun deget întrucât guvernãrile ce s-au succedat nu au avut interes politic în a redeschide Dosarul FLOTA. Doar Traian BÃSESCU, în una dintre declaraţiile sale cãtre anchetatori a reuşit sã scape, mai mult sau mai puţin voit, o informaţie foarte preţioasã în legãturã cu soarta navelor… dispãrute în acest nou “triunghi al misterelor”, Triunghiul Constanţa-Oslo-Liberia. Conform informaţiei, cele mai multe şi mai bune nave – mãrime, stare tehnicã, alte capacitãţi specifice – din contractul cu firma Klaveness au intrat în posesia a doi politicieni, unul membru PSD, la vremea aceea, altul PNŢ-CD. Cine sunt cei doi, nu se ştie, Traian BÃSESCU nu le-a dat numele, dar – greşealã a anchetatorilor sau muşamalizare? – nicio instituţie abilitatã juridic a statului român nu a declanşat nicio operaţiune specificã de verificare a acestei informaţii! Aşa stau lucrurile, la ora actualã, cel puţin din punct de vedere public, pentru cã existã şi posibilitatea ca acele nume sã se fi aflat, dar ele sunt ţinute “la secret”, pentru o vreme mai prielnicã dezvãluirilor. Este adevãrat, însã, cã şi ipoteza ca orice urmã a acestor tranzacţii sã se fi şters imediat dupã investitura în funcţia de preşedinte a lui Traian BÃSESCU, şi, deci, inclusiv, numele celor doi, nu trebuie exclusã din abordarea subiectului!
Cea ce este, însã, sigur, este faptul cã unele surse politice – conform ziarului “Financiarul” – au confirmat faptul cã cel puţni 25 de nave din fosta flotã Petromin au intrat în posesia unor armatori români, importanţi oameni de afaceri din judeţul Constanţa… Cum, necum, adevãrat sau doar zvon, dincolo de toate acestea, un lucru este cert: 300 de nave au fost şterse din gestiunea româneascã şi nu s-a ştiut multã vreme cum şi pe unde umblã, iar pentru aceastã toatã grozãvenie economico-financarã, justiţia româneascã a conchis cã nu existã prejudiciu, aşadar, nu existã nici faptã penalã!
3. BANCOREX, Regele falimentelor!
Mai mult, însã, lucrurile nu s-au oprit la acest nivel, jaful, ca sã-i spunem aşa, metaforic, a continuat! De aceastã datã, prin intermediul celebrei BANCOREX, care, la un moment dat al derulãrii mega-afacerii româno-norvegiene, a creditat o serie de firme private, credite girate – i-auzi, colea, afacere de afacere, la care autoritãţile române au rãmas oarbe şi mute! – cu nave din patrimoniul ROMLINE şi NAVROM! Ei, bine, cu un aşa girant, desigur cã samsarii-armatori, nu şi-au mai achitat creditele, iar cum BANCOREX fusese creatã tocmai pentru a da (şi) astfel de credite neperformante, a dat ea înseşi faliment, un faliment despre care, în atari condiţii frauduloase, putem intui cã se ştia dinainte cã se va întâmpla! Dar, cum creditele trebuiau achitate, datoria cãtre BANCOREX a fost preluatã de Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB – o la fel de celebrã şi controversatã creaţie finanţistã post-Decembristã. Cum societãţile private contractante de credite – 27 de SRL-uri de prin Constanţa, în marea lor majoritate, firme de apartament, suveici de spãlat bani, am putea spune acum, dupã derularea faptelor în felul acesta, dar şi 11 companii, deci nişte firme mai mari – au falimentat şi ele, AVAB a rãmas sã recupereze creditele girate de la NAVROM arestându-i navele şi vânzându-i-le! La fel s-a întâmplat şi în cazul ROMLINE, care a garantat credite, în aceleaşi condiţii, la Bancorex, pentru şase companii private de… shipping. Aceastã particulã în denumire, shipping, adicã afaceri de vânzare-cumpãrare de nave şi transport maritim, era o chestiune de faţadã, numele era formulat astfel ca sã sune important, pentru cã, la o verificare mai atentã, shipping-ul se dovedea un bluf veritabil, cel mult firmele respective deţineau nişte nave… închiriate! Dar, cum nimeni nu a verificat nimic, atunci – sau, poate, a fost ordin sã nu se verifice nimic, cine ştie! – contractele s-au încheiat, banii s-au luat, s-au dus cine ştie prin ce buzunare, iar rambursarea creditelor s-a fãcut, practic, cu fosta avere a flotei maritime româneşti, Întreprinderea NAVROM Constanţa! Pe scurt, furt de proporţii naţionale, cu acte în regulã! Mai mult sau mai puţin aparent!
Certã, însã, deocamdatã, rãmâne hotãrârea justiţiei, conform cãreia nu a existat prejudiciu, deci, nici fapte de naturã penalã! DURA LEX SED LEX! Asta e, vorba românului!
4. Separarea dosarelor, scãparea “marinarului”!
Mai mult, pentru rigoare, sã constatãm cã, din 2005, procurorii DNA, au separat faptele consemnate în Dosarul FLOTA privindu-l pe Traian BÃSESCU, de restul persoanelor inculpate sau anchetate. Motivul: ca preşedinte al Republicii România, fostul marinar de cursã lungã, Traian BÃSESCU intrase sub regula imunitãţii! Un preşedinte ales prin vot direct, egal, liber şi universal, inclusiv de românii din diaspora, coordonaţi, la Paris, spre exemplu, de un Teodor Baconschi, desemnat, mai apoi, din ambasador, ministru de externe, care, de la înãlţimea acestei demnitãţi publice, mai apoi, când fu cu protestele anti-guverna-mentale şi anti-prezidenţiale din iarna lui 2012, îi fãcu pe toţi cei ieşiţi în stradã “mahala violentã şi ineptã”!
5. Dosarul-mamã FLOTA (capetele de acuzare)
Sã retrasãm principalele puncte ale Dosarului FLOTA, spre aducere aminte şi meditaţie, dincolo de imunitate, dar cu luciditate, pentru a înţelege, cum mai spuneam, de ce Traian BÃSESCU se agaţã de funcţia prezidenţialã – recte de imunitate, deci de suspendarea continuãrii anchetãrii sale în afacerea Petromin-Klaveness – cu atâta înverşunare şi nu se gândeşte la demisie decât ca la un coşmar cel puţin pânã în martie, anul viitor, când se împlineşte termenul de prescripţie al continuãrii anchetei. Practic, din martie, anul viitor, scapã de orice consecinţã derivatã din aceastã posturã. Traian BÃSESCU are imunitate, care, dacã înceteazã pânã în martie 2013, prin demisia sa, intrã automat în acţiune efectul Dosarului penal, disjuns pe numele sãu, în 2005, din Dosarul-mamã Flota!
Iatã ce înseamnã, pe scurt, penal vorbind acel DOSAR-MAMÃ FLOTA:
- prima instrumentare, în 1999;
- PAGUBA adusã statului român probatã de anchetatori – 11 MILIARDE LEI;
- total persoane anchetate, 136, din care 80 puse sub acuzare pentru fradudã în asocierea PETROMIN Constanţa-KLAVENESS Oslo;
- în 2004, pentru 51 dintre acuzaţi se separã faptele;
- în 2005, prin investirea în calitate de preşedinte al Republicii a inculpatului Traian BÃSESCU, procurorii disjung şi faptele reţinute în dreptul sãu, fostul inculptat intrând sub incidenţa imunitãţii;
- în septembrie 2007 (Traian Bãsescu este preşedinte deja de doi ani – n.n. ) este finalizatã o expertizã care a costat 140.000 lei, care stabileşte cã nu a existat prejudiciu în Dosarul Flota;
- în februarie 2008, urmare a acelei expertize, toţi cei puşi sub acuzare în Dosarul FLOTA sunt scoşi de sub urmãrire penalã; SINGURA EXCEPŢIE, TRAIAN BÃSESCU, ale cãrui fapte penale reţinute în dreptul sãu, au fost separate, fac obiectul unui alt dosar, dar aflat în stand by, ca urmare a imunitãţii titularului, dar al cãrui termen de prescripţie expirã în martie 2013!
- foştii miniştri ai transporturilor, Paul Teodoru şi Aurel Novac, fostul preşedinte al Fondului Proprietãţii de Stat, Radu Ovidiu Sârbu, foştii secretari de stat Cãlin-Dragomir Marinescu, Gheorghe-Adrian Marinescu şi Viorel Oancea au fost trimişi în judecatã pentru “modul defectuos în care şi-au exercitat, cu ştiinţã, atribuţiile de serviciu”.
A. SASSYN-ZOMBICCIAN



