Mã nepoate, fusã şi sã dusã, aşa cum începu. Mai întâi Zâlele oraşului, dupe aia campania, cam în ordinea asta. Campania abea începu, da sã terminã repede, cã deja s-a cam priceput care, cum şi cu cine. Şi de ce. Pã începu campania odatã cu Zilele Severinului, da toatã lumea sã pare cã aşteaptã indicaţii di la centru, cã nu prea sã mişcã lucrurile. Noroc cu nea Duicu, care sã gândi ca sã fie alãturi de severineni şi le trimisã câte o felicitare-speranţã, în care spune cã “rãmâne alãturi de dumneavoastrã”, da scrisoarea e cu antetu di la Primãrie şi Consiliu Judeţan. Acuma, nu ştim ce implicare o avea Consiliu Judeţan şi Primãria, da ar trebui sã sã cam rãspundã. Cine a aprobat ca însemnele celor douã instituţii sã fie puse pe felicitãrile respective, în condiţiile în care nea Duicu se aflã arestat pentru nişte luni de zile, acuzat fiind de grave fapte de corupţie?! Pã nu sã poate, mã fraţilor, sã rãmânã lucrurile aşa, cã dacã nea Gherghe a aprobat ca Primãria sã-şi puie numele pe aşa ceva, trebuie sã cam dea socotealã. Da conducera CJ-ului ştie de una ca asta?! Cã dacã ştie, sã cam explicã lucrurile. Cine sã aseamãnã, sã mai şi adunã, câteodatã. Poate cã dacã nea Duicu zâsã sã fie alãturi de severinenii lu nea Gherghe, probabel cã şi nea primarele zâsã sã fie alãturi de nea Duicu. Numai cã lucrurile astea le stabilesc organele abilitate, cã sã pricep mai bine şi severinenii au încredere în asta.
Mã fraţilor, dacã furã Zâlele Severinului vãzurãm toate minunile pe lângã cimitir, de începurã şi morţii sã strãnute de atâtea mirosuri pestilenţiale. Mai aveau puţân şi le bãteau obrazu ãlora de n-au gãsit alt loc mai bun. Da pi la bâlci îl vãzurãm şi pe nea Vâlcu, tare preocupat de calitatea produselor, dupã cum bãgã de samã Sucã. Trãgea dintr-o bere şi mai înghiţea dintr-un mic, de zâceai cã venea rãzboiu şi nu mai apucã, aşa sã lingea nea Vâlcu pe degete. Da ce, poţi sã combaţi omu, dacã i-or plãcea micii?! Pã nu pot, cã odatã îl dusãrãm pe al lu Zbanghiu la spital, cã ãsta mâncasã fro douzãci de mici. Da nu ierea bai dacã-i mâncã, da-i mâncasã cruzi şi nu-i picasãrã prea bine.
Mã nepoate, da sã-l fi vãzut şi pe nea Bondoc, directoru di la OSPA, care îşi deschisã rotisor sârbesc, cu pleşcaviţã la tava, nu mai prididea cu comenzile. Unde mai pui, cã nu sã supãrã nimenea cã toţi comercianţii s-au alimentat cu apã di la hidrant, hidrant montat de pompieri.
Da fu necaz mare cu artiştii şi scriitorii care trebuiau sã desfãşoare activitãţi la Castelu Artelor. Cicã a plouat atât de tare, cã sã fãcurã gãuri în tavan, plouã cu gãleata, prin acoperişu fãcut cu fonduri europene, de peste un million de euro, de firma lu nea Cornu, care spune cã ‘mnealui – nu a fãcut afaceri cu mehedinţenii. Cã uitã nea Cornu când tãie panglica cu nea Duicu, la blocu materno-infantil. Şi când îşi trimiteau bezele pe felicitãri, da pot sã o facã şi acuma, prin corespondenţã
De ofticã, portocaliii spun cã cicã di la ploaia pesedista s-a îngãurit acoperişu, da s-ar putea sã nu le pice bine ploaia în alegeri, probabel or fi intrat la apã, cã nu sã prea vãd. Cicã s-au opus investiţiei portughezilor de vor sã facã subansamble auto, cã ar polua sonor. Mai bine ar lãsa pedeleii sonoru mai încet, când e vorba de investiţii, cã s-ar putea sã plece şi ãştia de s-au lãsat convinşi.
Mai bine ar vorbi portocaliii de investiţia lor de 4 milioane de lei, din şlamul dens, care tot nu s-a finalizat, deşi banii s-au pãpat de multã vreme.
Pã sã amintim cã nea ministru Niţã, prezent zâlele trecute la Severin, sã dusã sã vadã gaura neagrã, unde dispãrurã milioanele de lei noi di la şlam, şi sã chierdu pe acolo. Abia l-au recuperat colegii, cã cicã nici semnal nu avea pe unde sã bãgasã. Aşa sã întâmplã dacã şi-o fi bãgat nasu pe cine ştie unde..
Da nea premieru aflã cã nea Andruşca, administratoru special, încasa lunar aproape 200 de milioane salar. Şi s-a hotãrât sã-l demitã şi l-a adus pe nea Viorel Marian, fost şi ‘mnealui director demis la Termoelectrica. Cã ie plin de directori la Mehedinţi, dupe cum spusã al lu Zbanghiu:
- Bre, nea Mãrine, de asta ie şomaju atât de mare, cã toţi sunt directori, cine sã mai munceascã?!
Mã fraţilor, în parte are dreptate, da şi cã n-au unde sã munceascã mulţi, e drept. Poate cu portughezii ãştia veniţi pi la noi, s-or mai îndrepta lucrurile. Da, despre asta, vã mai spune Sucã data viitoare.
Aşa cum o sã vã povesteascã şi de concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţan, unde ale douã candidate fãcurã nota 9 împreunã, motiv pentru Sucã sã propunã sã conducã în schimburi, supervizate de doftoru care fãcu scandal pentru concurs…
Pãnã atuncea, hai sã fiţi iubiţi şi optimişti!
Sucã, felicitãrile cu iz penal ale lu nea Duicu, Zâlele Severinului cu micii lu nea Vâlcu şi pleşcaviţa lu nea Bondoc şi mintea scurtã a lu nea Cornu
– Posted on 5 May 2014Posted in: Arhiva


