Sãptãmâna trecutã, premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea au ajuns cu elicopterul la Drobeta Turnu Severin în cadrul unei vizite de lucru ce a avut principal scop transmiterea unui semnal de continuitate şi stabilitate în judeţul Mehedinţi.
Înainte de a ajunge premierul la Regia Autonomã pentru Activitãţi Nucleare, o parte din miniştri sãi au fãcut vizite de documentare, între acestea numãrându-se vizita lui Nicolae Bãnicioiu la Spitalul Judeţean, însoţit de cãtre Marius Screciu, viceprimarul Severinului, iar miniştrii Nicolaescu şi Niţã au pregãtit terenul la RAAN.
Dupã vizita la Uzina de Vagoane, a urmat o conferinţã de presã în care Victor Ponta a dezvãluit cã a gãsit soluţii pentru salvarea celor aproape 2500 de locuri de muncã de la RAAN, prin alocarea a 60 de milioane de lei în cadrul şedinţei de guvern, dar şi pentru plata unor datorii. Ponta a amintit şi de „gaura” de 400 de milioane de lei dispãruţi într-o investiţie de mediu (amenajarea depozitului de şlam dens) începutã pe vremea ministeriatului lui Borbely şi nefinalizatã nici pânã în ziua de astãzi. Indirect, premierul a lãsat a se înţelege ca vor fi disponibilizãri la RAAN, iar pentru aceasta guvernul va aloca încã 150 de milioane de lei în luna iunie a anului curent. Aceasta dupã ce se va finaliza raportul care va confirma sau nu perspectiva economicã a regiei, statutul juridic al celor ce vor fi disponibilizaţi, dar şi perspectiva asigurãrii termoficãrii în municipiul Drobeta Turnu Severin în viitor.
Abordat în legãturã cu cele 370 milioane lei pe care guvernul ar trebui sã-i achite RAAN pentru apa grea, Ponta a dezvãluit cã de fapt pânã acum guvernele României au achiziţionat apã grea şi pentru reactorul 5 de la Cernavodã. Şi din acest motiv RAAN va fi susţinutã în CSAT ca sã rãmânã o unitate strategicã nu numai pentru a fi depozitarul apei grele, ci şi pentru cã închiderea ei necontrolatã va avea efecte nocive asupra mediului înconjurãtor chiar şi în urmãtorii 100 de ani.
Întrebat în legãturã cu situaţia din PSD Mehedinţi dupã arestarea lui Adrian Duicu, Ponta a asigurat cã organizaţia este condusã de cãtre un comitet format din Aladin Georgescu, preşedintele interimar al CJ Mehedinţi, Marius Screciu, preşedintere PSD Drobeta Turnu Severin şi parlamentarii partidului din zonã.
La rândul sãu, vicepremierul Liviu Dragnea, secondat de cãtre Aladin Georgescu – preşedintele interimar al consiliului judeţean, s-a întâlnit cu primarii mehedinţeni pe care i-a asugurat cã proiectele din Mehedinţi vor continua şi în acest an. Printre acestea se numãrã şi regularizarea a douã râuri (pârâul Peşteana şi râul Coşuştea) care au creat deseori probleme, dar şi continuarea asfaltãrilor de drumuri comunale. Liviu Dragnea a declarat, dupã întâlnirea pe care a avut-o cu primarii din judeţul Mehedinţi, cã le-a cerut sã aibã încredere în Aladin Georgescu, cel care asigurã interimatul la Consiliul Judeţean Mehedinţi.
“Regretãm ce s-a întâmplat cu Adrian Duicu. Le-am spus aleşilor locali cã au responsabilitãţi faţã de alegãtori şi cã ceea ce s-a întâmplat nu ar trebui sã afecteze dialogul primar-cetãţean”, a precizat Dragnea. El a mai arãtat cã relaţia primarilor cu Aladin Georgescu trebuie sã fie identicã cu cea avutã cu Adrian Duicu, sã fie normalã şi i-a asigurat cã toate proiectele propuse de ei vor fi la fel de bine evaluate de acesta.
“I-am rugat sã treacã peste supãrãri, peste tristeţi, care sunt fireşti pânã la urmã, şi sã-şi continue activitatea mai departe aşa cum au fãcut-o pânã acum fiindcã cetãţenii au nevoie de sprijinul lor”, a afirmat Liviu Dragnea.
Ponta şi Dragnea – vizitã pentru continuitate şi stabilitate în Mehedinţi
– Posted on 5 May 2014Posted in: Arhiva