Entitãţi vorbitoare multifuncţionale şi ultrapotente

* De când s-a lepãdat de „satana” uselistã şi a început sã se simtã, vorba poetului, „foarte liber sub cer”, Crin Antonescu tinde sã devinã o entitate vorbitoare multifuncţionalã şi, pare-se, ultrapotentã. E drept, semne ale unei astfel de înzestrãri sesizasem la musiu Crin cu mult timp înainte, domnia-sa fiind, de altfel, recunoscut ca unul dintre cei mai redutabili vorbeţi ai tagmei politice. La fel de drept e cã, pe atunci, personajul de care vorbim avea, cum se spune, replicã, prin urmare oferea prezumţii de inteligenţã realã. Dacã, însã, stai sã analizezi declaraţiile de astãzi ale fostei viitoare mari speranţe a politicii româneşti, numite Crin Antonescu, rişti cel puţin o severã senzaţie de dezamãgire. Vasãzicã, actualul ţel politic al lui Crin Antonescu, ţel cãruia înţelege sã-i subordoneze întreaga strategie de care e capabil, e acela de a-l „dãrâma” pe Victor Ponta. „Eu l-am fãcut premier, eu îl dau jos!” – zice cu o intonaţie teribilã, cavernoasã aproape, cel care nu vrea sã fie „o momâie de preşedinte”, la adãpostul cãruia sã înfloreascã, nu-i aşa, fãrãdelegea, corupţia, crima organizatã şi alte asemenea grozãvii.
* Mai interesant de ştiut ar fi cum o sã reuşeascã sã-l „dãrâme”, dar, dupã cât se pare, acesta e un fel de secret de stat, ale cãrui iţe – zic iniţiaţii – ar putea fi descurcate (desluşite) prin firidele, mansardele, pivniţele Cotrocenilor. Alţii, mai puţin iniţiaţi, sunt de pãrere cã ieşirile ţâfnoase ale lui Antonescu sunt deliberate şi au consimţãmântul tacit al „victimei” Ponta, scopul lor fiind, de fapt, creşterea cotei electorale a acestuia. Dacã stãm strâmb şi judecãm drept, ãştia mai puţin iniţiaţii par sã se afle mai aproape de adevãr. La cât teatru absurd de proastã calitate se joacã pe scena poilitichiei dâmboviţene, nici nu ar fi de mirare…
* Fãrã a fi cu mult mai… mintos decât fostul partener de alianţã, Victor Ponta se aratã, totuşi, ceva mai descurcãreţ, mai abil, atunci când e în situaţia de a evolua la… impuse, pe spaţiul acela extrem de ingrat dintre ciocan şi nicovalã. Un exemplu: când a afirmat cã nu se dezice de Adrian Duicu, de Ion Prioteasa şi de alţi aşa-zişi baroni locali, Victor Ponta şi-a pus în cap toatã lumea „bunã” (politicieni, jurnalişti, magistraţi, nume sonore europene), de ziceai cã n-o sã-l spele în veci toate cotele apelor Dunãrii de fraternizarea cu marii corupţi ai neamului. Dupã toate aparenţele, omul şi-a asumat în mod conştient acest destul de serios sacrificiu de imagine. Asta doar dacã se gândeşte în mod serios sã candideze la preşedinţia României. În aceastã eventualitate, o dezicere, fie ea şi formalã, de „greii” sãi din teritoriu aflaţi în suferinţã ar fi echivalat cu o sinucidere, cu o anihilare din start a şanselor sale de a accede, în toamnã, la cea mai înaltã funcţie din stat. Cine l-ar mai fi votat, ştiut fiind cã influenţa „cãpitanilor de judeţe” rãmâne considerabilã, chiar şi de dupã gratii? PMP-ul coanei Nutzi, care se laudã peste tot cã l-ar bate pe Ponta în orice confruntare? (Oare chiar şi într-o disputã corp la corp?).
* Dupã ultimele informaţii, venite, mai mult sau mai puţin, „pe surse”, persoanele implicate în ceea ce s-ar putea numi „cazul Duicu” s-au cam „dat în gât” (scuzaţi expresia total neacademicã!) la audieri. Ne vom lãmuri dacã lucrurile stau, într-adevãr, aşa, ceva mai târziu. Mai exact, atunci când vom vedea noua aritmeticã a Consiliului Judeţean Mehedinţi, ca urmare a suspendãrii preşedintelui sãu, Adrian Duicu.
* Tot ce este exagerat devine nesemnificativ – sunã o zicere celebrã. Aşa şi cu campania asta (pentru cã este vorba, într-adevãr, de o campanie!) de arestãri, la nivel naţional, de şefi de judeţe şi de primari arondaţi PSD. Nu este vorba aici de vinovãţia sau de nevinovãţia acestora. Este vorba de stilul „arestãri la grãmadã” şi la comandã politicã, un stil care, la rigoare, poate compromite definitiv esenţa actului de justiţie. În sensul cã vinovãţiile mãrunte ar putea apãrea colosale în ochii opiniei publice, iar cele cu adevãrat grave ar trece drept simple gãinãrii. Cui ar servi aceastã nivelare a vinovãţiilor? Evident, tuturor celor care s-au obişnuit a naviga (şi a pescui!) în apele tulburi ale politicii şi justiţiei. Iatã de ce acest val de arestãri, aceastã atmosferã având ca fond sonor zãngãnitul de cãtuşe, sunt departe de a mã entuziasma. Aş zice chiar cã dimpotrivã. Cã îmi omoarã, adicã, pânã şi bruma de speranţã. Asta nu înseamnã, nici pe departe, cã aş fi ajuns a plânge pe umerii baronilor puşi, temporar, la… adãpost. Sper cã toatã lumea a înţeles asta şi cã nu voi avea parte de tot felul de procese de intenţie, cum s-a mai întâmplat.
* Sãrbãtori fericite, aureolate de lumina sacrã a Învierii Domnului, tuturor cititorilor noştri!