Întrebarea cheie este cine îi trage de câteva luni în ţeapã pe baroni? Este clar cã serviciile nu au cum sã doarmã şi lucreazã necontenit la lucrarea „România curatã”. Chiar dacã nu s-a tipãrit niciodatã, chiar dacã au apãrut, uneori, doar fragmente, prin diferite publicaţii, şi s-au concretizat şi câteva dosare penale. Datoria celor de la servicii este de a avea undeva, mãcar la sertar, adevãrul despre cei care conduc, vremelnic, România. Munca celor de la servicii, acele dosare cu informãri şi chiar sesizãrile, trec şi prin birourile politicienilor cu rang de înalţi funcţionari publici sau doar cu rang. Din pãcate, multe din informãrile respective nu au ajuns unde trebuie, ci au fost aruncate la coş sau originalele sunt cu lacãtul pe ele, în aşteptarea unor vremuri mai bune sau a unor oportunitãţi. Oportunişti în servicii şi în mediul politic sau de afaceri se vor gãsi mai tot timpul, dar ei sunt şi vor fi doar speculativi, cu ţinte precise: sã moarã duşmanii şi cam atât.
Sã fi sosit în prezent vremurile mai bune pentru justiţie, pentru cã de vreo doi ani de zile începe sã se miştea cât de cât treaba. Sau este doar momentul în care se încheie o erã, cea a lui Bãsescu la Cotroceni, şi sunt trase ultimele salve, ultimele focuri încrucişate, sunt executate ultimele raiduri, înainte de pãrãsirea locului? Preşedintele încearcã pe ultima sutã de metri sã radã cât poate din baronii PSD? Unii spun cã încã deţine instrumentele şi influenţa pentru a face acest lucru, pentru cã are în zeama pixului puterea asupra magistraţilor la numire şi la pensionare. E adevãrat cã zeama din pixul lui Bãsescu e cam râncedã, dupã atâţia ani de adãstare pe la Cotro, dar e bine şi mai târziu decât niciodatã. E bunã justiţia nãscutã din rãzbunare şi jocuri politice? Numai timpul poate sã spunã, iar dacã faptele şi culpa existã, atunci dreptatea s-a fãcut, chiar dacã a pierit lumea, fie ea şi a lui Bãsescu.
Ce interes ar avea Bãsescu sã mai arunce câte o bombã înainte cu doar câteva luni de a pãrãsi Corabia, când poate cã e conştient de faptul cã dupã colţ îl aşteaptã noua putere cu dosarele lui penale? Poate cã vrea sã slãbeascã pe cât posibil puterea baronã a social-democraţilor, din perspectiva reangajãrii sale politice. Sigur cã mai trebuie pusã şi întrebarea ce interes ar mai avea unii şefi de magistraţi din justiţie sã mai asculte de Bãsescu, dacã ştiu cã peste câteva luni doar acesta va fi istorie şi va pierde toate pârghiile puterii, chiar dacã va mai persista în timp o oarecare influenţã, fie ea şi putredã.
Dacã nu ar fi întrutotul Bãsescu cel care îi trage serios în ţeapã pe baroni (nouã la numãr, deocamdatã, din care şapte de la PSD), atunci cine o face? Al doilea om ca influenţã şi putere în stat, dupã alţii primul, dar dupã vechime, al doilea (încã) – Victor Ponta. De ce şi-ar sacrifica premierul unii oameni din propriul partid? Pentru a le face loc tinerilor, de imagine, e prea murdãrit PSD-ul de baroni şi nu mai existã altã cale? Recent, premierul a intervenit public şi s-a declarat solidar cu baronul de Mehedinţi. Solidar doar politic, pentru cã justiţia, a spus Ponta, trebuie sã îşi urmeze cursul. A fost împins Ponta de la spate de socrii sãi politici şi nepolitici?
Le-a intrat frica la os baronilor. Au început sã aparã din ce în ce mai mulţi nemulţumiţi şi contestatari în PSD. Ediliul din Constanţa e cam lovit în aripã de raidurile justiţiei şi este unul dintre cei care viocifereazã. Ponta ar putea fi unul din cei care a înţeles cã trebuie scoase de la sertar dosarele la care au lucrat serviciile, iar decizia sa de sãptãmâna trecutã ar fi un argument. A anunţat, aproape dezamãgit sau scârbit, cã vrea sã se retragã din politicã şi sã se dedice familiei. Mâna sa dreaptã, Dragnea, a adãugat repede cã poate se retrage la Cotroceni, unde va fi la fel de apolitic precum Bãsescu. Cine ştie, poate cã Ponta a fãcut declaraţia cu retragerea din politicã nu de teama baronilor, ci doar pentru cã se afla în vizitã la locurile sfinte şi a fost strãfulgerat de gând religios, la o porţie de cuş cuş. Atunci şi Ponta e un sentimental sau doar îi place sã arunce momeala, sã vadã ce peşti o înghit. Dacã nu e nici Ponta, nici Bãsescu, sau sunt amandoi, atunci cine?
Cine îi trage în ţeapã pe baroni, la nouã ani dupã ce a promis Bãsescu? Sau poate cã e mai corectã urmãtoarea întrebare: Cine le ia locul? Atunci se va vedea şi cine i-a tras în ţeapã.
Cine îi trage în ţeapã pe baroni?
– Posted on 10 April 2014Posted in: Arhiva


