Nimeni nu se îngrãmãdeşte sã-i ia locul lui Traian Bãsescu

Cea mai interesantã declaraţie politicã a ultimelor zile îl are drept protagonist pe liderul liberal Crin Antonescu, şi ea face o referire foarte evidentã la intenţia liberalilor de a repune pe tapet candidatura la prezidenţiale. “Vom face un congres al PNL, dupã alegerile europarlamentare, pentru a decide candidatul nostru pentru alegerile prezidenţiale din acest an’’, a declarat Crin Antonescu. Ceea ce înseamnã cã liderul liberal a înţeles ceva din tot iureşul politic al ultimelor luni.
Cursa pentru Cotroceni e una teribil de dificilã şi, faţã în faţã cu sondajele de opinie, dar şi cu noua configuraţie a lumii noastre politice (USD, o dreaptã fragmentatã, prezenţa partizanã a lui Traian Bãsescu în realitatea politicã) Crin Antonescu s-ar putea sã lase locul unui personaj politic cu şanse mai mari în aceastã cursã. Ar fi un act de curaj şi de luciditate, iar declaraţia de mai sus lasã cel puţin impresia cã liderul liberal e dispus sã-şi asume un asemenea act. Şi cine ar fi acel personaj mai bine conturat pentru o astfel de bãtãlie dacã nu Klaus Werner Iohannis? Ar fi o mişcare inteligentã pentru liberali. Poate cã mulţi ar prefera un neamţ ca preşedinte, mai ştii? Se pare cã într-acolo se îndreaptã lucrurile în ceea ce-i priveşte pe liberali.
Pe dreapta, dacã ne uitãm bine şi cu neutralitate, mari şanse pentru turul doi nu prea se întrevãd în dreptul vreunui alt candidat. Chiar dacã se dã Traian Bãsescu peste cap, face tumbe peste tumbe, tot nu va putea impune oferta PMP la prezidenţiale în turul doi. Dar parcã îl vãd dispus sã-l susţinã pe Klaus Werner Iohannis. Nu şi pe Crin Antonescu. Aceasta e strategia PNL.
În ceea ce priveşte stânga, PSD, aici lucrurile nu-s prea clare. Victor Ponta pare a ezita sã se arunce în cursã. Mai mult, spune ceva legat de o eventualã retragere din politicã, pentru a lãsa locul altora mai tineri. Dar cine e mai tânãr decât Victor Ponta în politicã? Bine, şi în politicã tinereţea nu e neapãrat un argument. Dincolo de aceastã aserţiune problema candidaturii PSD pentru Cotroceni rãmâne încã în picioare. Victor Ponta ar avea practic cele mai bune şanse sã ajungã preşedinte, cu condiţia sã vrea foarte mult acest lucru şi sã şi asume acest rol cu dârzenie. Dar semnalele date de premier în ultima vreme aratã mai degrabã contrariul, o anume ezitare. Rolul de premier i se potriveşte parcã mai bine, la fel şi cel de lider de partid. O poziţie de retragere, cum e cea de la Cotroceni, parcã nu rãspunde profilului sãu politic. Totul e încã posibil în ceea ce priveşte candidatura stângii pentru prezidenţiale. Abia dupã momentul 25 mai ne vom clarifica şi-n aceastã privinţã.
Tocmai de aceea miza alegerilor europarlamentare e una majorã, nu neapãrat pentru alegerile în sine, ci pentru cã abia la finele lor se va ajunge la o clarificare categoricã a candidaturilor pentru toamnã. Momentan parcã nimeni nu se prea înghesuie la start, nimeni nu se îngrãmãdeşte sã-i ia locul lui Traian Bãsescu la Cotroceni.

Tags: