Prima galã de MMA organizatã în Drobeta – Turnu Severin a adus şi mehedinţenilor Diana Belbiţã şi Virgil Munteanu debutul în luptele în cuşcã. Evenimentul, intitulat „Rãfuialã în Cetatea Severinului”, a avut 10 partide, iar majoritatea s-au încheiat prin KO. Înainte de gongul final s-au impus şi localnicii Virgil Munteanu şi Diana Belbiţã. Primul a intrat în cuşcã sportivul antrenat de Oliver Vlad şi Alexandra Guran, la CS Yariko Dojo Severin, iar Munteanu nu i-a dat nicio şansã adversarului Andrei Beldean, pe care l-a învins în 67 de secunde. „Sincer, mã aşteptam sã câştig încã din prima reprizã, fiindcã adversarul din Deva nu era aşa bine pregãtit. Eu am medalii la Europenele şi Mondialele de juniori la lupte greco-romane, am fost şi la Jocurile Olimpice din 2012, dar sper sã fac o carierã şi la MMA, care e un sport de bãrbaţi adevãraţi. Obiectivul principal rãmâne însã calificarea la Olimpiada din 2016, de la Rio de Janiero, la lupte greco-romane”, a spus severineanul Munteanu. Acesta a început sportul de performanţã la CSS Drobeta, iar la seniori a fost legitimat la Alro Slatina şi CS Dinamo Bucureşti, dar în ultima perioadã a concurat pentru un club din Germania. Fostã campioanã naţionalã de judo la copii şi actualmente campioanã europeanã de K1, Muay-Thai şi Kick Boxing, Diana Belbiţã a învins-o pe arãdeanca Roxana Crişan în mai puţin de 3 minute. Originarã din Strehaia şi elevã în clasa a XII-a la Liceul „Gheorghe Ţiţeica” din Drobeta Turnu Severin, eleva antrenatã de sensei Costel Mitroi a concurat pentru Flacãra Moreni. „Am avut lângã mine fetele de la cãmin şi familia, care a venit din Strehaia ca sã mã vadã. Ştiam cã voi câştiga. O mai învinsesem pe Roxana de douã ori la kick-boxing, dar acum era pentru prima datã când ne întâlneam în MMA. Ea mai luptase în cuşcã, pentru mine a fost primul meci. Am începutul cu dreptul şi nu vreau sã mã opresc aici”, a precizat Belbiţã.
În main-eventul serii de sâmbãtã, Ion „Bombardierul” Pascu l-a învins pe Izidor „Spartanul” Bunea încã din prima reprizã, printr-un procedeu intitulat „armbar”, prin care aproape cã i-a rupt mâna adversarului. La gala de MMA au asistat doar 500 de spectatori.
Mehedinţenii s-au impus prin KO
– Posted on 10 April 2014Posted in: Arhiva


