Cine l-a urmãrit zilele acestea pe preşedintele Traian Bãsescu la B1 TV, postul sãu preferat, a înţeles probabil mai bine acum de ce biata dreaptã politicã româneascã e dispersatã şi antagonicã, şi a priceput mai ales cine îşi arogã de fapt calitatea, fie ea şi informalã, de lider al acestei drepte – şi anume chiar Traian Bãsescu, în aspiraţiile declarate ale domniei sale de a deveni cândva chiar premier şi de a rãmâne în joc pânã la adânci bãtrâneţi.
Adevãrul este cã dreapta politicã autohtonã e dispersatã atâta timp cât Traian Bãsescu o ţine aşa, în jocul sãu de şah, mizând pe pioni şi ture gen PMP sau MRU, şi ţinând la colţ cãluţul liberal nãrãvaş, de exemplu.
Calculul lui Crin Antonescu, atunci când a intrat în opoziţie dând divorţ intempestiv de PSD, a fost acela de a deveni el liderul opoziţiei, al dreptei. Calcul s-a dovedit a fi eronat şi fãrã şanse atâta timp cât celebrul şi vocalul preşedinte Traian Bãsescu e încã pe poziţii şi mai are încã destui adepţi. Probabil cã la un moment dat ciudata şi distrofica noastrã dreaptã politicã îşi va strânge rândurile, mai de voie, mai de nevoie, dar în mod cert o va face la comanda lui Traian Bãsescu, şi nu a lui Crin Antonescu ale cãrui şanse de a ajunge la Cotroceni, altfel decât ca vizitator, par din ce în ce mai mici.
Liberalii, şi nu doar ei, aşteaptã acum momentul 25 mai. Dupã acest prag vom vedea dacã reinventatul Cãlin Popescu Tãriceanu va putea aduna lângã el forţele liberale pentru a se realãtura, în USL, lui Victor Ponta. Sau dacã liderul actual, Crin Antonescu, va depãşi cu bine acest prag. Aceastã situaţie îi convine şi lui Victor Ponta dar şi lui Traian Bãsescu. Primului pentru cã liberalii nu mai pot fi foarte vocali în opoziţie, deci nu pot fi foarte incomozi, odatã ce au o asemenea situaţie internã tensionatã, cu o mizã de peste 20% la europarlamentare dificilã şi cu un cal troian gen Tãriceanu aşteptând dupã colţ. Iar celui de al doilea, Traian Bãsescu, îi convine pentru cã locul de lider al dreptei îi revine doar lui, nefiind concurat de un Crin Antonescu aflat în dificultate.
Alegerile europarlamentare va fi, cum spuneam şi altãdatã, un moment de cotiturã, un fel de 23 august al vieţii politice de pe meleagurile noastre, datã fiind vecinãtatea destul de dramaticã a toamnei electorale, a unei confruntãri politice de proporţii, în faţa cãreia niciun partid nu poate sta liniştit. Toate vor avea probleme. Inclusiv PSD, considerat favorit în aceste douã curse electorale. Mai ales pentru cã a întârziat foarte mult desemnarea candidatului pentru Cotroceni şi pentru cã aflat la guvernare are, ca orice partid aflat la guvernare, o presiune socialã uriaşã. Efectul de eroziune deja se simte iar toamna va prinde un PSD faţã în faţã şi cu o populaţie care aşteaptã o viaţã mai sigurã şi mai bunã, dar şi cu adversari politici foarte vociferanţi, precum Traian Bãsescu sau Crin Antonescu, ca sã nu mai vorbim de MRU, Vasile Blaga sau Elena Udrea.
Cine ne mai trage pe dreapta?
– Posted on 3 April 2014Posted in: Arhiva


