Ţopantine în recital

*O simplã, la urma urmei, operaţiune administrativ-birocraticã – depunerea de cãtre formaţiuni şi partide a listelor de candidaţi pentru alegerile europarlamentare de la 25 mai – s-a transformat, instantaneu, într-o lãbãrţatã reprezentaţie (la dimensiuni quasi-naţionale) de ţãţism politic, în care lideri, candidaţi, dar şi destui autobãgãtori în seamã deopotrivã s-au întrecut în atacuri grobiene, în declaraţii „şocante”, în vorbe grele la adresa adversarilor reali sau închipuiţi, mai vechi sau mai noi, din câmpul politic. Nu au existat excepţii (adicã oameni care sã fi fost, evntual, traversaţi de gândul cuminte de a tãcea, de a se abţine), în schimb s-au evidenţiat cu asupra de mãsurã, dacã mã pot exprima astfel, inevitabilele detaşamente de ţopantine (masculine, feminine sau de sex incert) de la partidele (grupusculele) de sorginte/inspiraţie bãsistã. Nu le mai numesc, le ştiţi foarte bine şi dumneavoastrã. Ce a fost la gura lor, e greu de descris.
* Din pãcate, şi de aceastã datã, Crin Antonescu a ţinut sã nu ne ofere motive de regret în ceea ce priveşte trecuta lui posturã de candidat unic al USL la prezidenţiale. Omul nu are anvergura necesarã funcţiei supreme în stat, fiind prizonierul unor reflexe ce trezesc, mai degrabã, râsul compãtimitor. Sub paravanul fandoselilor sale lexicale, se ascunde ţaţa cea mai dezgustãtoare din politichia autohtonã.
* Bine, nici cu Ponta nu ne este ruşine, dar stimatul coabitant îşi mai ia mãcar nişte mãsuri de precauţie, chiar dacã ele nu conving suficient. De pildã, recent, el a zis cã vrea sã aducã înapoi în USL pe liberali, cu Crin cu tot. Poate cã, în cele din urmã, la felul cum o… cârmeşte viaţa politicã de pe Dâmboviţa, o sã şi reuşeascã, poţi sã ştii?!
* De Traian Bãsescu aproape cã nici nu mai este cazul sã ne împiedicãm. Omul a priceput cã bãieţii aflaţi la putere au renunţat (sau nu mai pot, sau nu mai au chef) sã-l dea jos de pe „tron” şi îi joacã dupã cum au chef muşchii lui. Dacã am avea liniştea necesarã, am zice, senini, cã bine le face. Numai cã respectivul cetãţean a devenit greu, extrem de greu de suportat, de înghiţit, de digerat… Urlet al neputinţei, urlet în deşert.
* Aflãm, din reportajele unor televiziuni locale, cã tinerii membri ai PSD se întâlnesc, periodic, în anumite colţuri de tainã ale judeţului, pentru a pune la cale, auziţi şi dumneavoastrã, strategii! Între un cadril şi o manea, evident, nepunând la socotealã şpriţãlãul de rigoare. Care e bine sã fie consumat înaintea succesului strategiilor croite cu asemenea prilejuri, cã, dupã aceea, cine ştie… La recenta reuniune… strategicã a tineretului pesedist mehedinţean, apropo de… manea, l-am putut admira, în chip de cap de horã cu de’ştele-nfipte-n şale, pe dl. Manea, primarul liberal (fost?) al Orşovei, aflat într-o vervã de zile mari. În ritmul acesta, nu mai este mult şi PNL Mehedinţi va fi înghiţit de tot. Ştia el domnul Victor Viorel pe ce se baza când îşi exprima speranţa de a-i readuce pe liberali în USL, „cu Crin cu tot”. Diferenţa e cã-i va aduce de-a dreptul în PSD. Ceea ce nouã mult ne place.
* Pe 21 martie, pe lângã echinocţiul de primãvarã, pe lângã atâtea şi atâtea alte evenimente, s-a mai sãrbãtorit Ziua Internaţionalã a poeziei, instituitã acum 15 ani, deci în 1999. La cât de reactivã s-a arãtat, cu atâtea şi atâtea prilejuri, suflarea poeticeascã localã, ne-am fi aşteptat mãcar la un biet panegiric, pe acolo, pe la mansarda Castelului Artelor. Aş! Incomparabilul, Marele Edil, sufletul acestor manifestãri, n’est-pas, croia strategiile de astupare a gropilor de la intrarea Şantierului Naval. Poezie fãrã Titeluş?! Peste poate!
* Toatã lumea se vaietã patetic pe marginea „rezultatelor catastrofale de la simulãrile în vederea examenului de bacalaureat”. Din pãcate, toatã aceastã jale judeţeanã (naţionalã, intergalacticã…) este subminatã de o mare ipocrizie. Pãi la ce vã aşteptaţi, fraţilor şi cumnaţilor, din moment ce participarea elevilor la aceste simulãri a fost facultativã, iar notele obţinute de aceştia nu era obligatoriu sã fie trecute în catalog? Las la o parte batjocura la care au fost supuşi profesorii, obligaţi sã corecteze lucrãrile, sã prezinte situaţii, sã calculeze baremuri, fãrã a primi un sfanţ în schimb. Bine cã nu-i deranjeazã nimeni pe funcţionarii din minister, mari specialişti în a transforma în directive (ordine etc.) tot ceea ce viseazã ei noaptea. Bine cã inspectoratele şcolare judeţene sunt înţesate de tot felul de hojmalãi şi de piţipoance – detestabilã drojdie a clientelei politice, cu vizibile probleme pânã şi la întoarcerea hârtiilor de pe o parte pe alta. Când, la o adicã, e nevoie sã rãspundã cineva, se dã, pe şest, ordinul de împrãştiere. Şi mai ia-i de pe unde poţi! Şi de unde nu-s!