Minerul, deja cu un picior la baraj

În prima etapã a returului, liderul Ligii a IV-a Minerul Mehedinţi a dispus cu 2-0 de AS Drobeta 2013, şi s-a distanţat la 13 puncte de echipa severineanã. Disputat pe Stadionul Termo, în prezenţa a peste 250 de spectatori, derby-ul campionatului judeţean de fotbal a fost decis de golurile lui Mario Porcescu (‘59) şi Adelin Fãinişi (‘64). Astenia de primãvarã a afectat însã prestaţia din teren a celor douã combatante, al cãror joc nu s-a ridicat la nivelul unor pretendente la promovare. Gazdele n-au reuşit sã-şi creeze ocazii clare de gol nici mãcar dupã eliminarea lui Claudiu Iordache, din minutul 77, iar Minerul a rãmas fãrã gol primit din meciurile cu AS Drobeta 2013, împotriva cãreia câştigase şi în partida-tur, cu 4-0.
Fãrã rival în campionat, echipa cu sediul la Valea Copcii sperã sã facã faţã în varã şi meciurilor de baraj, însã nu dispune şi de bugetul necesar pentru Liga a III-a. „Noi nu suntem pregãtiţi sutã la sutã şi mai avem de lucrat. Eu nu urmãresc sã termin neapãrat campionatul judeţean cu punctaj maxim. Obiectivul meu e promovarea, dar nu ştiu dacã vom fi susţinuţi în continuare de conducere”, a declarat antrenorul-jucãtor Cristian Boboescu. „E bine cã am câştigat. Acum cred cã nu ne mai prinde nimeni. Sincer, preferam sã fie campionatul mai strâns. Avem prea multe puncte avans şi cred cã va interveni o stare de relaxare în jocul nostru. Cu Drobeta am stat rãu la capitolul pregãtire fizicã. Poate a contat şi cãldura neaşteptatã din ultimele zile”, a completat Mario Porcescu, golgheterul campio-natului judeţean, cu 16 reuşite.
În schimb, echipa înfiinţatã vara trecutã e acum cu gândul la sezonul viitor, iar noul antrenor Cornel Mihart vrea ca în acest retur sã decidã pe care dintre jucãtori va mai conta din toamnã. „Am avut probleme cu aşezarea în teren. Va trebui sã ne îmbunãtãţim jocul în perioada urmãtoare. Acest retur va fi unul de edificare asupra lotului. Obiectivul e sã facem o echipã competitivã pentru sezonul viitor, când sperãm sã câştigãm campionatul, dar ca sã promovãm avem nevoie şi de sprijinul autoritãţilor locale”, a spus Cornel Mihart.
Dacã Minerul nu mai poate fi detronatã din fruntea clasamentului, lupta rãmâne deschisã pentru completarea podiumului. AS Drobeta 2013 a coborât douã locuri şi se aflã pe patru în clasament, iar pe poziţia secundã, la 12 puncte în spatele clubului de la Valea Copcii, a urcat campioana sezonului precedent, Recolta Dãnceu, care s-a impus duminicã cu 3-0 la Gruia, prin golurile lui Constantin Negrescu (‘27), Robert Ţogoe (‘42) şi Cãtãlin Chirfot (‘71). Pe podium a revenit Phoenix Izvorul Bîrzii. Echipa antrenatã în tur de Cornel Mihart a învins cu 3-2 CS Strehaia, iar reuşitele partidei desfãşurate pe terenul din Schinteieşti au aparţinut lui Andrei Enea (‘43), Cosmin Preduţa (‘45 – autg.) şi Gheorghe Gãdãleanu (‘84), respectiv Bogdan Chirculescu (‘29).
Scorul primei etape a returului a fost izbutit de AS Corcova, care a dispus cu 9-0 de penultima clasatã Real Vânju Mare. A fost cea mai categoricã victorie a celor din Corcova, de la înfiinţarea din 2008, iar golurile partidei de duminicã au fost înscrise de jucãtori diferiţi! Astfel, Alexandru Dobre (‘20), Marius Manea (‘24), Claudiu Sucilã (‘46), Marius Cobeanu (‘50), Dumitru Schinteie (‘58), Remus Tricã (‘60), Daniel Tudorache (‘72), Alexandru Golocan (‘76) şi Bogdan Scurtu (‘80) au fost marcatorii din raportul de joc.
La sfârşitul sãptãmânii trecute s-a reluat şi ultimul eşalon fotbalistic din Mehe-dinţi, format din 16 participante, împãrţite în douã serii. Numãrul acestora s-a redus în pauza de iarnã, fiindcã Unirea Vînãtori a anunţat cã se retrage din Liga a V-a şi astfel va pierde toate meciurile din retur cu 3-0, la masa verde.

Tags: