Sã ne rugãm cu toţii de Micul Titulescu

Şi pânã la urmã dacã premierul ar spune rãspicat „Da, candidez!” ar confirma teoria lui Crin Antonescu, adicã ar fi urmat o mare ţeapã pentru liberali chiar în campania electoralã. Ponta se spune cã se pricepe la politicã, pentru cã în alte meserii a fost prea grãbit şi a apelat la copy-paste pentru a arde anumite etape. A învãţat cum sã mintã cu fineţe, cum sã transforme o minciunã grosierã, într-un adevãr rafinat – în aur curat! A şi avut de la cine sã înveţe.
În politicã totul are legãturã cu decizia: ce decizie iei, când o iei, cum o iei, de ce o iei, pentru cine o iei, unde o iei, în folosul cui şi pe ce termen. Totul ţine de observarea cu atenţie a oportunitãţii atunci când se iveşte şi a modului în care îţi faci paşii: baletaţii, de fugã, apãsaţi. Asta e politica. Ponta danseazã pentru alegãtori. A început cu doamnele social-democrate. Şi cu domni-şoarele, deşi fiind în politicã e greu de crezut. Dar speranţa moare ultima. A mers pe scenã cu toatã familia, strâns unitã. Deşi pozele arãtau ciudat, de parcã din fotografie şi de pe scenã lipsea bãrbatul, purtãtorul de biluţe. Ponta lãsa senzaţia nu a capului de familie, ci tot a cârlanului rãtãcit sau doar a unui nepot procuror care stã în gazdã la o mãtuşã, pentru cã s-a certat cu pãrinţii şi a plecat de acasã. Mai degrabã Daciana pãrea bãrbatã, decât profilul viitorului candidat la şefia statului. Probabil cã tata socru lipsea din fotografie, ca sã parafeze înţelegerea pentru mâna fetei şi scaunul de la Cotroceni.
Dacã Victor Ponta ar anunţa acum, dintr-o datã, cã el este candidatul trimis în luptã de PSD şi cã liberalii pot sã îşi ia gândul de la vreo susţinere, scandalul ar fi uriaş. Cel puţin pentru o zi – douã, dupã care ar urma replierea şi chiar începutul campaniei electorale. Este posibil ca Ponta sã facã anunţul de candidaturã înainte de alegerile europarlamentare, pentru a da un impuls la procentele din sondaje. Mai ales cã europarlamentarele nu atrag prea mult popor la vot. Deocamdatã, premierul duce o politicã a paşilor mãrunţi, a pozelor cu familia şi a clişeelor din filmele americane patriotice de mâna a treia. Tot de ce are nevoie acum Ponta este o memorie bunã: sã ştie când minte şi când spune adevãrul. Sigur, cã în mod normal ar avea nevoie de o politicã unitarã şi de o unicã viziune a adevãrului. Este greu sã nu îţi înnozi limba în atâtea minciuni şi adevãruri şi sã îţi întocmeşti politica în funcţie de contextul fiecãrei zile. Ca şef al statului Victor Ponta va trebui sã aibã nişte repere la care sã se raporteze mereu şi sã nu le modifice de la o zi la alta. Dacã în politica internã mai sunt încã înghiţite astfel de farduri, în politica externã orice gest necugetat este taxat. Fie cã este interpretat ca lipsã de seriozitate, fie cã este doar stupiditate sau lipsã de diplomaţie. De obicei astfel de politicieni fãrã biluţe şi fãrã principii sau prea maleabili sunt ocoliţi sau doar folosiţi când este cazul. Aşadar, sã ajungi preşedintele unei ţãri, fie ea şi România nu este chiar o frecţie la un picior de lemn. Ţara are totuşi nişte resurse, fie ele doar umane, subterane, acvatice, agricole şi aşa mai departe. O fi şi visul din copilãrie al lui Victor sã ajungã un om mare, dar depinde dacã are şi stofã de aşa ceva. Sã nu rãmânã doar ginericã sau oportunistul care şi-a gãsit socrul potrivit în viaţa politicã şi doar pãpuşica mânuitã de cine trebuie. O avea şi Ponta agenda personalã, dar nu cred cã este în stare sã-i taie cravata socrului sãu. România va reveni la modelul marea familie sau famiglie, cum le place unora sã le spunã. Ponta a început sã pozeze. Când va face şi anunţul oficial, cã el şi socrul sãu candideazã la Cotroceni? Probabil cã Victor merge pe strategia de a se pune în situaţia de a fi obligat sã candideze pentru cã toatã lumea îl roagã şi nu mai are încotro.