“AGRICULTURA MEHEDINŢEANÃ, ÎNCOTRO?”

Joi, 6 martie a.c., la Casa Tineretului a avut loc o primã reuniune a fermierilor, o discuţie realã despre problemele cu care se confruntã agricultorii din Mehedinţi, cu un obiectiv foarte clar pentru urmãtoarea perioadã, şi anume stabilirea prioritãţilor pentru sectorul dezvoltãrii agricole şi economice, eveniment organizat de Cornel Stroescu, preşedintele Camerei pentru Agriculturã Mehedinţi. Au fost prezenţi circa 450 de fermieri, dar şi reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean Mehedinţi, APIA, APDRP, Direcţia Agricolã Mehedinţi şi Finanţele Publice Mehedinţi.
„Nu întâmplãtor am pus la început de martie aceastã adunare pentru cã în aceste zile fermierii depun cererile de platã la APIA, sunt noi proceduri pentru tinerii fermieri şi pentru fermierii care au suprafeţe de peste 5 hectare. Este în dezbatere publicã PNDR 2014-2020 şi vrem sã adãugãm şi noi propunerile noastre, sã fie mai bun decât cel din 2007-2013. În primul rând, ne dorim mai mulţi bani pentru tinerii fermieri pe care îi susţinem foarte mult şi mai puţinã birocraţie, mai mulţi bani pentru sistemele de irigaţii. Cel mai sensibil punct este sistemul bancar care ne dorim sã vinã în ajutorul fermierilor, fãrã un sistem bancar care sã îi ajute nu cred cã vor avea posibilitatea, cel puţin tinerii fermieri, sã acceseze fonduri în perioada 2014- 2020. Trebuie sã fie un semnal de alarmã şi pentru autoritãţile locale şi cele centrale pentru cã trebuie sã îndreptãm lucrurile în agricultura româneascã”, declara, în deschiderea simpozionului, Cornel Stroescu.
Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producãtorilor Agricoli din România (LAPAR), declara, de la tribuna acestui simpozion: „Prima condiţie pe care ar trebui sã o îndeplineascã un viitor ministru al Agriculturii ar fi sã cunoascã fenomenul. Sectorul agricol este unul destul de diversificat şi totodatã necesitã multã experienţã, multã ştiinţã. Nu putem merge pe principiul cã la fotbal şi la agriculturã se pricepe toatã lumea pentru cã aţi vãzut cã nici la fotbal nu se pricep chiar toţi şi nici la agriculturã. În primul rînd ar trebui rezolvatã problema cadastrului, e o ruşine în secolul XXI sã nu ai un cadastru. Dupã rezolvarea cadastrului putem vorbi de strategii agricole, putem vorbi de legi, de un fond mutual”.
În ceea ce priveşte PNDR-ul, Baciu spune cã aceşti bani vor trebuie gestionaţi cu atenţie, având în vedere experienţa altor proiecte care nu s-au finalizat, iar banii au fost pierduţi: „PNDR-ul se discutã acum. Vreau sã spun cã sunt mari neînţelegeri pe tema aceasta, suma este destul de micã, fiecare ar dori sã ia cât mai mult, dar cei care decid trebuie sã înţeleagã cã aceşti bani trebuie gestionaţi cu foarte multã grijã şi introduşi acolo unde aduc plus valoare. Dacã vrem progres trebuie sã fim atenţi la fiecare bãnuţ ca sã nu se ducã pe apa sâmbetei cum s-au dus alte mãsuri şi ar trebui mers pe proiecte clare”.
Problema refacerii sistemului de irigaţii din Mehedinţi a constituit o altã temã de discuţie, mai cu seamã cã seceta a afectat foarte mult, în ultimii ani, producţiile obţinute de fermieri.