Hai la ciocu cu norocu, vine Ponta cu ghiocul!

Premierul începe sã prindã din ce în ce mai multã experienţã în „arta guvernãrii” şi vine cu foarte mulţi tineri în cel de-al treilea guvern, semn cã ar pãrea cã ştie ce face. Cel mai tânãr este propus la Finanţe şi are 34 de ani. Unii spun cã este o somitate în economie, încã de pe bãncile grãdiniţei. Alţii nu comenteazã deloc propunerea, susţinând cã a terminat la Harvard şi subiectul trebuie sã devinã tabu. Mai sunt miniştri tineri în Guvernul Ponta, vreo 3 – 4 sub 40 de ani şi alţi câţiva peste 40 de ani. Ponta probabil cã suferã de complexul de a lucra cu bãtrânei. I se trage probabil de la partid unde a trãit mereu în umbra socrului, a fostului premier Adrian Nãstase şi mai ales a bãtrânului parşiv Iliescu. Victor Ponta a fost un yesman şi a aşteptat liniştit şi rãbdãtor pânã i-a venit timpul sã preia conducerea şaretei. „Cârlanul” lui Iliescu are acum propria agendã şi probabil cã suferã de urticarie când greii din PSD îi bagã sub nas colegi din generaţiile lor. Omul vrea sã lucreze cu oameni din generaţia sa. Nu doreşte sã se simtã intimidat sau sã îi spunã mereu cineva tot timpul cã umblã cu şireturile neîncheiate.
Nu trebuie sã dea nimeni cu piatra în tânãra de 34 de ani de la Finanţe, dar nici sã nu bage mâna în foc. Meritã o şansã pe care nu au mulţi tineri. Sigur cã are în cale multe obstacole, chiar dacã la partea de teorie stã foarte bine. În primul rând sunt cãile bãtãtorite din minister şi eşaloanele secund şi terţ care nu se schimbã niciodatã. Nu în ultimul rând mai este vorba şi de politicã, partide şi de decizia politicã. Indiferent cât de capabilã şi cât de bune soluţii ar avea Ioana Petrescu, deocamdatã rãmâne, sã spunem, un teoretician, pe târâmul idealismului. Îi va fi foarte greu sã nu accepte deciziile luate în forurile politice şi sã vinã cu propria agendã. Îi va fi foarte greu probabil sã accepte cã guvernul nu îi va accepta deciziile în domeniul finanţelor ca pe cele ale unui guru. Indiferent cât de mult l-a „uns pe suflet” pe Victor Ponta, când îi dãdea replici fostului ministru Ialomiţianu. Probabil cã a fost olimpicã la limba românã sau a scris poezii în copilãrie, de e aşa de destoinicã la limbã. În Guvern nu este un concurs de culturã generalã sau de specialitate, iar câştigãtorul primeşte o sumã de bani dupã care pleacã acasã. Teoretic, e nevoie de oameni cu foarte multã experienţã în domeniu şi mai ales de cei care au avut parte de multã teorie aplicatã. Am avut mulţi teoreticieni care au dat chix şi care aveau mii de analize în planul teoretic. Edificatoare sunt prestaţiile lui Ilie Sârbu sau chiar cea a lui Dãianu. Dacã primul nu a putut face deloc trecerea de la analizã la partea aplicatã a teoriei, al doilea s-a dovedit cã nu ştie sã aibã grijã de economiile personale, atunci când face investiţii.
Marele ghinion al Ioanei Petrescu este cã teoretic pare sã fie un bun profesionist în domeniul sãu de competenţã, dar nu are experienţã deloc în politicã. Dacã ar fi politician, atunci ar fi suficient de şulfitã pentru a rezista în bãtãliile politice care o aşteaptã. Teama este cã nu avem de-a face decât cu un bun teoretician idealist. Dacã ai un suflet bun nu înseamnã cã eşti şi bun pentru guvernare şi bãtãliile politice. Cel puţin aşa ne învaţã Machiavelli. Iar fosta consilierã a lui Victor Ponta propusã la Finanţe avea un mod original de a vedea economia şi sistemul de pensii: îndemna trecãtorii sã-i cumpere usturoiul de la o bãtrânã, ca bãtrâna sã îşi poatã plãti taxele. O fi valabil în SUA, unde economia de piaţã e de piaţã şi e guvernatã de anumite principii care pot fi detectate oricând. Ori tânãra de 34 de ani va trebui sã se mişte pe un teren minat, chiar mlãştinos şi alunecos pe alãturi. Are o viaţã grea şi îi va fi foarte greu sã aducã teoria la nivelul practicii. Poate cã supracalificarea sa o va face o inadaptatã. Unii spun cã poate ar fi ajutat-o mult mai bine dacã nu ar fi fost un tehnocrat, ci doar un politician care nu ştie prea multe şi nu are prea multe idei. Important este sã le primeascã „la plic” de la grupul care decide politicile publice din sânul guvernãrii şi din care ar putea face parte: un socru, vreun amic de afaceri din copilãrie, vreun şef de la BNR şi, desigur, Marele Licurici FMI, de la care toţi îşi trag seva deciziilor de naturã economicã. Se poate cu un ministru de 34 de ani la Finanţe? Teoretic se poate, atâta timp cât nu iese din cuvântul FMI şi urmãreşte firul roşu şi nu are prea multe iniţiative, în ceea ce priveşte cumpãratul usturoiului de la babe. S-ar putea apuca de politicã şi chiar de una social democratã. Şi-a ales bine nişa şi e destul de mare. Ar putea fi aşezatã undeva între Abramburica şi Elena Udrea. Locul e liber, dacã nu e atentã. Ce am învãţat pânã acum din arta guvernãrii e cã în România nimeni nu a avut niciodatã o soluţie coerentã. Aşa cã oricând e binevenit un experiment. Nu se ştie niciodatã de unde sare iepurele şi vine succesul. Nu se supãrã nimeni, nu rãspunde nimeni.
Hai noroc!