Cãcãrãu, braţul armat al Bãsescului, pune cruce USL

* Antonescu (numit, din nu ştiu ce motive, pânã acum câteva luni, Cãcãrãu de propaganda bãsistã) ne-a anunţat, cu vreo sãptãmânã în urmã, cât se poate de ritos, de teatral, cã, gata, s-a terminat cu „festivalul de ipocrizie” şi cã dumnealui trece în opoziţie, trecând, totodatã, în istorie Uniunea Social Liberalã. Partea veselã a chestiunii este cã protagonistul absolut greţoasei reprezentaţii festivaliere de ipocrizie este chiar dumnealui (Cãcãrãu, de!) ce-şi mai zice şi Crin Antonescu, fost viitor candidat unic al USL la prezidenţiale. Partea mai gravã este cã motivele invocate de domnia-sa în luarea radicalei decizii sunt, vai, extrem de subţiri, de superficiale, de neconvingãtoare. E foarte uşor sã arãţi cu degetul acuzator spre partenerul pesedist, cu atât mai uşor cu cât ştie toatã lumea ce-i poate şi acestuia pielea. Numai cã, pentru omul de rând, neimplicat politic sau emoţional în aceastã disputã de mãciuci retorice, Victor Ponta face, cum sã zic, figura bãiatului cuminte. Chiar dacã, gîndindu-ne la toate prostiile comise, începând cu ruşinosul pact de coabitare de acum un an şi ceva, este şi el departe de aceastã agreabilã posturã.
* Omul de rând are, însã, criteriile lui de judecatã şi, nepierzându-se în hãţişul nuanţelor, ajunge mult mai direct şi mai repede la adevãr decât cel mai versat analist. E surprinzãtor cum Antonescu, un subtil şi avizat cunoscãtor al nuanţelor de orice fel, nu a putut intui, nu a putut anticipa aceastã laturã, aceastã manifestare, mai mult decât evidente, ale firii umane. Dar aşa se întâmplã când sirenele îţi fac semne obscen- ademenitoare. * Nu-i plânge nimeni pe actorii acestei sinistre cacealmale, indiferent de ce parte s-ar afla ei. Dureros e cã românul de rând s-a vãzut, pentru a nu ştiu câta oarã, tras pe sfoarã, scos în afara ecuaţiei politice, tocmai de cãtre cei în care, poate mai mult ca oricând, investise atâta capital de speranţã şi încredere. Iar semnul mlaştinii care parcã vrea sã ne înghitã pe toţi e imaginea lui Cãcãrãu devenit braţul armat al rãzbunãrii lui Bãsescu. Peste asta, chiar şi nouã, care am vãzut atâtea la viaţa noastrã, ne e foarte greu sã trecem.
* Dar despre demersul mai degrabã oportunist decât temerar al lui Tãriceanu, ce ziceţi, dragii moşului? Unii s-au grãbit sã-l aplaude cu un entuziasm de-a dreptul deşucheat, astfel cã, practic peste noapte, maestrul Tãricicã s-a trezit, nici mai mult, nici mai puţin, prezidenţiabilul USD, din postura de şef al unei formaţiuni – Partidul Reformator Liberal (am zis bine?) – deocamdatã fantomaticã, dar deja partenerã a PSD! Tare, tare de tot! Ca la un pocnet din degete al „maestrului de ceremonii” cãtre chelnerul de serviciu, au apãrut şi sondajele de consolidare în conştiinţa publicã a noii situaţii create: „dacã alegerile prezidenţiale ar avea loc mîine, Tãriceanu îl va surclasa pe Antonescu”!
Ca-n basmele copilãriei, fraţilor şi voi, cumnaţilor!
• Spre a fi cu capul pe umeri pânã la capãt, ca unii care s-au lãmurit de-a lungul timpului cum e cu moralitatea vieţii politice româneşti, trebuie sã spunem cã în aceste anticipaţiuni grosiere din sondaje, în febrilitatea cu care se doreşte… acreditarea definitivã a noilor realitãţi politice se poate citi un anumit traseu al evenimentelor din urmãtoarele zece-douãsprezece luni. Mi se pare, de pildã, cã Antonescu, dupã ce, sãptãmâna trecutã, s-a trosnit, atât de violent, cu dreptul (da, cu dreptul!) în stângul, punând cruce USL-ului, nu va mai deveni preşedinte al României nici mãcar în visele sau în coşmarurile ce-i vor rãscoli de-acum încolo chinuitoarele amintiri. Nu cred, în ciuda entuziasmului unora, nici în şansele lui Tãriceanu. Şi nu neapãrat din cauza previzibilei (şi mizerabilei) implicãri bãsiste în campanie, ci pentru cã nu vãd electoratul pesedist mobilizându-se la greu pentru o cauzã, la urma urmei, strãinã. Mai cred, în fine, cã Antonescu şi PNL, comiţând ceea ce au comis (în strânsã complicitate cu Bãsescu, dupã pãrerea mea), şi-au fãcut nişte calcule greşite. Pe finalul guvernãrii CDR (1997-2000), dacã vã amintiţi, PNL, în cârdãşie cu Bãsescu şi PD, i-au abandonat pe ţãrãnişti, lãsându-i pe aceştia sã plãteascã, singuri, toate oalele sparte, toate costurile acelei catastrofale guvernãri. Din acea loviturã, urmaşii lui Maniu, Mihalache şi Coposu nu s-au mai trezit de-a binelea nici astãzi. Scenariul pare sã se repete în prezent. Atâta doar cã PSD, chiar dacã nu mai e cel de la începutul anilor 2000 şi se confruntã în prezent cu tot felul de fenomene interne, e puţin probabil sã aibã soarta ţãrãniştilor de acum 15-16 ani. Motivele sunt aproape la mintea cocoşului…
•