Luptãtorii de la CSM Drobeta s-au înghesuit pe podium la cea de-a V-a ediţie a Memorialului „Ilie Marinescu”, desfãşurat la Craiova. Clubul severinean a participat cu 15 copii şi a obţinut 11 medalii de aur, trei de argint şi una de bronz.
Astfel, pe prima treaptã a podiumului de premiere au urcat Patricia Monofu (30 kg), Cristina Ungureanu (40 kg), Valentina Ungureanu (48 kg), Adina Giura (52 kg), Larisa Niţu (57 kg), Roxana Capezan (57 kg), Andrei Bãrbulescu (20 kg), Mihai Mãrgãrit (32 kg), Adelin Cureteu (42 kg), Sabin Stegaru (53 kg) şi Andrei Seimeanu (100 kg). Larisa Cercel (34 kg), Elena Buşoi (37 kg) şi Maria Nicolau (44 kg) s-au clasat pe locul secund la categoriile respective, iar Roxana Dinicã (52 kg) a încheiat concursul pe ultima treaptã a podiumului.
„Toţi sportivii mei au urcat pe podium. Am obţinut 11 medalii de aur, trei de argint şi una de bronz. Aceste rezultate îmi dau speranţe în perspectiva campionatelor naţionale din acest an, dar, din pãcate, 90 la sutã dintre ei vor participa la competiţiile oficiale de-abia în toamnã. Mi-aş fi dorit sã pot participa la acest turneu şi cu cadeţii de la categoriile noastre de greutate, care peste douã sãptãmâni vor lupta la etapa de zonã a Campionatului Naţional, de la Târgu Mureş”, a spus antrenorul severinean Marin Dobrescu.
Pe lângã satisfacţia rezultatelor obţinute de copiii pe care îi pregãteşte la malul Dunãrii, Dobrescu a fost bucuros de reîntâlnirea cu foştii sãi colegi, care în anii 70 au scris o paginã importantã din istoria luptelor autohtone.
„A fost o competiţie emoţionantã, fiindcã ne-am întâlnit majoritatea componenţilor care au fãcut parte din echipa de aur a Olteniei. Ilie Marinescu poate fi considerat pãrintele luptelor din aceastã zonã a ţãrii. A fost inclusiv antrenorul meu, la selecţionata Olteniei, unde eu eram titular la categoria semigrea. O generaţie excelentã, din care a fãcut parte şi Gheorghe Berceanu, devenit campion olimpic în 1972″, a rememorat Dobrescu.
La competiţia din Bãnie au participat peste 100 de copii, cu vârste cuprinse între 10-15 ani, de la CSM Craiova, LPS „Petrache Trişcu” Craiova, CS Pandurii Târgu Jiu, CS Minerul Motru, CS Cîlnic, CSM Bãileşti, CSS Târgovişte şi CSM Drobeta, care a obţinut cele mai multe medalii de aur!
Au luptat în memoria lui Ilie Marinescu
– Posted on 3 March 2014Posted in: Arhiva


