Nemulţumirile şi tot dezgustul nostru postrevoluţionar

Iarna îl confirmã din nou pe Bãsescu, dovedind din plin cã nu este nici pe departe ca vara, nici mãcar ca toamna sau primãvara, reuşind sã dea peste cap în timp foarte scurt o ţarã întreagã. Şi, din ce zic meteorologii, lucrurile acestea atât de complicate pentru autoritãţi cum sunt viscolul şi ninsorile nu s-au încheiat încã. Singurii care s-au bucurat realmente de aceste condiţii atmosferice vitrege au fost elevii, odatã cu suspendarea cursurilor. În rest nu prea sunt motive de veselie. Cel mai trist şi nedumerit personaj al acestor zile de blocaj, ninsori şi lamentãri e Monica Iacob Ridzi, fost ministru al tineretului, pe vremea guvernului PDL, condamnatã la 5 ani cu executare. Nu-l mai punem la socotealã pe Tudor Chiuariu, şi el fost ministru, condamnat cu suspendare. Şi sã mai zicã cineva cã justiţia nu funcţioneazã. Ba, uite cã funcţioneazã, greu, cãznit, dar pânã la urmã mai desţeleneşte terenul. Dacã ar fi dupã noi ne-am dori o justiţie care sã taie şi sã spânzure, non stop, fãrã milã, mai ales prin zona aceasta atât de gri şi atât de amoralã a politicului, de care sunt legate toate nemulţumirile şi tot dezgustul nostru postrevoluţionar.
Aşteptãm cu viu interes ca justiţia sã-şi coboare ochii închişi şi spre provincie, acolo unde aşteaptã dosare grele şi figuri obosite şi fanate de foşti sau actuali politruci anchetaţi de zor de procurori, dar încã liberi, politruci care au învârtit dupã cum au vrut şi au avut interes direct banul public ani şi ani la rând.
Abia când vom avea dreptate şi justiţie în ţara aceasta vom avea acces la o democraţie realã, şi nu la una de formã, cum e acum. Democraţia noastrã de azi pute reamente a autocraţie, a dictaturã de clan, bolnavã şi puturoasã, demagogicã şi nefastã pentru noi toţi.
Evident cã nu se face primãvarã cu condamnarea Monicãi Iacob Ridzi sau a lui Tudor Chiuariu, dar tot e un semn cã pânã la urmã binele şi dreptatea pot triumfa, dacã sunt îndeajuns de rãbdãtoare. O societate profund coruptã cum este a noastrã are în chiar propriile-i tare explicaţia eşecului ei. Era postrevoluţionarã, acest nou ev mediu românesc, a instaurat dictatura bunului plac, a corupţiei, nepotismului şi politicianismului veros. Totul a fost afectat: structura industrialã, agricultura, sistemul instituţional, demografia, legislaţia. Noii îmbogãţiţi şi-au clãdit averile pe seama diluţiei statului, pe seama banului public gestionat vicios, în complicitate cu o clasã politicã lipsitã de onoare, ahtiatã dupã profit. În aceste condiţii precare fie vom avea o justiţie puternicã, aptã sã punã cu botul pe labe mafia, fie ne vom trezi într-o bunã zi preferând un regim politic dictatorial. Democraţia e cel mai bun sistem de guvernãmânt din cele posibile dacã e construit cum trebuie şi dacã e respirabil pentru cetãţeni. Ori la noi nu prea e cazul.