Se rupe, nu se rupe: li se rupe

În politicã nu e posibil doar orice, ci şi oricând. Pânã la urmã de ce ar ceda PSD postul de preşedinte al statului liberalilor, deşi ar putea sã îl obţinã într-o anumitã conjuncturã? Este vorba de un singur fotoliu şi cu aparatul de rigoare şi, desigur, influenţa pe care o are în viaţa politicã a ţãrii, plus prestigiul intern şi internaţional. De fapt, la ce îi foloseşte României postul de preşedinte, când ţara are un premier care poate sã preia şi atribuţiile şefului statului, fãrã niciun fel de probleme. Din aceastã perspectivã este posibil ca social-democraţii sã se fi gândit bine la avantajele şi la dezavantajele deciziei de a le oferi liberalilor „pe tavã” Cotrocenii. Ponta se va eroda la Palatul Victoria, în timp ce Crin va dormi liniştit timp de patru sau cinci ani. Ce ar putea sã primeascã totuşi Ponta la schimb, fãrã sã se supere şi sã îl susţinã fãrã rezerve la Cotroceni pe adormitul Crin? Poate un referendum „la pachet” cu europarlamentarele, condiţia fiind ca referendumul sã treacã şi sã fie validat. Culmea, de Bãsescu. Prin referendum va fi consolidatã puterea baronilor locali, din perspectiva regionalizãrii şi întãritã puterea pesediştilor asupra ţãrii, pre mulţi ani de acum înainte. Miza este una destul de serioasã şi de avantajoasã pentru PSD, probabil şi din punct de vedere financiar şi datoritã accesului la resursele de tot felul. Iatã unul din motivele pentru care Ponta ar putea renunţa la postul de la Cotroceni. Sigur, numai dacã referendumul trece. Nu se ştie dacã pactul rãmâne valabil, dacã referendumul nu e validat de 50% din alegãtori. Plus unul. Este şi motivul pentru care useliştii au decis sã prelungeascã pe parcursul a douã zile votarea din luna mai. S-ar putea spune cã momentul de cumpãnã pentru USL vor fi alegerile europarlamentare şi rezultatul referendumului. Atunci se va vedea cine cu cine merge mai departe, cui i se rupe de modul în care au votat românii şi ce se întâmplã în continuare cu Executivul şi trecerea legilor prin parlament. Sã mai rişte încã un dosar penal Dragnea? De dragul cui? Al lui Ponta sau al lui Crin?
Unii spun cã se rupe în martie, alţii spun cã se rupe în mai, dupã alegeri. Alţii susţin cã nu se rupe, ci pur şi simplu li se rupe şi la unii şi altora din artizanii Puterii.
Doar democrat-liberalii luptã, în piticismul lor, pentru statul de drept, în transparenta Opoziţie. Democraţii şi-au copt-o cu mâna lor şi şi-au autodistrus construcţia politicã, prin înfiinţarea altor coteţe şi tarabe politice care au disipat şi mai mult ideea de Dreapta şi mai ales ideea de Opoziţie. Cine o sã mai facã opoziţie dacã cei doi fraţi de ciolan se înţeleg dupã referendum? Aproape nimeni. Din acest punct de vedere se poate pune orice întrebare în privinţa statului de drept, al unor posibile derapaje. Nu va mai exista niciun control, niciun fel de cenzurã din partea Opoziţiei şi poate nici a presei care traverseazã vremuri de restrişte din punct de vedere economic. Cine pe cine o sã mai apere şi de cine? Pânã la urmã, ce interes ar avea şi democrat-liberalii sã facã opoziţie? Interesul ar fi sã aştepte la cutie sã revinã la guvernare, cu gândul cã actuala putere se va eroda suficient de mult şi va fi urâtã de români. Dacã vor ieşi la suprafaţã democrat-liberalii vor primi mereu în nas „greaua moştenire” şi „tãierile”. Sunt cam într-un joc de glezne în Opoziţie şi o „freacã la rece” cu statul de drept şi probabil cã mulţi nu au dat încã din cãmarã, dintre borcanele cu murãturi, posterele cu Monica Macovei.
Din pãcate sau din fericire, toţi politicienii au avut o problemã cu statul de drept în România, doar cã deciziile importante pentru ţarã nu se mai iau la Bucureşti, ci în alte ţãri şi Uniuni. Interesul externilor ar fi ca România sã fie o democraţie, mãcar în aparenţã sau mãcar un consumator şi o piaţã pentru alte state puternice. Probabil cã statul de drept nu e chiar în pericol. Fraţii cei mari le dau voie la „zbenguialã” politicienilor români. Patru ani de ciolan şi trai, dupã care viaţã de opoziţie. E greu cu democraţia în politica româneascã. Alegãtorului i s-a rupt lanţul la bicicletã şi s-ar putea sã i se rupã şi lui de vot la un moment dat, indiferent de câte bancnote de 50 de lei şi gãleţi ar primi şi bancuri i-ar spune candidaţii. S-ar putea spune cã trãim în ţara în care li se rupe în general tuturor, inclusiv a celor morali, cu sau fãrã ghilimele, care doar sunt spectatori la cum li se rupe celorlalţi. Lasã, cã doar nu ne-o lãsa UE sã ne furãm chiar tot.