VIRGILIU TÃTARU: “UN SEVERINEAN SCRIE VIAŢA LUI HORAŢIU”

Elaboratã cu obişnuita-i rigoare, cu pasiunea şi harul artistic ce-i sunt caracteristice, bazatã pe o documentare amplã şi inteligent valorificatã, cartea “UN SEVERINEAN SCRIE VIAŢA LUI HORAŢIU” a remarcabilului şi neobositului scriitor mehedinţean VIRGILIU TÃTARU, poate fi socotitã un prim şi minunat cadou ce se oferã cititorilor autentici, încã din primele zile ale noului an, 2014.
Acest nou volum (apãrut tot în cunoscuta Editurã Profin), ca şi cele peste 30, anterioare, dupã cum se poate deduce chiar din titlu, continuã vechea şi statornica preocupare a autorului de a evidenţia, cu prioritate, personalitãţi şi valori de excepţie ale ştiinţei şi literaturii artistice mehedinţene, o performanţã admirabilã şi greu de egalat de alţi scriitori contemporani, îndrãgostiţi de cuvântul scris. Sunt grupate aici, în cele peste 130 de pagini, 14 titluri de studii şi creaţii literar-artistice (inclusiv traduceri din literatura universalã), personalitatea deosebitã pe care se axeazã, aproape în totalitate, conţinutul cãrţii, fiind însã scriitorul mehedinţean, de notorietate naţionalã şi chiar europeanã, Nicolae I. Herescu, cel care, potrivit aprecierii lui Virgiliu Tãtaru, a studiat cel mai îndelung şi aprofundat viaţa şi opera lui Horaţiu (un autentic geniu al literaturii universale), pentru care a întocmit şi un studiu monografic cuprinzãtor, însoţit de remarcabile traduceri din creaţia acestuia.
Aflãm, din chiar primele pagini, semnificative date biografice despre Nicolae I. Herescu, nãscut la 6 decembrie 1906, în Turnu Severin, provenind dintr-o familie de vechi şi vestiţi boieri, descendenţi iluştri, înrudiţi, prin cea a Calomfireştilor, cu “mari voievozi, de la Mircea cel Mare pânã la Mihai Viteazul”, însuşi generalul Ion Herescu (tatãl scriitorului), fiind vãrul ultimului mare ban al Craiovei. Dupã clasele primare din oraşul natal, N. I. Herescu a urmat cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova, apoi Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (Secţia Limbi Clasice), obţinând licenţa în 1927, cu menţiunea “MAGNA CUM LAUDE”. În urmãtorii doi ani, va beneficia şi de o specializare, la Sorbona, va obţine doctoratul, preferând, iniţial, sã rãmânã în ţarã, unde a parcurs toate treptele ierarhiei didactice, începând cu funcţia de profesor de liceu (la Liceul “Gheorghe Lazãr”, din Bucureşti) şi continuând cu cele de asistent, conferenţiar şi profesor universitar, pânã în 1945, când va prefera, totuşi, exilul. Simultan cu activitatea didacticã universitarã, a fost şi membru permanent în Consiliul Ministerului Educaţiei, a întemeiat şi condus, timp de 6 ani (începând din 1939), Institutul Român de Studii şi, tot din 1939, a fost ales, pentru o perioada de 4 ani, preşedinte al Uniunii Scriitorilor Români.
Remarcabilã a fost şi activitatea sa publicisticã, din care am putea reţine, selectiv: editarea, în 1925 (împreunã cu Nicolaescu-Plopşor), a revistei “Suflet Românesc”, contribuţiile semnificative la apariţia revistei craiovene “Favonius” (1926-1928), a publicaţiilor “Revista Clasicã”, “Pleiada” (revista “pentru poezie, criticã şi ideologie”, la care au mai colaborat şi Ion Pillat, Aron Cotruş şi Vasile Voiculescu), colaborarea cu versuri, prozã, eseuri, traduceri şi studii la numeroase alte publicaţii, precum “Universul literar”, “Flamura”, “Gândirea”, “Clipa”, “Revista Fundaţiilor Regale”, “Viaţa Literarã”, “Adevãrul Literar”, Ramuri”, “Scrisul Românesc”, “Universul”,”Adevãrul Literar şi Artistic” etc. Deosebit de variatã şi valoroasã este creaţia literar-artisticã, fie cã e vorba de poezie, de prozã (schiţele “Conul Tache”, “Slujul”; romanul “L’agonie saus morts”, povestirea “Nicã al lui Tudorache Mãgieşu”, “Basmul celor patru zodii”, “Cartea cu luminã” etc) sau de criticã şi istorie literarã, traduceri din literatura universalã: “Destinul împãrãtesc al poetului”, “Caiete clasice”, “Catulo” (Roma, 1943), “Punti divista sulla lingua di Tito-Livio” (Roma, 1943), “Ovidiana. Recherches sur Ovide” (în colaborare cu Dinu Adameşteanu, V. Cristea şi Eugen Lozovan, Paris, 1958) s.a.
Evenimentele de la 23 august 1944 îl surprind pe Nicolae I. Herescu în Portugalia, de unde va reveni la Paris, preferând, pentru anii urmãtori (se va stinge din viaţã în Elveţia, la data de 15 august 1961), libertatea şi exilul, dar continuându-şi activitatea ştiinţificã şi literarã, publicisticã, cu preferinţã pentru cultura şi literatura latinã, dovada elocventã fiind tipãrirea, în 1958 ( cu prilejul bimilenarului lui Ovidiu) a monumentalei “OVIDIANA”. Emoţionante sunt gândurile lui Nicolae I. Herescu, consemnate în articolul “Sufletul Ţãrii” (apãrut în “Uniunea Românã” de la 1 decembrie 1948), din care reţinem: “ Dacã dictatorul de la Cremlin îşi închipuie cã perdeaua de fier este un zid de nepãtruns, se înşealã…. Gândul scris sau vorbit zboarã dintr-o parte în alta, cãci nu s-au nãscut încã tunuri care sã poatã ucide gândul care încalcã fruntãriile. Cine uitã acest adevãr elementar face o grosolanã lucrare; o cât de grãbitã rãsfoire a istoriei, mai vechi sau mai recente, stã mãrturie cã glonţul nu a reuşit niciodatã sã sfarme spiritul”.
Virgiliu Tãtaru subliniazã înaltul patriotism al lui Nicolae I. Herescu, virtute moralã moştenitã din “spiţa unor strãluciţi înaintaşi”, care l-a ajutat sã suporte şi sã înfrunte cu bãrbãţie, pânã în ultima clipã a vieţii, drama exilului, izvorul tãriei sale decurgând aşadar tocmai din “dragostea lui statornicã faţã de patrie şi respectul pentru demnitatea neamului românesc”. Dupã cum subliniam însã de la început, preocuparea de bazã a autorului cãrţii o constituie abordarea de cãtre Nicolae I. Herescu a personalitãţii de excepţie a poetului latin Horaţiu (“Un severinean scrie viaţa lui Horaţiu”, “Viaţa lui Horaţiu”), despre care sunt oferite numeroase şi interesante date biografice, începând cu data naşterii (65 i.H), obârşia familialã (fiu de sclav eliberat, numele de HORAŢIU fiind, de fapt, al fostului trib de sclavi), anii copilãriei şi ai maturitãţii, pasiunea pentru splendorile naturii dar şi pentru culturã şi arte, cultivarea modestiei, altruismului dar şi a gustului pentru virtuţile artei (“sub oblãduirea şi ocrotirea zeilor şi a muzelor”), la care se referea în “Scrisorile” sale. A nutrit un adevãrat cult pentru tatãl sau care, cu dragoste paternã dar şi sacrificii, l-a adus la Roma, pentru învãţãtura înaltã dar şi cu riscuri primejdioase. Într-o scrisoare cãtre Mecena, Horaţiu va recunoaşte, mai târziu, referindu-se la tatãl sãu: “El mi-a pãzit nevinovãţia, întâia dintre virtuţi, nu numai de fapte ruşinoase, dar şi de bãnuiala cã le-aş fi putut fãptui”.
Anul 45 (î.H.), al plecãrii şi strãmutãrii la Atena
(devenitã o mare revelaţie pentru tânãrul studios), va rãmâne “un moment capital în formaţia spiritualã a deja tânãrului poet, o îmbarcare cãtre o nouã poezie. O poezie care va încetãţeni la Roma ceea ce lipsea poeziei latine: mai multã mlãdiere şi melodice ritmuri noi”. Evenimente politice primejdioase îl vor determina pe tânãrul studios sã revinã în patria natalã, unde, lipsit acum de ajutorul şi protecţia tatãlui (mort, între timp), va parcurge o perioadã mai dificilã pânã când se va afirma ca scriitor şi va fi luat în seamã de personalitãţi importante ale lumii artistice, precum Vergiliu, Varius şi, mai ales, Mecena. Nicolae I. Herescu considera cã, dacã întâia jumãtate a vieţii lui Horaţiu a fost plinã de mişcare şi de destule peripeţii, a doua jumãtate, cei treizeci de ani aproape, scurşi între întâlnirea, prietenia cu Mecena şi moartea poetului, a fost liniştitã, egalã, închinatã poeziei şi prieteniei. Horaţiu a murit cu 8 ani înainte de naşterea lui Cristos, la doar câteva luni dupã scumpul sãu amic Mecena, cãruia îi mãrturisise, repetat, nu cu mult timp înainte: “Nu voi putea trãi mult fãrã tine”.
Virgiliu Tãtaru apreciazã cã aceastã concentratã , interesantã şi convingãtoare biografie a lui Horaţiu (însoţitã de numeroasele şi excelentele traduceri), scrisã de severineanul Nicolae I. Herescu este, pânã astãzi, cea mai reuşitã dintre multele încercãri care s-au fãcut la noi. Şi, bineînţeles, o valoroasã sursã de documentare pentru cei care se apleacã atent asupra creaţiei marelui geniu al liricii universale. Un studiu amplu din carte, cu inspirate şi convingãtoare traduceri exemplificative (“Lirica lui Horaţiu”) este dedicat special acestui domeniu al valoroasei moşteniri artistice a lui Horaţiu, din care, pe baza unei vaste şi solide culturi, “Nicolae I. Herescu a izbutit sã punã în evidenţã ceea ce era caracteristic, deosebit, marilor creatori şi unor astfel de opere care rezistã, prin timp, ca nişte capodopere de excepţie.”
Lãsând, firesc, cititorului cãrţii plãcerea alegerii şi savurãrii superbelor creaţii poetice, mãiestrit traduse de Nicolae I. Herescu din limba latinã, ne vom limita doar la enunţarea titlurilor: “Lui Mecena”, “Taliarhului”, “Cãtre Virgiliu”, “Cãtre Mecena”, “Cãtre Virgilius”. Consemnãm, de asemenea, şi titlurile altor studii din cartea lui Virgiliu Tãtaru (semnate de acesta), la fel de interesante şi bazate pe variate, semnificative informaţii, evaluãri şi exemplificãri, oferind cititorului şansa unei lecturi deopotrivã instructivã şi relaxantã, memorabilã: “O mare prietenie: scriitorul francez Marcel Fontaine şi scriitorul severinean Nicolae I. Herescu”; “Un talentat publicist mehedinţean: Grigore Paltin”, “O figurã luminoasã a teatrului românesc: Nicolae Bãltãţeanu”, “Revista DATINA şi folclorul”, “O revistã literarã la Strehaia: MURMURUL PÃDURII” etc.