Percheziţii în cinci judeţe privind o evaziune fiscalã de 20 de milioane de euro

Un numãr de 21 de persoane, între care şi finanţatorul FC Hunedoara, Silvian Toma, au fost reţinute, duminicã, în urma descinderilor privind evaziunea fiscalã şi spãlarea de bani în care prejudiciul a fost estimat la 20 de milioane de euro.
Potrivit procurorului de caz, Silvian Toma a fost reţinut pentru 24 de ore, în timp ce tatãl sãu, Petricã Toma, fost comisar şef la Garda Financiarã a fost lãsat în libertate. De asemenea, procurorul DIICOT Mehedinţi a emis ordonanţe de reţinere pe numele altor 20 de persoane, între care trei oameni de afaceri din Timişoara. Iniţial, în acest caz au fost reţinute nouã persoane din Strehaia, sub acuzaţiile de formare de grup infracţional organizat, spãlare de bani, fals, uz fals, evaziune fiscalã şi încasãri ilegale de TVA. Între cele nouã persoane se aflã administratori ai unor firme de tip “fantomã”, şoferi, precum şi contabila unei societãţi. Anchetatorii au efectuat, duminicã, 30 de percheziţii domiciliare – 13 în localitatea Strehaia, nouã în judeţul Hunedoara, patru în municipiul Cluj, trei în municipiul Timişoara şi una în judetul Argeş – la membrii unui grup infracţional suspectaţi de înşelãciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscalã şi spãlare de bani, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizatã şi Terorism. Liderii grupãrii, Mihai Gheorghe si Mihai Ion, au identificat 50 de societãţi comerciale care aveau cifre semnificative de afaceri şi în înţelegere cu administratorii acestora, în schimbul unui comision de 10%, au emis facturi fiscale pentru operaţiuni comerciale fictive, de livrare de mãrfuri sau prestare servicii, în scopul diminuãrii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat, se mai arãta în comunicatul DIICOT. În acest scop, membrii grupãrii au înfiinţat cinci societãţi comerciale tip “fantomã”, cu sediul în localitatea Strehaia, “acestea acumulând debite substanţiale cãtre bugetul de stat, constând în TVA şi impozit pe profit, datorat urmare a activitãţii infracţionale”, a pecizat DIICOT. Sumele de bani reprezentând contravaloarea acestor operaţiuni erau achitate în conturile societãţilor comerciale controlate de cãtre cei doi, deschise la diverse unitãţi bancare, de unde erau ridicate imediat în numerar şi împãrţite între membrii grupãrii. “Cu titlu de exemplu, numai pentru cinci dintre societãţile comerciale atrase de cãtre învinuiţi s-au facturat mãrfuri şi servicii în valoare totalã de 26.400.000 lei (6 milioane de euro), sumã ridicatã în numerar de cãtre învinuiţii Mihai Ion şi Mihai Fãnel Daniel, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 2.400.000 de euro”, se mai aratã în comunicatul DIICOT. Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţionalã este estimat pânã în acest moment la 20 de milioane de euro. În urma celor 30 de percheziţii au fost ridicare înscrisuri ale societãţilor de tip “fantomã”, peste 200.000 de lei, cinci maşini de lux, trei seifuri şi douã arme de foc. Potrivit unor surse judiciare, zece persoane din judeţul Hunedoara au fost ridicate şi duse la audieri, în urma a nouã percheziţii domiciliare – opt în municipiul Hunedoara şi una în Deva.
Conform surselor citate, procurorii i-au ridicat pe Nicolae Hudema (Deva), Ioan Gabriel Tomuţã, Constantin Sîrbu Daniel, Andrei Cândac, Vasile Chiru, Cornelius Silvan Toma, Petricã Toma, Marius Barticel, Bogdan Ştefan Ghide şi Gheorghe Uscatu. Uscatu a fost finanţatorul echipei de fotbal Corvinul din Hunedoara şi, potrivit surselor citate, a fost implicat în mai multe scandaluri legate de colectarea şi comercializarea fierului vechi. Sursele citate afirmau cã o parte dintre persoanele ridicate au avut legãturi şi cu mafia fierului vechi cercetatã în dosarul Hidra, fiind vorba de Petricã Toma, de fiul acestuia, Silvan Toma, şi de Barticel Marius. Silvan Toma este actualul finanţator al echipei de fotbal din Hunedoara – FC Hunedoara (fosta Corvinul). Petricã Toma, fost comisar şef la Garda Financiarã, este proprietarul Hotelului Roman din Bãile Herculane. De asemenea, anchetatorii au descins la locuinţa din Argeş a omului de afaceri Cãtãlin Spãtaru, însã nu l-au gãsit acasã, fiind ridicate totuşi mai multe înscrisuri şi documente. Surse judiciare spun cã omul de afaceri Cãtãlin Spãtaru ar fi pãrãsit deja România.

Patru arestãri în cazul dosarului de evaziune fiscalã şi spãlare de bani în valoare de 20 milioane de euro
Patru persoane din cele 11 aduse în faţa instanţei Tribunalului Judeţean Mehedinţi au primit luni mandat de arestare pentru 29 de zile. Numai cã între timp ordonanţa de reţinere în cazul celor patru inculpaţi expirase, aşa cã aceştia nu au putut fi arestaţi, pãrãsind sala de judecatã înainate de pronunţarea hotãrârii judecãtoreşti şi a eliberãrii mandatelor de arestare. Purtãtorul de cuvânt al Tribunalului Judeţean Mehedinţi, judecãtorul Cosmin Sima, spune cã procesul penal a început luni în jurul orelor 1400 şi cã audierile s-au prelungit pânã la orele 2200, iar hotãrârea judecãtoreascã a fost emisã dupã orele 2400. Totodatã, magistraii Tribunalului Mehedini au respins cererea procurorilor în ceea ce priveşte cercetarea în stare de arest a finanatorului FC Hunedoara Silvian Toma. Acesta a fost eliberat sub control judiciar alãturi de ceilali nouã hunedoreni ridicaţi de ofiţerii DIICOT. Practic, judecãtorii de la Mehedini au decis ca cei 10 hunedoreni printre care Florin Uscatu, finanatorul echipei Corvinul 2005 şi Petricã Toma, fost comisar al Gãrzii Financiare, sã fie cercetaţi în stare de libertate. Trei oameni de afaceri timişoreni, reţinuţi, duminicã, alãturi de alte 31 de persoane din întreaga ţarã, în urma percheziţiilor organizate simultan în 30 de locaţii, de cãtre DIICOT Biroul Teritorial Mehedinţi, sunt cercetaţi în stare de libertate întrucât au achitat luni un milion de lei la stat şi şi-au asumat o parte din vinã. Sunt în continuare cãutaţi capii reţelei, Ion şi Gheorghe Mihai, dar şi Cãtãlin Spãtaru, omul de afaceri din Piteşti.