Sucã şi Pluguşoru, nea Gherghe şi scrisorelele de amor, pericolul lu nea Duicu şi schimbãrile di la spitalu judeţan

Surse spun cã DIICOT şi DNA s-au hotãrât sã ia o pauzã de sãrbãtori şi sã-i lase acasã pe cei care-şi pregãteau pijamalele. Pânã dupã Boboteazã, când nu sã ştie de cine se va prinde agheasma. Şi dacã e sã ne uitãm în curtea vecinilor, la nea Prioteasa di la Dolj, unde sã pare cã bãgarã unii mâna adânc în fondurile europene, ar cam trebui sã tremure budigãii pe mulţi dintre aleşii severineni. Şi pe unii deja tremurã, pe alţii o sã-i apuce, curând. Pãi la câte milioane de euroi s-au tocat în familie, la Severin, pãi la ce licitaţii s-au fãcut şi cum, nici nu ie de mirare. Unde mai pui cã nu degeaba spusã al lu Zbanghiu, cã asocierea lu nea Duicu cu nea Gherghe ie periculos de apropiatã, cã la câte au în comun în ultima perioadã, dã cam mult de gândit instituţiilor abilitate. Şi toate sã trec pe caiet, sã noteaza, sã contabilizeazã şi sã trage linie. Şi cine ştie când sã sã despartã de celãlalt, poate-poate sã mai alege cu vreo suspendare, ceva. Acuma, supãrat tare cã nu are un partid care sã-l susţinã pentru al treilea mandat, primarele Gherghe s-a apucat sã-şi trimitã apropiaţii la uşile severinenilor, sã le dea o felicitare manifest, în care le spune la “dragii mei severineni” sã nu ţinã cont de unii care cu girul ‘mnealui au ajuns pe nişte fotolii şi încearcã acuma sã-l denigreze. Sperã ca nea Bãlu sã sã hotãrascã dacã îl exclude sau îl reactiveazã la un nou mandat de primar. Dacã-i dã voie nea Grosu, care încã mai oftezã dupã fondurile europene pe care le învârte cu lopata romtelecom prin primãrie. Cine mai crede cã severinenii sã mai pãcãlesc cu hârtii, sã aştepte alegerile urmãtoare şi dupe aia mai vorbim.
Mã nepoate, sã mai întâmplã câteodatã de mai dã al de sus şi câte-un semn. Pentru unii semn bun, pentru alţii mai puţân. Pã la venirea lu nea Dragnea, un grup de primari în frunte cu nea Stãncioiu, primar de-o viaţã pesedist şi mâna forte a lu nea Duicu, i-a cerut acestuia din urmã sã uite de pupãturile la adresa pedeleilor, foşti şi actuali, şi sã aibe mai multe grijã de oamenii ‘mnealui. Cã prea-i uitã pe ai de lângã ‘mnealui şi are grijã de interesele altora, spre nemulţumirea celor din partid. Care sã înmulţesc, pe zi ce trece. Aia ie, prin PSD bate vânt de rãzmeriţã la adresa lu nea Duicu, vizavi de iubirea ‘mnealui faţã de oamenii din PDL, care au ştiut sã se gudure pe lângã actualu şef de judeţ şi apoi unii dintre ‘mnealor sã mai gudurã pi la Queen, unde deşartã desaga cu informaţii la nea Stãnişoarã. Pã da, cã dacã nu ştiaţi, vã spune Mãrghioala lu Fleaşcã, cã asta bate oraşu în lung şi-n lat, cicã bate tot mai des Severinu nea Stãnişoarã, sã pare în nume propriu, nu în nume liberal, probabel un pas cãtre Mişcarea Popularã. Câtã popularitate o mai avea, rãmâne de vãzut.
Da ãl mai tare pedelist care sã plânge cicã ar fi nea Grosu, care-şi varsã amaru mai ales dupe vremile când învârtea prin Primãrie fondurile europene. Acuma, deh, dupe fapte vine şi rãsplata.
Mã nepoate, mã mehedinţeanu meu deştept şi cetitor de Obiectiv Mehedinţean, zilele trecute, nea Duicu fãcu conferinţa de presã cu tanti Borugã, da sã pare cã e începutu sfârşitului relaţiei de susţinere, pentru cã în cãrti pentru conducerea spitalului e altã doamnã. Maimura, se pare, dar şi un domn cu şanse mai mici, cã ie di la alt partid. Acuma, nu zâc, cã era şi timpu de o schimbare şi s-ar putea ca şi criticile lu nea Jianu, mai vechi în ale politicilor medicale sã-şi fi fãcut efectu în urechile lu nea Duicu. Mai bine mai târziu decât niciodatã, vorba ceea.
Mã fraţilor, da nici la bani n-au noroc severinenii noştri. Unii puşi pe cãpãtuialã jucarã la noroc şi sa trezira cu banii lipsa. Bag samã, vorba lu Marghioala lu Fleaşcã, patronii ori iereau de pi la Strehaia şi transformarã banii în linguri, ori iereau di la Mama Omida şi sã fãcurã nevãzuţi. Cert ie cã jucarã banii şi ramasãrã fãrã, taman de Sãrbãtori.
Aşa cã, fraţilor, fiind ultimu numãr de Obiectiv pe anu ãsta de fu, Sucã vã zâce cam aşa, un mini-pluguşor:
- Şi la Anu care vine
- Sã ne citiţi cum se cuvine
- C-om avea subiecte multe, mai frumoase şi mai culte
- Cu nea Duicu-n pijamale
- Fãrã nea Gherghe cu cazmale
- Cu nea Bãlu pe la Parc şi nea Mâţu pin copac
- Cu nea Drãghiea prefect şi nea Palaşcã corespondent
- Şi-om ura la toţi sã fie, voie bunã, veselie
- Sãnãtate sã aveţi şi putere prin nãmeţi
- La anu şi la La Mulţi Ani!

Tags: