Liviu Dragnea a fost prezent la Drobeta Turnu Severin, la invitaţia primarului oraşului Baia de Aramã, Rafael Dunãrinţiu, de a semna contractul de finanţare privitor la construirea pârtiei de schi de la Baia de Aramã, un proiect cu o valoare de de 2,5 milioane de euro.
„Este un proiect foarte important pentru cã pista de schi va fi deschisã pe tot parcursul anului, am gândit o activitate continuã, pentru ca turiştii sã nu depindã de zãpadã vom avea o pârtie artificialã pe timp de varã şi o pârtie pe timp de iarnã. Vom avea, de asemenea, un patinoar modern şi o piscinã foarte bine gânditã pentru a satisface întreaga zonã şi oraşul Baia de Aramã. Cred cã turiştii vor beneficia de 2 hoteluri, 16 pensiuni şi circa 20 de cabane, terenurile sunt ale Primãriei şi vor fi date spre concesiune, iar cei care vor sã construiascã vor allege modalitatea de construire, fie pe fonduri propri fie cu fonduri europene. Mulţumesc pe aceastã cale domnului Adrian Duicu, preşedintele Consiliului jdueţean, care m-a sprijinit în tot acest timp, pentru ca proiectul acesta, depus acum un an şi jumãtate, sã aibã sorţi de izbândã”, declara Rafael Dunãrinţiu, primarul oraşului Baia de Aramã.
Prezent la întâlnire, Liviu Dragnea s-a declarat mulţumit de activitatea depusã de primarul Constantin Gherghe, de felul cum aratã municipiul Drobeta Turnu Severin, dar şi de eforturile depuse de Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean pentru dezvoltarea Mehedinţiului.
Proiectul de la Baia de Aramã prevede o pârtie artificialã de 2795,00 mp, care va avea 3 linii de coborâre (începãtori, mediu avansaţi şi avansaţi), o zonã de start şi bandã transportoare, un imobil pentru pârtia artificialã (recepţie, zonã de vestiare, depozit echipamente, grup sanitar, cabinet medical pentru acordarea primului ajutor ş.a.), o piscinã pe 2 nivele cu cascadã între ele.
De asemenea, se va amenaja o pârtie de zãpadã, cu o lungime de 625 m, dotatã cu instalaţie de teleschi, instalaţie de nocturnã, plase de protecţie pentru schiori şi echipamente aferente) şi un patinoar în suprafaţã de 300 mp, dotat cu instalaţie de nocturnã. Lucrãrile la pârtia de schi vor începe în primãvara anului 2014 şi au ca termen de finalizare iunie 2015.
Proiectul va fi finanţat din fonduri structurale în proporţie de 50 la sutã prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritarã 5 – Dezvoltarea durabilã şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.2 – “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calitãţii serviciilor turistice”. Valoarea proiectului este de 2,5 milioane de euro.
Liviu Dragnea, mulţumit de activitatea lui Duicu şi Gherghe
– Posted on 26 February 2014Posted in: Arhiva


