Ziua Protecţiei civile

La data de 28 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţã „Drobeta” a aniversat 79 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, zi în care Regele Carol al II-lea aproba Regulamentul Apãrãrii Pasive, legiferând înfiinţarea primelor structuri cu atribuţii de protecţie civilã din România. În acest context, I.S.U. Mehedinţi marcheazã Ziua Protecţiei Civile printr-o serie de activitãţi desfãşurate începând de sâmbãtã 25 februarie pânã joi, 01 martie, când se aniverseazã Ziua Internaţionalã a Protecţiei Civile. În wekeend, echipajele SMURD din cadrul I.S.U. Mehedinţi au mãsurat tensiunea arterialã tuturor celor care au dorit, în centrele comerciale Carrefour, Cora şi Interex. Marţi dimineaţã la 7.30 (n.r.-ieri), 90 pompieri mehedinţeni au donat sânge la Centrul de Transfuzii Mehedinţi, oferind astfel o şansã la viaţã, un drept la existenţã şi la fericire pentru cei care se aflã în suferinţã. Bonurile primite de cãtre cadrele I.S.U. Mehedinţi, în urma donãrii de sânge, vor fi transformate în bani şi vor ajunge la pompierii maramureşeni, victimele exploziilor ce au avut loc zilele trecute. Tot marţi (n.r.-ieri), dar la prânz, s-a organizat o expoziţie de desene şi picturã, realizatã de cãtre Cercurile de elevi “Prietenii Pompierilor” şi cu “Viaţa mea apãr viaţa”, având ca temã riscurile generate de calamitãţile naturale. Expoziţia a avut loc la centrul comercial Carrefour, copiii fiind premiaţi cu diplome şi dulciuri pentru efortul depus. Tot marţi (n.r.-ieri), dar mai spre dupã amiazã, la sediile subunitãţilor de pompieri, s-a organizat “Ziua Porţilor Deschise”, ocazie cu care toţi cei interesaţi sã descopere câte ceva din tainele meseriei de pompier au putut vizita subunitãţile de pompieri atât în Drobeta Turnu Severin, pe str. D. Gheaţã, nr.16, cât şi la celelalte subunitãţi din Orşova, Strehaia, Vînju Mare, Baia de Aramã şi Dubova. La sediul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin au fost în vizitã elevi de la şcolile “Petre Sergescu”, “Constantintin Negreanu” şi Colegiul Tehnic “DL.Tudor”  din municipiul Drobeta Turnu Severin.  Joi, 01.03.2012, începând cu ora 10.00, la sediul I.S.U. Mehedinţi de pe str. Portului nr. 2, vor fi organizate activitãţi omagiale dedicate sãrbãtoririi Zilei Protecţiei Civile din România, dar şi a Zilei Internaţionale a Protecţiei Civile, unde vor participa şi oficialitãţile  judeţului.

Tags: