În geanta oricãrui copilot nu se ascunde volanul de şofer

Preşedintele PSD, Victor Ponta, are, în mod cert, propria agendã, când vine vorba de interesele de gaşcã. E un tip venal şi rãzbunãtor, pliabil şi amabil, afurisit la gurã sau evaziv. În funcţie de ora pe care o aratã ceasul. Pentru cã Victor Ponta a arãtat în anul de guvernare cât de adaptabil este la reacţiile opiniei publice. Deja tehnica de trecere sau testare a unor proiecte s-a vãzut. Este un pescar de reacţii şi a început sã devinã din ce în ce mai previzibil. E o tehnicã riscantã sã anunţi proiecte bombastice şi unele chiar periculoase pentru democraţie şi apoi sã te lepezi cu iuţealã de ele sau sã te faci cã plouã.
Ponta este un amalgam periculos, nu numai cã ascultã de alţii care îi sunt stãpâni pe la partid şi care vor sã scape de puşcãrie, cei care au pânã la 7 ani de închisoare, ci şi pentru faptul cã mai are şi el idei care ar putea duce de râpã de tot bruma de democraţie româneascã. Probabil se înscrie în acest cadru şi superimunitatea parlamentarilor. Când vine vorba de asumarea rãspunderii, tactica lui Ponta este fluieratul a pagubã şi sãrirea pârleazului. Adicã „eu sunt mic, nu ştiu nimic”. Se face cã uitã cã el e şeful şi nu se mai poate ascunde dupã fusta lui Nãstase. Parlamentul este cel înfierat şi cel vinovat, cãci în minciuna lui Ponta liderii de partide nu decid nimic înainte de a promova anumite proiecte şi politici. Adicã nu ar exista nicio direcţie politicã a actualei guvernãri, datã fiind majoritatea din parlament, ci fiecare acţioneazã dupã cum îl taie capul.
E mai comod sã înfierezi parlamentul, cã tot a devenit oaia neagrã a oricãrui sondaj de opinie. Ori Ponta îi crede foarte proşti pe români sau pe cei care îl privesc, ori este doar la nivelul de amator care îşi pârãşte la pãrinţi prietenii de joacã, ori îl doare în bascã de tot şi de toate şi jumuleşte cât poate timp de patru ani sau câţi o avea de supravieţuit la putere. Dacã va mai propune şi promova câteva proeicte precum cel cu amnistia pedepselor pentru corupţi sau cel cu superimunitatea, atunci Ponta se poate şi el „gratula” cã va fi cel care l-a repus pe Bãsescu pe orbitã şi l-a refãcut iubit de cãtre popor. Atunci nu va mai putea spune cã nu el. Dacã useliştii nu se potolesc Bãsescu se apucã iar de bãi de mulţime în chip de salvator şi începe iar poveştile cu arderea pe rug a corupţilor şi cã se poate sã trãim bine, sã avem şi noi un nivel de trai şi şosele. Şi pânã la urmã chiar ar putea sã aparã unii care sã îl reiubeascã, doar este primul agricultor al ţãrii.
Mai este o teorie. Bãieţii lui Ponta nu se mai mulţumesc acum cu statutul „am stat patru ani, furãm şi noi patru ani şi apoi urmeazã rotirea de cadre”. Ponta vrea sã fie subtil, dar tot din topor îi iese dorinţa de a se eterniza la putere. Cam toţi politicienii români care ajung la ciolan suferã de acest lucru. Nu au în ADN faptul cã ei sunt în slujba poporului şi nu poporul în slujba lor.
Ponta este extrem de talentat şi are un potenţial mare, dacã nu va face implozie. Are şansa de a-şi depãşi mentorii: pe Iliescu şi pe Nãstase. Iliescu a reuşit sã creascã îl jurul sãu o camarilã, iar Nãstase sã o înmulţeascã şi sã îi dea câteva tuşe de fineţe. Ponta poate sã facã o construcţie de la zero, cu baroni noi, cu obiective noi, cu modalitãţi de sifonare a fondurilor publice nemaiîntâlnite pânã acum. Premierul este un ins mai mult decât duplicitar, dar încã e la stadiul de a-şi repeta rolurile în oglindã. Are şi probleme cu memoria sau mizeazã pe faptul cã privitorii şi ascultãtorii suferã de pierderi de memorie. Faza cu parlamentul înfierat a mai folosit-o şi în cazul Roşia Montanã. A vrut sã treacã rapid legea sã nu observe nimeni, dupã care a dat vina pe parlament şi a pasat acolo rãspunderea, când a vãzut cã proiectul genereazã nemulţumiri. E o atitudine tip TSD, când vina era aruncatã la seniori pentru eşecurile pionierilor social-democraţi. La fel şi cu proiectul de iertare a penalilor. Probabil cã sunt mulţi la care Victor are obligaţii şi care îl preseazã sã îi scoatã din puşcãrii. Dacã Ponta este un politician cu o brumã de obiective în interesul public, atunci va cãlca şi peste prietenii sãi penali, mãcar sã nu se facã de râs, dacã nu îl doare în bascã de cum i se încheie mandatul. De premier sau de preşedinte. Dacã Ponta va ajunge sã îi facã pe români sã îl regrete pe Bãsescu, înseamnã cã este plodul care a avut cel mai puţin de învãţat din politica dinozaurilor politici securişti şi comunişti de dupã 1989. El vrea „aici şi acum” foarte repede tot ce şi-a propus în viaţã, dar politica fãrã diplomaţie te poate duce la pieire. De aceea maşinile sunt prevãzute şi cu frânã. Sã îşi închipuie Ponta cã ţara e o maşinã cu toate pedalele şi cã ea se îndreaptã în vitezã cãtre un cap de pod. Tactic este recomandat sã nu creşti viteza, ci sã apeşi frâna, pentru a evita impactul mortal. Dar Ponta este doar copilot şi se comportã ca atare. Plaseazã rãspunderea şoferului de fiecare datã când apar proiecte incomode şi care îl afectezã la imagine. Crin nu are cum sã fie şoferul, pentru cã tot scade în sondaje şi nu are o funcţie care sã îi permitã sã fie şeful, Bãsescu e pe final de mandat, parlamentul e sub talpa premierului, chiar dacã acestuia din urmã îi e jenã sã o recunoascã. Dacã Ponta fuge de rãspundere, înseamnã cã vrea sã împartã rãspunderea cu gaşca selectã cu care taie şi spânzurã în România(socrul şi doi-trei lideri de la PSD şi un şef doi de ministere). Dacã nu e nici aceastã teorie valabilã, România este o maşinã fãrã şofer/şoferi la ora actualã şi copilotul vrea sã o conducã disperat de pe scaunul din dreapta sau de pe bancheta din spate, sã elimine pietonii şi semnele rutiere de pe stradã, ca sã nu mai fie nevoit sã respecte reguli. În cazul acesta nu este valabil faptul cã în geanta oricãrui copilot se ascunde volanul de şofer.