Pãcatul lui Bãsescu

Ultima plenarã (Consiliu Naţional sau ce a fost) a PSD a arãtat destul de jenant în desuetudinea ei. Tineri, bãtrâni, baroni, foşti baroni, ciolãnari, aspiranţi, puşcariabili, foşti puşcariaşi, transpiraţi, neîngropaţi, apuşi, dinozauri, tineri reciclaţi în cincinale democratice, fete cu pulpe goale în afirmare şi alţii care fãceau poze. Tot de-ai lor, interni, sã le posteze pe reţele de socializare, cã aşa are tot politicianul obiceiul. De la budã şi pânã la tãiatul panglicii la aeroport existã câte o pozã, în care transpare efortul politicianului care ocupã şi o funcţie publicã. E foarte important numãrul de fotografii, şi evenimentele sã fie cât mai numeroase. Românii încã apreciazã cantitatea la un politician. E important sã se scoale de dimineaţã, chiar dacã nu face nimic, sã stea secundã de secundã la parlament, chiar dacã doarme pe acolo, deşi ar putea sã dormiteze şi în teritoriu. Conteazã deplasãrile în cizme de cauciuc, pe la investiţii, sinistraţi, dat cu lopata la zãpadã. Unii politicieni aratã cã sunt şi umani şi au poze din concediile cu familia sau amantele sau din bucataria de 20.000 de euro, sau la vreun maraton de dat jos burta cãlitã prin dineuri greţoase şi excursii decontate din bugetul parlamentului sau al consiliului local sau judeţean. Cam aşa preferã mai nou politicienii sã îşi consulte şi sã îşi informeze alegãtorii. Pânã la urmã sunt milioane de români care au acees la internet şi se informeazã în acest mod. Este posibil ca foarte mulţi dintre ei sã fie şi alegãtori, dar în acelaşi timp este posibil ca faptul cã sunt foarte informaţi sã îi determine sã refuze participarea la scrutin. Sunt şi foarte mulţi minori care pierd vremea pe internet, aşa cã nu intrã în targetul politicienilor, decât dacã este vorba de adolescenţi de 14 – 15 ani, care peste câţiva ani îşi pot revendica dreptul la vot.
Revenind la adunarea recentã a celor de la PSD, majoritatea participanţilor nu au ezitat sã îşi punã pe facebook fotografiile şi impresiile. Parcã la asta s-a şi rezumat pentru mulţi participarea. Pânã la urmã nici nu a contat conţinutul, calitatea, ci numãrul de poze fãcute publice pe siteuri, bloguri şi alte spaţii publice virtuale. Dupã plenara asta nu a rãmas nimeni cu nimic, decât cã Ponta a ezitat din nou sã spunã dacã va candida sau nu la prezidenţiale. Mai mereu se aude, dar tot mai firav veşnica declaraţie cu susţinerea vechiului prieten şi aliat Crin Antonescu. Cei doi mai povesteau acum un an cât de buni prieteni sunt, dar adevãrul este cã se potrivesc precum nuca şi peretele. Nuca este desigur Antonescu, deşi Ponta pare mai mult de plastilinã, decât de zid, la cât de maleabil este în faţa Marelui Licurici. Dacã Marele Licurici i-a dat binecuvântarea transatlanticã Micului Titulescu, atunci Crin poate sã spere la un mandat de premier, deşi e puţin probabil, sau poate la un mandat de ministru al tineretului şi sportului. Oricum performanţa respectivã nu a mai depãşit-o în carierã şi a cam frecat la costume prin politicã. Postul de preşedinte al Senatului îl ocupã doar ca sã aibe asigurare de sãnãtate.
Pânã la urmã, şansa României este ca Victor Ponta sã îşi anunţe staful de lipitori de afişe cã va fi candidatul USL sau al PSD la şefia statului. E clar cã postul de premier nu are nicio legãturã cu CV-ul actualului şef de cabinet. Pânã şi echipa e fãcutã din prietenii sãi de tenis de câmp sau de alte contracte. În halul în care se prezintã bugetul României, ţara nu îşi mai permite sã mai creascã pânã la înţãrcare premieri, ci are nevoie de specialişti reali în economie şi în finanţe. Nu mai merge cu amatori în politici publice şi bugete. Dacã cu Boc şi cu alţii a mai mers, de acum înainte cãruţa se poate rupe oricând în douã, întrucât pesediştii au recunoscut chiar ei: lucrurile au luat-o la vale şi bugetul e nud.
Avantajul ar fi de ambele pãrţi: Ponta şi popor. Ponta e pe val în sondaje şi câştigã sigur mandatul de şef de stat, care presupune mai mult papagal şi mai puţin profesionalism. În plus, lui Ponta îi place sã îşi facã vacanţele pe afarã, în state civilizate, alãturi de odrasle din lumea înaltã şi bunã a Bucureştilor. Cu Ponta şef de stat poate apãrea un premier mai destoinic, cã politicienii nu mai corespund fişei postului. Sigur, condiţia cu Ponta la Cotroceni ar fi ca premierul sã nu cadã în pãcatul lui Bãsescu şi sã îşi trateze premierul ca pe propria jucãrie.