Ponta cel dresat

Delegaţia FMI a venit, a trasat, a plecat. Guvernul României a fost de faţã cu agenda şi pixul încãrcat pentru a lua toate notiţele necesare premiselor unei ierni de coşmar pentru populaţie. Când Guvernul nu mai este stãpân la el în ţarã, cineva trebuie sã decidã ce şi cum, adicã de unde sã se taie, ce sã se vândã şi ce sã creascã. România nu mai este capabilã sã se guverneze singurã de foarte mulţi ani şi nu cred cã au fost prea multe pauze când ţara nu s-a aflat sub imperiul directivelor FMI. Ca orice bancã, cei de la FMI doresc sã ştie cã îşi pot recupera banii împrumutaţi şi au şi avantajul cã pot negocia direct cu anumite guverne slabe sau marionetã ce companii şi ce resurse sã privatizeze şi cui sã fie încredinţate. Cui pentru cã au existat destule situaţii în care s-a purtat „dedicaţia” şi nu în puţine rânduri peste resursele româneşti au devenit stãpâne mari companii din domeniu, fie americane, fie europene. Socoteala este extrem de simplã, deşi unora economia le pare extrem de complicatã. Cine controleazã banii, resursele şi utilitãţile controleazã totul. Poate cã guvernanţii români chiar sunt neputincioşi şi nu sunt în stare sã aibe o viziune economicã pentru România. Lasã cã o au alţii, în speţã FMI, dar în favoarea altora şi mai puţin a românilor. Poate cã se menţine o fragilã stabilitate macroeconomicã, dar la nivelul cetãţeanului-alegãtor beneficiile sunt infime.
Oricum România este în proporţie de peste 70% o ţarã de consum şi mai puţin o ţarã care produce şi care oferã servicii. Consumãm ce ne oferã statele puternice prin multinaţionale şi desigur cã ei au voie sã facã ce investiţii doresc, fãrã vreo condiţionare de la FMI. România nu mai are dreptul sã deţinã companiile de electricitate, gaze, apã, canal, cãrbune şi restul resurselor. Sã nu mai vorbim de aur. Totul trebuie dat pe mâna prietenilor FMI, care furnizeazã an de an câte un miliard-douã de dolari sau euro, sã se mai adauge la datoria externã a ţãrii şi la alte datorii. Oricum nici pânã în prezent nu a fost elucidat împrumutul tip „centurã de siguranţã” accesat de Bãsescu pentru România, dupã ce anterior spusese cã ţara nu are nevoie de banii FMI şi ai BM. Dramatic ar fi ca banii respectivi, peste 20 de miliarde de euro sã nu fi intrat sub nicio formã în economia ţãrii, ci doar în sucursalele bãncilor strãine din România, care foarte uşor i-au putut trimite la bãncile mamã din afarã. Sistemul bancar este unul pervers, corupt şi de neclintit. Este aproape un mutant al democraţiei şi este unul din sistemele care decid în foarte multe cazuri ce se întâmplã cu politicile publice, sociale, cu decizia politicã în general şi cu schimbãrile politice. Cei de la FMI sunt chiar mai insidioşi decât Ponta, care cu siguranţã cã nu doarme noaptea de grija românilor şi de creşterea nivelului de trai. La fel nu a dormit Bãsescu şi nici Iliescu şi celãlalt, deja uitat.
Delegaţia FMI a venit a centrat şi a plecat. Victor Ponta s-a sãltat la toate centrãrile şi desigur cã în presã au apãrut şi „eforturile” de a menţine cota unicã şi cum s-a luptat premierul cu balaurul cu şapte capete de la FMI. Treaba este cã centrãrile la care a sãrit o sã le ofere servite populaţiei, gata ambalate, semipreparate şi numai bune de digerat pe stomacul îngreţoşat. Şi aici vine şi partea cu aspectul insidios de care este capabil premierul acesta şi cei anteriori. Absolut în fiecare an, dar absolut fãrã excepţie, românii au fost sugrumaţi sã suporte scumpirile pentru neputinţa guvernului, tocmai în miez de iarnã şi când e viaţa mai greu de suportat. Aşa e românul. Îi e greu sã îşi dea seama când trage ca un animal surghiunit în jug dacã se mai adaugã un zerou la vreo facturã. Vara ar fi mult mai simplu, întrucât lumea e mai relaxatã, poate sã doarme şi sub un palmier din faţa primãriei: nu simte aşa de acut frigul şi foamea.
Pentru ciolanul lor descãrnat şi lipsit de sevã, guvernanţii, indiferent de culoarea politicã, i-au umilit pe români şi i-au batjocorit. Unii ar spune cã au şi cu cine, pentru cã românii îşi meritã soarta şi uitã repede ce le fac politicienii sau ce nu le fac. Dacã FMI se aflã la putere în România de 24 de ani, ce rost mai au alegerile şi pentru ce se mai cheltuiesc atâţia bani cu scrutinele. Partidele pot sã îşi desemneze prin rotaţie parlamentarii şi cam asta ar fi socoteala. Oricum românii sunt scoşi de mult din ecuaţia guvernãrii. Dramatic este cã şi politicienii sunt la fel de scoşi. Dar ce-i pasã Marelui Licurici, dacã e Ponta, Bãsescu, Antonescu sau Iliescu?! În largheţea sa FMI i-a dat voie lui Ponta sã creascã pensiile şi lefurile bugetarilor, cu x la sutã în an electoral, sã poatã sã rãmânã conectat la ciolãnaşul descãrnat al guvernãrii. Aşa, din mãrinimia lui. Cã se anuleazã creşterea de pensii cu mãrirea preţului la carburanţi, asta nu mai e treaba guvernului şi a FMI e treaba populaţiei care ocupã un teritoriu delimitat de graniţe şi care uneori îşi meritã soarta, cum spun unii analişti. Antonescu ţopãie şi el în peisaj, Bãsescu înoatã bras în vila Dante.