* Domnilor, doamnelor, fraţilor şi voi, cumnaţilor, despre popourile premierilor români s-a vorbit, de-a lungul vremurilor, în fel şi chip, dar vãzut-aţi domniile voastre vreodatã un premier în buci şi oase, la nudul gol, cum ar veni, pânã acum? Dacã nu aţi vãzut filmuletele cu Emil Boc în respectiva posturã, difuzat sãptãmâna trecutã, la Antena 1, într-un miez de noapte, aţi ratat, indiscutabil o ocazie aproape istoricã. Numai cã, în loc sã râdã sãnãtos, aşa cum ar fi fost normal (fie şi numai pentru faptul cã nu în fiecare zi îţi este dat sã vezi un cur de prim-ministru cât se poate de gol, în toatã „splendoarea” lui), anumite categorii de cetãţeni, în special dintre cei cu… atribuţii, cu simţul umorului amputat (sau, cine ştie, poate doar suficient de abili ca sã-şi reprime, cu ceva talent, rafalele de râs spre a poza în inşi onorabili, cu principii, pudibonzi ş.a.m.d.) s-au formalizat atât de tare încât au transformat pitorescul eveniment într-un soi de catastrofã naţionalã. Vai, vai, câte gemete de indignare, câte încruntãri deontologice ne-a fost dat sã auzim şi sã vedem de vreo sãptãmânã încoace! Realizatorul emisiunii-tabloid, în cadrul cãreia fusese difuzat filmuletele cu pricina, a fost, pur şi simplu, pus la zid de toatã lumea, negându-i-se pânã şi calitatea de ziarist, iar postul de televiziune respectiv a fost amendat exemplar, dacã nu mã înşel, cu întreruperea emisiunii. Nu e prea mult, nu este excesiv, stimabililor? Nu sunteţi prea aprigi la mânie? La câte cururi nude şi, vai, adesea nespãlate, emanând duhori chiar şi prin barajul sticlei, defileazã pe micul ecran zi de zi şi noapte de noapte, trupul de discobol surprins dupã un duş reconfortant al domnului Emil Boc mi s-a pãrut o apariţie mai mult decât salutarã. Vorbesc serios! Nu puţine reprezentante ale sexului despre care se zice cã ştie sã aprecieze frumosul mi-au mãrturisit cã fostul premier are un trup, auziţi şi dumneavoastrã, „foarte bine lucrat”. Îndrãzneşte cineva sã le contrazicã? Eu parcã aş încerca, dar prefer sã mã repliez… strategic.
* Vorbind cât se poate de serios, impresia noastrã este cã lui Emil Boc i-au fãcut-o ai lui. Ai lui, din SPP sau din partid, nu are importanţã. Pe ce mã bazez? Pãi mã bazez pe faptul cã Boc (ca şi Bãsescu, de altfel!) ajunsese sã atârne, precum câteva pietre de moarã, de imaginea, şi aşa zdrenţuitã, a PDL, dar, în primul rând, mã bazez pe faptul cã, dupã ce a hotãrât, în calitate de şef al partidului, ca niciunul dintre miniştrii fostului cabinet, pe care l-a condus, sã nu facã parte din Guvernul Ungureanu, s-a procopsit cu câţiva duşmani „grei” (Elena Udrea, Igaş, de pildã). Care, fãrã discuţie, nu l-au uitat şi nu l-au iertat.Şi care, dupã pãrerea mea, l-au dat în gât, fãrã remuşcãri.Şi acesta este doar începutul. Nu peste multã vreme, Emil Boc va fi obligat sã predea şi şefia partidului. Dupã aceea, la coasã. „De ce m-aţi dus de lângã voi…”.
* Nişte oameni rãi din lumea rea, vorba romanţei, îmi tot aţin cãrarea, vrând sã-mi bage cu tot dinadinsul în cap ideea cã vigurosul şi extrem de popularul primar al Severinului e pe cale sã facã marele pas – politic, evident – al vieţii sale (în caz cã nu l-a fãcut deja). Anume, sã se reîntoarcã glorios la vatrã. La matcã. La origini. În PSD, na! Acolo de unde, cu vreo patru ani în urmã, se jura pe copiii domniei-sale cã nu va pleca. Aceiaşi oameni negri în cerul gurii mai zic cã edilul şef al Severinului ar fi avut deja contacte cu câţiva dintre şefii PSD, dacã nu chiar cu şeful cel mare, cãruia i-ar fi spus cã, în Mehedinţi, PSD este aproape pe nãsãlie şi cã numai dumnealui (dumnealui,edilul nostru-şef!) l-ar mai putea salva. Noi nu credem, în ruptul capului aşa ceva. Deşi, dacã meditãm mai profund la zicerea aceea cu cei care trãdeazã o datã…
