Nenea primaru Costel,

Am asistat şi eu, ca severinean de-al dumnevoastrã, la o parte din Toamna Severineanã, aia de la Castelul Artelor, unde am înţeles cã s-a pus în scenã, pe strada asfaltatã de matale, o scenetã foarte frumoasã, cu cai, balegã, Viorel Mirea, Gelu Negrea şi sãbii. Bine cã n-au fost furci şi topoare, cã veneau romii din centru şi ieşea bairamu mai mare, probabil şi cu ceva grãtare dã carne dã tun.
Vã scriu aceastã micã scrisoare ca sã explic ce-a fost la Castelul cela. Pãi, nenea Viorel Mirea, dupã ce s-a scremut sã se urce pe-un cal care, la repetiţii, cu o zi înainte, nu fãcuse nazuri la domn cavaler cu ochelari, deci, dupã ce s-a suit în şa, nenea Mirea a-nceput preludiul, sub comanda severã a unui alt nene, îmbrãcat în roşu special de la Bucureşti, nenea Gelu Negrea. Nenea Mirea mai asculta la comenzile domnului în roşu, da calul nu şi nu. Bine c-aţi binevoit sã veniţi dvs. Domn Costel, cu alaiul şi viceprimarii Romicã şi Mariusicã, bucuroşi nevoie mare cã se mai bate cineva cu sabia, ca pe timpuri, nu cu urna, şi aici la noi, la Severin.
Şi a-nceput spectacolul.
Prima datã, nenea Viorel a dat sã dea cu calul în calul concurenţei, reprezentatã de un alt nene îmbrãcat cu zale, da fãrã ochelari. Dupã ceva minute bune de luptã, nenea Mirea a fost rãpus şi nişte castelani l-au purtat pe un fel de scut mai mic, cã-i atîrna capul, destul de mare, în Castel. A ieşit un preot, înconjurat de bunãciuni, a dat sã ţinã o slujbã şi s-a întors şi ‘mnealui în castel. Probabil n-avea anafurã sau apã de-aia sfinţitã… Dup-aia s-au urcat unii pe castelul proaspãt renovat, mai sã se-ncurce în firele de internet ale lui domn director Valery Stãnescu. Cineva de sus arunca cu mingi în cei care se cãţãraserã pe biata spoialã, vorba lui nea George Bureţea, ce mai, am rãmas cu gâtul puţin înţepenit de-atâta uitat în sus, da a fost frumos. Dupã care luptele de stradã au continuat şi-n stradã, s-a lãsat cu victime şi, la un moment dat, pe uşa castelului şi-a fãcut apariţia regele sau împãratul – cã nu-i prea deosebesc dupã coroanã! – Viorel Mirea. Eu credeam c-a murit nea Viorel, da m-am înşelat, ca atunci când v-am votat şi pe dvs., Domn primar. Pãi, cum era sã moarã tocmai sufletul scenetei, nenea Viorel? Dumnealui a luat o cheie şi v-a dat-o dumneavoastrã – gest superb de suprem – dar n-am înţeles, dincolo de luptele de stradã, cavaleri, cai, sãbii, balegã şi nenea Viorel Mirea, de ce i-aţi dat cheia domnului Ştefan Odobleja junior.
Aşa prevede scenariul sau venise vreun mail de la Bucureşti în legãturã cu asta? Dupã care a urmat o horã tipic olteneascã, sã avem şi culoare localã la scenetã, nu numai ruginituri de sabie, în care şi-au dat toţi mâna. Bine cã nu s-a trecut la pupãturi, cã ierau de bazã pânã-n 2008, când au venit pedeliştii.
Sceneta fiind gata, am putut sã constat cã scenaristul nu a mai prevãzut şi un rol de cal pentru nenea Mirea, dar, în schimb, voci din public îi cereau lui nenea Viorel sã candideze la funcţia de primar (fãrã coroana aia pe cap, da cu avantajul cã are şi cal, mânca-ţi-aş!), în 2016, cã tot ştie el sã le facã pe toate. Bine cã nu s-a îmbrãcat şi-n reginã sau împãrãteasã, cã se bãteau saloanele de înfrumuseţare din oraş sã-l fandoseascã şi sã-l chiverniseascã în promoţiile lor!
A fost frumos, nenea primaru Costel, da vã rog eu sã aveţi grijã la cai, cã calcã-n picioare munca de asfaltare a ‘mneavoastrã şi-i pãcat. Actorii ãştia nu ştiu cu câtã sudoare şi entuziasm de la partid se reasfalteazã viitorul de aur al municipiului, şi, ca un sfat, nu mai daţi, domnule, cheia aia la oricine, cã fuge cu ea şi dã oraşul pe mâna celorlalţi…