“Fãrã discriminãri în aplicarea mãsurilor de protecţie socialã”

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Rodin Traicu – declaraţie politicã:
Economia României este în continuare în tranziţie. Ca urmare a managementului defectuos şi a “tunurilor” date în perioada guvernãrii PDL-iste, foarte mulţi agenţi economici din domeniul energiei, resurselor minerale, domeniul transporturilor, care au fost devalizaţi şi astfel împinşi spre faliment, trebuie sã se reorganizeze, inclusiv sã facã disponibilizãri de personal.
Astfel, actualul Guvern se vede silit sã ia mãsurile necesare pentru salvarea acestor agenţi economici, mãsuri care uneori prevãd concedieri colective.
Pentru protecţia socialã a personalului afectat, Guvernul a iniţiat şi aprobat Ordonanţa nr.29/2013 privind reglementarea unor mãsuri bugetare, publicatã în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 550, din 30 august 2013.
Preocupate de situaţia actualã a Regiei Autonome pentru Activitãţi Nucleare, Sindicatele Liber Independente “Prometeu” şi RAAN Drobeta, din cadrul acestei regii, care fac parte din colegiul pe care îl reprezint, mi-au adus la cunoştinţã urmãtoarele:
Regia Autonomã pentru Activitãţi Nucleare nu este inclusã în lista operatorilor economici “reclasificaţi”, anexã, conform art. 10 din ordonanţa mai sus menţionatã, pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 36/2013.
Regia Autonomã pentru Activitãţi Nucleare (RAAN) este cel mai mare operator economic din judeţul Mehedinţi, având un numãr de aproximativ 3000 de salariaţi.
În ordonanţa mai sus menţionatã sunt incluşi operatori economici reclasificaţi din administraţia publicã, din domeniul energetic, domeniul mineritului, domenii diverse precum: Compania Naţionalã a Huilei (CNH), Societatea Naţionalã a Cãrbunelui, Termoelectrica, Compania Naţionalã de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Radionav Constanţa, Metrorex, Administraţia Fluvialã a Dunãrii de Jos Galaţi, Aeroportul “Mihail Kogãlniceanu” Constanţa, CFR Cãlãtori, CFR SA, Intervenţii Feroviare, CFR Ferry-Boat, Termoelectrica, Terom, Nicolina, Sanevit, Petromin, Romarm, Uzina Mecanicã Cugir, Uzina Mecanicã Orãştie, Uzina Automecanicã Moreni, Construcţii Aeronautice Ghimbav, Avioane Craiova, Şantierul Naval Mangalia, Electrificare CFR, Societatea Feroviarã de Turism, Administraţia Canalelor Navigabile, Plafar.
Neincluderea Regiei Autonome pentru Activitãţi Nucleare, unitate de interes strategic naţional, care contribuie la realizarea programului energetic al României, este inechitabilã, neconstituţionalã şi discri-minatorie, cu atât mai mult cu cât unitatea mai sus menţionatã se aflã în insolvenţã, şi va intra într-un program de reorganizare, restructurare, disponibilizãri.
În forma aprobatã se încalcã:
– Art. 16 alin. (1) din Constituţia României, care prevede: “Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Nimeni nu este mai presus de lege”; art. 5 din Codul muncii, respectiv principiul egalitãţii de tratament fata de toţi salariaţii şi angajatorii; art. 1 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi Directivele Consiliului UE privind egalitatea de tratament şi de şanse.
Prin urmare, solicit completarea listei Institutului Naţional de Statisticã prin includerea Regiei Autonome pentru Activitãţi Nucleare, pentru ca eventualele mãsuri de reducere de personal sã fie acompaniate de mãsuri de protecţie socialã corespunzãtoare, pânã la obţinerea unui nou loc de muncã, corespunzãtor calificãrilor deosebite pe care le au angajaţii acestei regii.

Tags: