Vom afla lucruri foarte-foarte interesante?
Realitatea Tv a lansat în cadrul emisiunii “Dosar de politician” un atac critic virulent la adresa primarului Constantin Gherghe, provenit ca primar, dupã cum ştim, din PDL şi protejat în prezent de PSD. Dar atacul l-a vizat şi pe Adrian Duicu, preşedintele Consiliului judeţean, considerat omul care decide totul în Severin şi în Mehedinţi. Neaşteptat pentru cã aparent nu e nicio mizã electoralã în joc. Totul pare mai curând o reglare politicã de conturi şi un avertisment fãrã dubiu, odatã ce realizatorul emisiunii a anunţat pentru un viitor mai mult sau mai puţin îndepãrtat, noi dezvãluiri, lucruri “foarte, foarte” interesante pe care ar urma sã le mai aflãm despre cei doi politicieni locali.
Pentru Constantin Gherghe a fost prielnicã tranziţia de la mandatul de primar PDL sub domnia politicã a lui Mihai Stãnişoarã, care l-a susţinut chiar în dauna candidaturii actualului “coleg” liberal Ion Sîrbulescu, la cea de primar sub domnia social-democratului Adrian Duicu. Dar iatã cã nu toatã lumea aplaudã.
Noi cimitire pentru un viitor roz
Cã tot a venit vorba despre televiziuni şi primar, am vãzut pe un post de televiziune local o emisiune în care actualul primar a fost pus la colţ cu fermitate şi subtilitate de mare forţã jurnalisticã, pe motiv cã din punct de vedere economic Severinul e mai mult mort decât viu, din pãcate, şi atunci cea mai bunã “investiţie” ar fi un nou cimitir, nu-i aşa? Sigur, sunã cam sumbru şi foarte dur. Dar trebuie sã recunoaştem cã situaţia în sine e cam sumbrã. Disponibilizãri, şomaj, lipsã de investiţii majore – viitorul nu sunã deloc roz pentru Severin. Tot ce ne mai trebuie acum e un… mall.
Gherghe contraatacã pãrãsind sala
“În mandatul trecut am adus investiţii de zeci de milioane de euro în acest oraş, iar de un an de zile aici nu se mai întâmplã nimic’’ – a declarat primarul Constantin Gherghe în ultima şedinţã a consiliului local, iritat de atitudinea consilierilor USL. “Aţi promis în campania electoralã cã veţi aduce investitori şi veţi crea sute sau mii de locuri de muncã. Nu s-a fãcut nimic, iar bruma de investiţi este acum refuzatã. Drept pentru care pãrãsesc sala” – a declarat edilul.
E ok cã se supãrã domnul primar, e dreptul dumnealui. Nimeni nu-l poate împiedica sã pãrãseascã orice salã vrea domnia sa şi chiar îl rugãm sã o facã dacã simte nevoia aceasta imperioasã. Dar, stãm noi şi ne întrebãm ca şi popor simplu, doar consilierii USL au promis ceva? Dumnealui nu? Nu cumva a candidat şi dumnealui şi oamenii, mulţi, şi-au pus speranţe în dumnealui? Noi aşteptam nu investiţii de dragul investiţiilor, ci investiţii care sã creeze oportunitãţi de muncã. Şi cum rãmâne cu împrumuturile bancare? Şi cum rãmâne cu megasprijinul avut de la guvernul Boc, citeşte Udrea-Stãnişoarã-Blaga (cetãţeni de onoare ai urbei) cã doar nu a reuşit singur sã aducã aceste milioane, nu? E bine cã le-a adus, cinste dumnealui. Cine îl împiedicã sã aducã şi de acum încolo milioane?
Duicu: PNL nu are şanse de 40%
Pe fondul disputei de sãptãmâna trecutã privind proiectul liberal de modificare a alegerii primarilor şi preşedinţilor de CJ, social-democratul Adrian Duicu a declarat pentru www. pesurse.ro cã proiectul nu i se pare viabil: “Nu cred cã se pune problema modificãrii legii pentru urmãtoarele mandate. Fiind cel mai mare partid politic, cu siguranţã PSD va avea cel mai mare numãr de consilieri judeţeni în toate Consiliile Judeţene şi cu siguranţã va fi defavorabil pentru PNL, dar, mã rog, nu înţeleg ce politicã au, probabil cã îşi fac o strategie pe termen mediu şi lung în care partidul sã ajungã la 40%, lucru care cred eu cã este absolut imposibil’’.



