Sãptãmîna trece extrem de repede, sîntem nişte jucãrii în mîna timpului şi nu-mi vine sã cred cã aceleaşi ciori vopsite în chip de papagal orbitor au zburat în miez de toamnã spre Göteborg, ca sã se înfrupte din alt caşcaval. Se tot cred repere valorice şi morale, cînd, în realitate, unii merg pe mîna pornografiei şi a limbajului decadent, alţii au închinat ode poematice comunismului sau au fãcut ciocul mic din laşitate. Mãrturie? „Floarea darurilor” – volum omagial unicat de poezii-manuscris, dedicate fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu de cãtre 262 de poeţi. Încîntãtor!, de ce nu? Actualul preşedinte nu va pupa aşa ceva! Ciorile înşirate pe gard nu s-au speriat de rãpãitul armelor automate din ’89. Au descoperit anticomunismul de paradã, fac pe dizidenţii acum şi defileazã „victorioşi” pe sub „arcul de triumf” al ipocriziei, furînd cãciula intelectualilor şi a scriitorilor de rasã. Ce mai, se furã peste tot ca în Codrul Vlãsiei.
Cum ulciorul nu merge de multe ori la apã, poc, a cãzut din cer o ordonanţã de urgenţã cu 1 octombrie 2013, şi le vine de hac bancherilor cãmãtari, care au furat şi au abuzat milioane de români captivi. Bancherii au ratat la mustaţã a treia victorie în faţa clienţilor „abuzaţi”. Ordonanţa dã dreptul asociaţiilor de protecţie a consumatorilor sã trimitã în judecatã bãncile cu clauze abuzive în contractele de credit, şi sã cearã anularea tuturor contractelor-tip. Aşadar, dragi români s-a terminat epopeea clauzelor abuzive! Nu vã spuneam cu douã-trei luni în urmã cã vom merge împreunã la parastasul bãncilor? Dacã aveţi împrumuturi, din 1 octombrie luaţi banca de guler şi la judecatã cu ea, pentru orice prevedere ne-negociatã din contractele de credit, incluzînd: comisioanele umflate cu pompa, neînscrierea în contractul de credit a tuturor comisioanelor, perceperea comisionului de risc, dobînzile stabilite dupã ureche, fãrã o referinţã, nerespectarea clauzelor contractuale, redactarea contractelor într-o formã necorespunzãtoare, existenţa clauzelor abuzive, modificarea datei scadente de platã, mãrirea ratei lunare de credit. Nu-i iertaţi deloc, luaţi-vã înapoi banii pe care vi i-au furat. Secretarul general al International Organization of Securities Commisions (IOSCO), David Wright, a anunţat într-un interviu acordat pentru Bloomberg cã bancherii necinstiţi vor fi sancţionaţi cu amenzi usturãtoare şi pedepse privative de libertate. Amin!
Furtul democratic e o profesie pe cinste! La nivel de uniune se numeşte filosofic deturnare de fonduri, adicã o înţelegere sau mai multe, parafate pe furiş între trepãduşii şefi – confirmãri în plus cã o asemenea construcţie unionalã nu prea mai are justificãri. Declaraţia lui Francoise Le Bail – demnitar al Comisiei Europene şocheazã în acest sens: „furturile anuale din fondurile U.E. se ridicã la peste 500 de milioane de euro”. Avem şi noi faliţii noştri care au umplut spaţiul cu proiecte de intenţie, şi cu legi care atrag ca un magnet fondurile în curtea lor. Lipseşte cu desãvîrşire interesul politic în stoparea fraudelor cu bani europeni, unele, probabil, nedescoperite, altele, tãinuite de cãtre autoritãţi. Uniunea nu mai este ceea ce au dorit statele fondatoare. A fost transformatã într-un cartel al puterii mafiotizate, controlat de lacomi pentru lacomi. Exemplu relevant? Salariile „nesimţite” plãtite de U.E. parlamentarilor europeni şi funcţionarilor C.E. Dar asta-i fluştuc pe lîngã ciubucul intrat în buzunarele lor fãrã fund, pe lîngã pensiile de peste 9000 de euro pe lunã ale trepãduşilor pensionaţi la cincizeci de ani. Cine îi plãteşte? Tot noi îi plãtim din impozite, din taxe şi din cotizaţia la uniune. Sistemele de pensii unde au cotizat muritorii de rînd se prãbuşesc, şi se recomandã, ca soluţie, creşterea vîrstei de pensionare a angajaţilor la 68 de ani. Chiar regele Willem-Alexander al Olandei a supralicitat în faţa Parlamentului de la Haga: „Din cauza evoluţiilor sociale, precum globalizarea şi îmbãtrânirea populaţiei, piaţa noastrã a muncii şi serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitãţile timpurilor noastre. Statul clasic al bunãstãrii din a doua jumãtate a secolului al XX-lea evolueazã încet dar sigur cãtre «o societate participativã», în care se aşteaptã ca cetãţenii sã aibã grijã de ei înşişi sau sa creeze soluţii la nivelul societãţii civile pentru probleme precum pensiile”. Monştrii aceştia care şi-au adunat averi fabuloase, ar trebui lãsaţi fãrã nicio leţcaie, apoi sã aibã grijã, precum îndemnã, de ei înşişi. Adicã, fiecare pe cont propriu, pînã îi cade cortina. Regilor le convine! Au grãmezile mari! Fie vorba între noi, doar în România veţi gãsi un fost rege, pensionar al statului!
Revenind la europarlamentari, cincisprezece ani şi jumãtate le sînt de ajuns pentru o pensie de nabab, deşi niciunul n-a dat cu sapa, niciunul n-a fost vãzut cu coasa în spinare. Dacã rãsfoim biografiile celor de la bucãtãria uniunii, constatãm cã foarte mulţi din cei care se joacã cu soarta a mii de miliarde de euro şi cu cea a popoarelor europene, în trecut, n-au avut tangenţã nici mãcar cu o dugheanã de gogoşi. Lunã de lunã, statele cotizante bagã în buzunarele acestor cinovnici milioane de euro. Şi ei cu ce se ocupã de fapt? Fac glume ieftine şi periculoase cu statele Europei, le trimit pe piste false, impun şi amendeazã, confiscã, joacã impecabil piesa întrajutorãrii, apoi îşi împart ironiile cu presa aservitã. Ba se mai lipeşte de ei şi cîte o mitã grasã, cunoscînd cazul unuia trimis acolo din ograda noastrã. Zi de zi e o bãtãlie politicã între ei, zi de zi ideologiile se ciocnesc dincolo de interesele naţiunilor. Specialitatea lor e întoarcerea pe dos a bãtrînei Europe.
Ce-i lipseşte Europei? Poate „o mânã de fier într-o mãnuşã de catifea!”, precum cea a cancelarului Otto von Bismark, ar mai putea strivi definitiv mafia şi sclavia. Sau, poate un cuplu politic de talia Kohl – Mitterrand.
Maria Diana Popescu, Agero www.agero-stuttgart.de
