Conferinţã – eveniment la Broşteni

La Broşteni, în judeţul Mehedinţi, a avut loc pe 29 septembrie o conferinţã-eveniment, integratã în cadrul Zilelor comunei.

Sub genericul “Sãrbãtorile de iarnã şi tradiţiile gastronomice în Broştenii Mehedinţiului”, conferinţa care face parte din activitãţile proiectului cultural  „Identitate etnofolcloricã în Broştenii Mehedinţiului – restituire a patrimoniului imaterial local” finanţat de AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) a adunat câteva sute de participanţi, în marea majoritate fii ai comunei.

Dupã identificarea, culegerea şi analizarea tradiţiilor gastronomice şi a obiceiurilor de iarnã locale pe tot parcursul lunii septembrie, Asociaţia “Fiii Lupşei”, iniţiatorul principal al proiectului, a fãcut posibilã expunerea rezultatelor cercetãrilor publicului larg.

Conferinţa, pe lângã prezentarea obişnuitã a studiului şi a rezultatelor practice ale cercetãrii, a constituit şi evenimentul de debut al Ansamblului Folcloric “Doruleţul” care a expus pe scenã rodul celor aproape patru luni de muncã, în cadrul unui spectacol deosebit.

Lângã tinerii artişti s-au aflat şi dascãlii lor, Siţa Novac, profesor de cânt popular şi maestrul Dumitru Nadu, coregraful ansamblului Danubius, care au fost aclamaţi şi aplaudaţi la scenã deschisã.

Seara a fost continuatã de un spectacol folcloric al artiştilor consacraţi. Au urcat pe scenã interpreţi de renume, ca Anica Ganţu, Liliana Bunceanu, Olguţa Berbec, Gabriel Lungu sau Ion Drãgan. Nu a lipsit de la mani-festarea artisticã nici grupul „Izvoraşul” format din tineri teologi.

Orchestraţia a fost asiguratã de un taraf tradiţional alcãtuit din câţiva membri ai ansamblului profesionist „Doina Gorjului”, condus de maestrul Marcel Parnica.

Proiectul „Identitate etnofolcloricã în Broştenii Mehedinţiului – restituire a patrimoniului imaterial local” faciliteazã procesul complex de reînviere a tradiţiilor autentice ale zonei. Iniţiat de Asociatia “Fiii Lupşei”, în parteneriat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, Asociaţia Ariadnae Filum pentru Culturã a Românilor (Vlahilor) din Serbia, Muzeul Satului Bãnãţean, Consiliul Local al Comunei Broşteni şi Şcoala cu clasele I-VIII Broşteni, proiectul şi-a propus de la bun început sã aducã în sfera publicitãţii acele elemente de folclor ce se aflã în pericol de dispariţie şi sã le transmitã mai departe generaţiilor tinere, ca pe o comoarã de mare preţ.

 

Tags: