Mã nepoate, vã promise Sucã, cã vã mai reaminteşte cum ajunsãrã unii unde nu credeau cã vor ajunge, da tare îşi mai doreau. Adicã sã stãpâneascã munţii de bani publici, sã împartã întrei ei contractele şi sã aştepte parandãrãtu care sã le asigure bunãstarea. Toate pe banii noştri, cã noi ãştia mai agricoli nu trebe sã ne uitãm la ce fac aleşii noştri. Cã doarã de aia le-am dat votu, sã trãiascã ei bine!
Pã cine ştie mai bine cum ie cu reţeta succesului, dacã nu nea Duicu, preşedinte de judeţ, baron peste baroni, ajuns di la pompa PECO la ditai averea şi toptanu de diplome. Şi dacã vãzu nea actualu cãpitan de judeţ cã nea Nicolicea – mentoru sãu are diplome, nea Stãnişoarã mai fãcuse câte o facoltate, ceva, sã pusã cu burta pe carte. Şi fãcu rost de diplome, pe bandã rulantã. Pã luã una di la Bioterra, unde descinsãrã apoi procurorii, dupe ce aflarã cã acolo sã dãdeau diplome false şi licenţe la cerere. Auzi Tanţa lu Pecingine, licenţe la cerere, tu nu puteai sã ceri una, sã fii şi tu licenţiatã în rându lumii!? Dupe ce o luã, sã mai abonã la una di la Agronomie, una di la Inginerie, una di la Colegiul de Apãrare şi una di la Universitatea de Apãrare Carol I.
Şi cum în politicã îi stetea în gât nea Nicolicea, reuşi sã-l debarce şi cu banii din afacerile derulate, sã-şi asigure traiectoria spre şefia de judeţ.
Da despre cum sã fãcurã afacerile pe Valea Cernei, cum sã cãlcã pe unu şi pe altu, sã sã atingã neşte scopuri şi neşte interese, despre cum ajunsã nea Duicu unde e acuma şi în ce avere sã scaldã, vã mai spune Sucã şi data viitoare. Cã mehedinţenii vor sã mai ştie şi altele, pãnã sã mai scot neşte dosare din sertar.
Şi dacã nu ştia cineva cã a început anu şcolar, vã spune Sucã, cã-l însoţi tocmai pe nea Duicu la Orşova. Unde sã dusã la şcoalã. Sã dusã sã promitã şi-l luã şi pe nea Popescu de la Floricola şi pe primarele Manea, care promisã cã şcolile din Orşova o sã fie pline de lapte şi miere. Da mai bine ar curge cartea pin clase, zâce Sucã, mai ales cã dupe cum a vãzut, pe nea Duicu îl interesa mai mult persoana de alãturi decât şcolarii. Sucã nu ştie dacã persoana de alãturi o fi fost colegã la facoltate cu nea Duicu, da cicã o sã afle şi vine sã vã spuie.
La şcoalã sã dusã şi tanti Chircu, la Şişeşti şi Malovaţ unde sã duce de vreo şapte ani. Acuma sã dusã probabel sã transforme şcolile în muzeu, cã atâta i-a mai rãmas. Şi zisã cã o sã bage şi şcolile astea în programele ‘mneaei.
Şi dacã tot avurã televiziunile de partid aproape, sã apucã şi primaru de Şişeşti sã-i tragã neşte osanale lu nea Duicu, cã şi aşa ie uitat pin primãrie de vreo cinci mandate. Nea Bãzãvan de la Malovaţ sã dete lovit şi plecã, cã avea omu treabã, cu drumurile şi tot aşteaptã bani di la nea Duicu. Pã altfel de unde sã dea parandãrat?!
Da Sucã zisã cã el crede cã fondurile se vor duce la Vrata, unde sã face parc de distracţii pentru pensionari şi copii. Probabel dupe prãşit trebe sã sã joace şi oamenii pin parc. Poate le face şi o piscinã şi aşteaptã dupe aia sã plouã, sã sã umple, ştii?! Ce mai, schimbarã parcurile portocalii cu ãlea roşii, cã doar aşa fac şi ei neşte rost de parandãrãt.
Mã fraţilor, da sã fãcu luminã şi în Parcu Rozelor, da numai parţial, dupe cum sã lãudã nea vicele Vâlcu, care-şi aminti cã n-a mai vãzut luminã pe acolo de când ierea copil şi sã juca în rumeguş. Auzi descoperire de senzaţie ce fãcu ‘mnealui. Probabel sã vede lumina din Parcu Rozelor de pe Marte, cã altfel nu sã explicã de unde atâta mirare. Da are ţânere de minte nea Vâlcu, aşa cã Sucã îi spune sã sã mai plimbe seara pin parcãri, pin parcuri, sã vazã cã a apãrut joaca cu câinii de luptã, nu cu maidanezii care umblã liberi, cã nu mai sunt fonduri. Deocamdatâ ie doar joacâ, da mai ştii?! Poate facem oraşu vedetã internaţionalã cu vreo muşcãturã de patruped scãpat de sub control. Şi zãu cã n-ar fi bine!
Cum n-ar fi bine ca nea primarele, care este al severinenilor mei, sã nu gãseascã locuri pentru cimitirele pe care trebe sã le amenajeze actuala guvernare, cã oraşu moare încet, încet, încet…
Aşa cã aveţi grijã mehedinţenii mei şi pãnã sãptãmâna viitoare, sã fiţi iubiţi şi optimişti!



