Înainte de toate, îmi exprim respectul şi le mulţumesc din suflet sutelor de intelectuali români, prieteni ai revistei şi ai mei, care mi-au acordat votul de încredere într-un sondaj al editorialiştilor patrioţi. Cu toate cã am primit pe adresa personalã peste o mie cinci sute de felicitãri şi confirmãri ale votului, topul reflectã, butonat, altfel, cum?, doar o parte din acestea. Mai puţin de jumãtate. Nu-mi foloseşte la nimic sã mã mai întreb unde-i onestitatea de breaslã şi de ce se înfruptã unii din popularitatea altora, chiar şi atunci cînd e vorba doar de un simplu sondaj. Dacã era un concurs cu premii, multe sãbii s-ar fi scos din teacã. Rãzboiul gratuit se poartã, nu mai e o noutate. Noutate nu mai e nici faptul cã preşedintele ţãrii a fost din nou huiduit, de data aceasta la Ţebea. Nici nu cred cã-i vreo problemã, s-a învãţat cu fluierãturile. O noutate mi se pare curajul omului care a aruncat cu o bucatã de pîine în el. Sã strici orzul pe gîştele care doar la mãcãnit se pricep, e chiar o problemã. Întrebarea e: de unde a avut românul acela pîine, cînd populaţia a sãrãcit cumplit, iar economia a înflorit în ghilimele, potrivit unor aiureli ale guvernanţilor! Poate privitã printr-o lupã mãritoare. Cu sau fãrã preşedinte, aniversarea de la Ţebea îşi are rostul ei istoric, mai ales în aceste vremuri tulburi, pe pãmîntul românesc, mereu tînjit de cãtre alţii – însã, sinistraţii din Galaţi aveau mai multã nevoie de atenţia preşedintelui. Cît priveşte baia de mulţime, sã zicem: manipulare şi emoţii ieftine. Dar sã lãsãm subiectul, avem, vorba francezului, „alte mîţe de biciuit”.
De pildã, afacerea Roşia Montanã, un periculos tun de exportat bani, fãrã discuţie, un cancer al corupţiei. De fapt, dacã mã gîndesc mai bine, cancerul corupţiei autohtone a cuprins Parlamentul şi Guvernul, R.M.G.C. doar a fost sãditã în brazda unui teren fertil. Oricît s-ar bate analiştii noştri în datul cu pãrerea, ca pe şanţ, oricît ar crede protestatarii cã manifestaţiile lor au contat, Sörös ne-a adus exact acolo unde a vrut portofelul lui. Roşia Montanã a ajuns cîmp de luptã între doi celebri tîlhari, hãmesiţi dupã bani, culmea, coreligionari: miliardarul american de origine maghiarã, George Sörös şi Beny Steinmetz, cel mai bogat israelian şi principal acţionar al Gabriel Resources. Între cei doi se poartã de ani buni o luptã crîncenã în care sînt incluşi Tony Blair şi preşedintele Guineei, iar din complot nu lipsesc tentativele de asasinat şi procesele în instanţã. Deci, ce dovedeşte afacerea Roşia Montanã? Cã Ţara a fost lãsatã sã ajungã terenul de luptã al hoţilor, cã ne guverneazã iresponsabilii interesaţi doar de dîra lãsatã de bani spre buzunarele lor nesãtule. Şi tot ei strigã în gura mare cã nu vînd Ţara. N-o vînd, dar o fac cadou. Afacerea Roşia Montanã mai dovedeşte cã niciun guvernant nu are apetit pentru fişa postului şi se leagãnã în fotoliu cu gîndul la banii fierbinţi obţinuţi din mişmaşuri, pe care îi parcheazã liniştiţi în off-shore-uri, în insulele Cayman sau în alte paradisuri fiscale.
Pe plan internaţional, Rusia mutã şi cîştigã. Şah-mat în dosarul sirian! Putin sfideazã Washingtonul şi-i pune frînã lui Obama, chiar dacã acesta, de formaţie avocat, avea reflexul de a sufla şi-n iaurt. Din nefericire, tot suflînd, s-a aşezat singur la zid cu toate operaţiunile de agresiune. Deşi, lovitura la adresa regimului Assad va veni mai devreme sau mai tîrziu, jocul marilor puteri e pe sfîrşite. Obama şi-a aşternut paturi luxoase în toatã lumea şi trãieşte înarmat pînã în dinţi, într-un vis nerealist! Îi va lua ceva timp sã se dezmeticeascã şi sã descoperã cã a prizat halucinogene! Sã mai spunã cineva cã ruşii nu au diplomaţi de carierã! Dupã ce a transferat în Siria mai multe sisteme de apãrare antirachetã S-300, Putin oferã Iranului sisteme de rachete ultra-performante şi un al doilea reactor nuclear pentru centrala de la Boushehr. În plin conflict sirian, tranzacţia capãtã un caracter simbolic. Acest acord militar cu Teheranul, alt aliat al regimului de la Damasc, este o reluare a contractelor de armament ruso-iraniene, întrerupte acum doi ani la decizia lui Dmitri Medvedev, pe atunci preşedinte. Iatã cã, Occidentul, care a cîştigat cursa înarmãrilor şi pe cea economicã în faţa blocului socialist, a pierdut lupta ideologicã şi, în curînd supremaţia. Care e ironia? Pãi, Occidentul s-a dovedit a fi mai socialist decît blocul comunist, aceasta însemnînd cã au pierdut confruntarea. E ca şi cum ai lupta cu maidanezii care te încolţesc, la un moment dat îi rãpui, dar lupta te costã atît de mult, încît la sfîrşit ajungi sã umbli în patru labe şi sã urli la lunã. China are la putere un regim comunist, fãrã acea demotivare indusã de un astfel de regim, dar are o economie de piaţã extrem de vie, prin care va ajunge sã domine urmãtoarele decenii. La fel ca şi femeile ieftine din şourile pãcãtoase, care cred cã doar nurii conteazã, dictatorii moderni şi-au fãcut transplant de putere şi bogãţie înlocuind sufletul şi raţiunea. Lumea trebuie reparatã, iar obsesivii înscãunaţi care cred cã au fost aduşi de Moş Crãciun sã facã ordine în lume precum le taie capul şi sã ia caimacul, trebuie trimişi la pensie în sanatorii. Noroc cã, încetul cu încetul, vor pierde supremaţia militarã şi economicã, fiindcã altfel, cine ştie cum ar mai fi sacrificate popoarele care nu le-ar accepta pretenţiile aberante. Dumnezeu a creat lumea liberã în armonie. De ce trebuie monopolizatã, gestionatã, supusã?
