Este pentru prima data când sunt tentat sã vorbesc despre protestele legate de proiectul Roşia Montanã, despre tot circul mediatic referitor la acest subiect ce nu pare unul stringent, general valabil în consecinţele sale, ci mai degrabã unul local, ce îi afecteazã direct, într-un fel sau altul, doar pe cei din respectiva zonã, una care, chiar dacã are resurse, nu a avut investitori. Acum îi are, dar situaţia mai mult s-a complicat. Dincolo de aparenţa localismului, cazul Roşia Montanã spune mult despre mentalitatea româneascã a momentului, despre cât de divizatã e o întreagã naţiune şi cât de slãbitã societatea civicã şi puterea de a protesta.
Opinia publicã s-a împãrţit în douã. De o parte sunt cei care vor, cu orice preţ, locuri de muncã. Şi le dai dreptate, cum ai putea sã nu le dai? Mineritul nu e doar o tradiţie, ci şi o şansã pentru atâtea şi atâtea familii, iar din punctul acesta de vedere proiectul e manã cereascã.
Dar, pe de altã parte, vorbim de degradarea mediului, de exploatarea fãrã scrupule a zãcãmintelor, despre corupţie şi manipulare în mediul politic şi în cel jurnalistic. Am vãzut atâtea reclame frumuşele şi nevinovate pro Roşia Montanã încât mai cã ţi-ar veni sã te înduioşezi dacã nu ţi-ai da seama cã e vorba de bani mulţi în tot acest joc de imagine şi manipulare. Televiziunile mãnâncã o pâine bunã pe seama proiectului Roşia Montanã, de aceea şi tonul lor nu e unul prea protestatar. Nici politicienii, cu câteva excepţii, nu fac altceva decât fie sã tacã mâlc, fie sã aprobe proiectul la modul prudent populist. Sunteţi unul dintre politicienii care se opun exploatãrii de la Roşia Montana – ce vã deranjeazã cel mai mult la perspectiva de a extrage aur de acolo? a fost întrebat Theodor Paleologu, şi reţin rãspunsul lui pentru cã e simplu şi direct: ’’Distrugerea munţilor, sacrificarea patrimoniului arheologic şi construit, încãlcarea Constituţiei şi a dreptului de proprietate, coruperea politicienilor şi a jurnaliştilor, minciuna deşãnţatã, riscurile de mediu, neseriozitatea tehnicã a proiectului, nesocotirea intereselor statului. E destul?’’ E destul, desigur. Doar cã interesele populiste sunt mai mari, ca şi interesele financiare ale marilor trusturi de presã.
Toate chestiunile invocate de T. Paleologu, şi care ţin de un elementar bun simţ patriotic, cad în plan secund. Ce mai conteazã munţii, riscurile de mediu şi restul, când foamea e atât de mare? Pãi dacã aşa stau lucrurile de ce nu ne vindem cu totul, sate, pãduri, ape, mãcar generaţia noastrã sã trãiascã mai bine?
Mentalitatea aceasta canibalicã nu are nici în clin, nici în mânecã cu demnitatea naţionalã şi cu responsabilitatea faţã de generaţiile viitoare. Trãim vremuri de corupţie şi mizerie, dar e datoria noastrã sã luptãm pânã la capãt, sã nu ne vindem aiurea, ci sã cumpãnim bine, cu demnitate şi modestie, ce e bine şi mai ales ce nu e bine sã facem în ceasul vieţii noastre.
