Management defectuos la CS Turnu Severin

Deşi valoarea lotului era de peste 1 milion de euro, bani care erau necesari pentru ca echipa sã-şi poatã continua activitatea şi astfel sã nu se desfiinţeze, CS Turnu Severin a pierdut gratis peste 50 de jucãtori pe parcursul singurului sezon petrecut în Liga I.

Echipa cu care s-a abordat turul a fost formatã din 28 de componenţi, însã în iarnã au mai rãmas la club doar Olah, Neacşa, Durimel, Bãlãu şi Thomas. Alţi cinci îşi reziliaserã contractele încã din primele etape, dupã ce au sesizat problemele financiare cu care se confruntã clubul oltean. Exceptându-l pe mijlocaşul Zaharia, pe care s-au încasat în luna ianuarie 50.000 de euro, în urma transferului la Oţelul Galaţi, restul de 22 jucãtori au plecat gratis, fiind declaraţi liberi de contract, din cauza memoriilor depuse pentru neplata salariilor. Chiar dacã lotul a fost schimbat radical în iarnã, la fel şi staff-ul administrativ, completat cu doi greci anonimi pentru fotbalul autohton, managementul defectuos a continuat şi în retur, iar în varã alţi 26 de jucãtori au plecat liberi de contract, deşi clubul putea sã le  plãteascã salariile şi ulterior ar fi încasat bani din transferul lor. Patru dintre ei au ajuns la Dinamo Bucureşti! Practic, din lotul din retur, în Liga I au mai rãmas 9 jucãtori de la CS Turnu Severin, drept dovadã cã aveau valoare. Publicul severinean a rãmas însã cu impresia cã la malul Dunãrii s-a fãcut doar fotbal în scop electoral, echipa fiind folositã, ca şi capital de imagine, în campania de vara trecutã.

Altfel, în tur au plecat gratis: Andrei Marinescu (FC Braşov), Mihai Şteţca (FC Maramureş Baia Mare), Alexandru Iordan (Dinamo II Bucureşti) – Milan Mitiæ (CSMS Iaşi), Costinel Gugu (FCM Târgu Mureş), Alexandru Dandea (Dinamo Bucureşti), Alin Buleicã (“U” Cluj), Alexandru Giurgiu (Astra Giurgiu), Silviu Bãlace (Poli Timişoara), Barry Kader (Vard Haugesund), Emil Ducu Ninu (“U” Cluj), Bogdan Stoica (CS Mioveni) – Alexandru Zaharia (Oţelul Galaţi), Hugo Moutinho (CSMS Iaşi), Jovan Goliæ (FC Atyrau), Dragoş Dragalina (CS Mioveni), Florin Pãtraşcu (CS Mioveni), Marius Ologu (Sãgeata Nãvodari), Nicolae Zuluf (Concordia Chiajna), Rãzvan Neagu (Voinţa Sibiu) – Cosmin Vancea (Oţelul Galaţi), Sergiu Arnãutu (CS Mioveni) şi Paul Abba (Conpet Ploieşti). În varã, Leonidas Panagopoulos (Sãgeata Nãvodari), Dumitru Hotoboc (FC Universitatea Craiova), Marian Mecea (FC Podari) – Ovidiu Dãnãnae (Apollon Limassol), Ionuţ Tãtaru (CSM Rm. Vâlcea), Alexandre Durimel (Dinamo Bucureşti), Marius Bãlãu (posibil Olimpia Satu Mare), Alexandros Biris (posibil Kavala), Antonio Asanovic (Dinamo Bucureşti), Gabriel Velcovici (CS „U” Craiova), Iskandar Dzhalilov (revenire Rubin II Kazan), Nikolaos Moustakis (FC Chania), Filippos Pagageridis (destinaţie necunoscutã) Alexandru Neacşa (Corona Braşov), Cristian Poianã (CS Oşorhei), Ciprian Brata (revenire Pandurii Târgu Jiu), Dorel Stoica (Universitatea Craiova), Adrian Olah (CSMS Iaşi), Mîrza Hasanovic (Dinamo Bucureşti), Vojislav Vranjkovic (destinaţie necunoscutã), Georgian Tobã (posibil Fortuna Câmpina), Vasillis Vila (destinaţie necunoscutã)  – Joel Thomas (Dinamo Bucureşti), Florin Costea (CFR Cluj), Mihai Roman (Sãgeata Nãvodari), Oliver Tole (SV Leobendorf), Cãtãlin Crãciun (Universitatea Craiova) şi Cosmin Fruntelatã (FC Podari) au plecat şi ei gratis, la alte cluburi.

 

Ştiinţa îşi contureazã lotul fãrã Dorel

 

Universitatea Craiova a câştigat şi amicalele disputate sãptãmâna trecutã, cu nou-promovatele în Liga a III-a FC Podari (5-1) şi FC Balş (2-0). Dupã aceste teste, antrenorul Nicolo Napoli a renunţat la jucãtorii strãini Jaksic, Ahoua, Corrace şi Maggioni. Confuzã e în schimb situaţia severineanului Dorel Stoica, acesta plecând din cantonamentul de la Calafat imediat dupã primul amical al verii, disputat tot cu FC Balş (3-1), în urmã cu 3 sãptãmani. “Eu nu mai am ce sã discut cu Dorel Stoica. În opinia mea acest jucãtor nu mai face parte din lotul meu. A plecat din cantonamentul de la Calafat fãrã acordul meu, invocând nu ştiu ce fel de dureri la tendon. Eu înţeleg cã sunt probleme la Universitatea Craiova, dar sunt sigur cã nici lui Adrian Mititelu nu-i convin actele de indisciplinã”, a dezvãluit Nicolo Napoli.

Capriciosul jucãtor, ajuns la vârsta de 35 de ani, a replicat mult mai dur: „Pentru mine, numele Napoli nu reprezintã altceva decât un oraş frumos, cu o echipã de fotbal deosebitã şi cu nişte suporteri fanatici. Altceva nu-mi spune acest nume! Nu înţeleg de unde şi pânã unde ajunge acest personaj sã discute de mine. Eu mi-am rupt picioarele ani de zile pentru Universitatea Craiova, am o vârstã şi cu mine nu ţin poveştile frumoase! Napoli sã-şi vadã de antrenamentele lui fãcute la 40 de grade şi sã nu mai pronunţe numele meu, cã eu când m-am întors la Universitatea Craiova, am bãtut palma cu altcineva, nu cu Napoli!”. Dorel a avut o ieşire nervoasã şi la adresa primarului Constantin Gherghe, în direcţia cãruia a arãtat, nemulţumit de restanţele salariale, semne obscene pe parcursul meciului CS Turnu Severin – Petrolul Ploieşti 2-2, din primãvarã. Altfel, Universitatea Craiova va juca în prima etapã a Ligii a II-a pe terenul nou-promovatei Olimpia Satu Mare, iar pe 14 septembrie, pe „Municipalul” severinean, va primi vizita contracandidatei CSU Craiova.

 

Tags: